Atasamentul dintre mama si copil

Dragostea dintre mama si copil, sursa iubirii de prieteni mai tarziu si a sexualitatii sanatoase. De unde vin toate acestea? Simplu, din atasamentul corect in primii ani de viata.

In 1935, in cursul unor experiente celebre, Konrad Lorenz a descoperit ca atasarea boboceilor de gasca de mama lor, fenomen in aparenta „innascut”, se datoreaza unui proces foarte original, care pune in lumina coexistenta unei reactii ereditare si a unui fapt invatat: aptitudinea de atasare este innascuta, insa obiectul atasarii este dobandit.

Efectiv, boboceii, chiar si atunci cand sunt nascuti in incubatoare, se ataseaza de primul obiect mobil pe care il intalnesc si acesta poate fi crescatorul, o alta pasare, o pisica etc. Odata ce au adoptat drept parinti animale din alta specie, este imposibil sa mai fie determinati sa accepte indivizi din propria specie, chiar daca sunt propriii parinti. Aceasta atasare de prima creatura mobila (sau „amprenta”) se face in timpul unei perioade sensibile sau critice care dureaza 36 de ore, pare sa fie ireversibila si se gaseste la baza „atasamentului”, relatie stransa si privilegiata care ii leaga pe pui de mama lor.

Urmeaza apoi o tendinta de a evita sau de a fugi de alte obiecte si, in paralel, de a regasi repede grupul si mama care furnizeaza o sursa de siguranta, in caz de pericol real sau banuit. Pornind de la aceste prime observatii, fenomenele de amprenta si de atasament au fost in profunzime studiate, discutate si revizuite. (…) Insa si in cazul mamiferelor exista atasament: fiecare mama isi recunoaste puii, chiar daca la rozatoare mici, pisici, caini, primate, care se nasc foarte imature, amprenta nu este instantanee, ca la pasarile studiate de Lorenz, ci se stabileste in cursul unei faze postnatale de fiziologie grupala sau sociala.

Pentru mamiferul mic, mama sau animalele din grup trebuie sa preia reglarea unui anumit numar de functii homeostazice pe care el le va putea indeplini mai tarziu: in special reglarea termica, dar si stimularile tactile, controlul sfincterului, aportul de hrana. Diferentierea si autonomia se dobandesc progresiv si sunt legate de maturizarea fiziologica, precum si de evolutia relatiei interactive cu mama, a carei atitudine se modifica progresiv, in functie de dezvoltarea capacitatilor puilor, si reciproc.

Or, in ceea ce priveste emotiile, ne intereseaza multe dintre rezultatele acestor studii de etologie comparata a relatiilor precoce. Mai intai efectele securizante pe care le are prezenta mamei (sau personajul matern). Efectele sincrone sunt evidente: atractia pe care o resimte mama fata de pui si, prin extindere la specia umana, cea pe care o resimt adultii fata de bebelusi sau animale mici (si chiar fata de obiectele cu aspect “micut”) este foarte puternica. Respectiva atractie se manifest a prin apropiere, emisii de stimuli diversi si, atunci cand este posibil, prin contacte corporale. Aceste comportamente pot sa il linisteasca pe micutul in suferinta si reusesc macar pe moment sa-l opreasca din plans.

Tot la specia umana, spre varsta de opt luni, aceasta relatie devine personalizata: mama si personajele familiare devin securizante, in timp ce, dimpotriva, strainii provoaca neliniste (Spitz, 1968). In al doilea an de viata copilul incepe sa-si dobandeasca independenta prin explorarea teritoriului si a obiectelor noi din jur. Indepartarea de mama este insotita de un comportament specific de asigurare prin contact ocular: orice „indrazneala” sau noua incercare sunt punctate de priviri adresate mamei. In caz de neliniste sau frica, copilul fuge catre dansa.

Aceste comportamente sunt foarte obisnuite la mamiferele mici, iar Harlow (1958, 1959), intre altii, le-a evidentiat la macac. Chiar a aratat in cursul unor experiente celebre ca exista posibilitatea substitutelor materne securizante, oferind ca baza de explorare .mame. din fier acoperite de tesaturi. Dar efectele sincronice sau pe termen scurt, nu sunt singurele. Exista si efecte diacronice mai tardive, care sunt de mai multe tipuri. Efectele asupra stabilitatii emotionale: in functie de comportamentul mamelor (securizant, calm, echilibrat, cald, distant, nelinistit, dezechilibrat etc.) variaza si comportamentul copiilor (evaluat prin cantitatea de plansete si capacitatea de a suporta absenta).

Acest comportament constatat si la alte mamifere a constituit obiectul a numeroase lucrari grupate sub eticheta de influenta „interactiunilor precoce”. Crearea legaturii rezulta firesc din atasament. Atat pentru specia umana, cat si pentru alte specii. Aceasta legatura, foarte stransa in copilarie, scade in intensitate progresiv pana la pubertate, dar pentru speciile mai evoluate persista unele legaturi de „recunoastere” .

Din legaturile familiale in chestiune, si bazandu-se pe ele, decurg mai multe fenomene cu urmari importante: legaturile sociale, indeosebi achizitionarea capacitatii de recunoastere a membrilor aceluiasi grup, si legaturile sexuale, si mai ales, in functie de specie, integrarea in grupul adultilor, cu posibilitatea de a-si asuma rolul sexual corespunzator (ceea ce am numit sexualizare si erotizare).

Schematic vorbind, se observa ca legaturile precoce inhiba comportamentele sexuale ale indivizilor, vizavi de protagonistii lor: ceea ce conduce la exogamie si determina o oarecare forma a „tabuului biologic” al incestului.

Pentru a rezuma, sa retinem ca inca din copilarie exista capacitati afective infantile si materne de atasament si de creare a unei legaturi speciale. Aceasta forta precoce de interactiune corespunde unei pulsiuni de afiliere autonoma si primitiva care permite dezvoltarea comportamentului matern si se continua prin dezvoltarea comportamentului social. Procesul de epigeneza interactionala ia diferite forme in functie de speciile animale si de personalitatile adultilor; in sanul speciei umane, procesul in discutie sufera, pe deasupra, si la presiunile culturale ce influenteaza probabil temperamentele de baza (anxios, agresiv, pacifist, cald, distant) si modalizeaza legaturile sociale intre adulti.