Cand familia devine toxica

Lupta pentru a ne elibera de influenta negativa pe care o poate avea propria familie asupra cuplului este mai dificila chiar decat eforturile sustinute pe care trebuie sa le depunem pentru a ne construi o relatie corecta cu partenerul.

Mai apare si piedica in calea acestor eforturi: parintii ne vor binele, stim. Dar cum se manifesta oare acest bine facut cu de-a sila?

Exista mai multe modele pe care le putem intalni in comportamentul parintilor care intervin intr-un cuplu, fie din partea unui partener, fie a altuia, fie modele combinate, manifestate din ambele parti.

Dar, da, ne traim propria viata, nu a celorlalti, si luam propriile decizii, in privinta carora avem si dreptul de a gresi.

Momentul in care familiile intervin, afectand ritmul normal al cuplului si sporind stresul sau numarul de neintelegeri, este momentul ca fiecare sa isi asume rezolvarea problemei din partea familiei sale si scutirea partenerului de situatii neplacute.

Nu trebuie sa il lasam singur sa isi ia apararea, pentru ca situatia partenerului este una delicata, el fiind prins intre dreptul la replica si respectul acordat familiei tale, fie si numai cu rolul de a te proteja.

„Eram atat de obisnuita cu stresul cauzat de sfaturile bine intentionate ale mamei mele, incat am crezut ca, in timp, si sotul meu se va obisnui sa le ignore.

Totusi, treptat, mi-am dat seama ca enervarea lui nu se compara cu a mea. El nu era obisnuit cu o asemenea abordare din partea parintilor si se frustra din ce in ce mai mult. Am decis sa am o discutie cu mama si au iesit la suprafata multe suparari pe care eu invatasem sa le ignor.

Chiar daca o perioada nu ne-am vorbit, eu si sotul meu am fost mai linistiti, iar mama, in cele din urma, a invatat sa mai renunte la cicaleala“, relateaza P.A., 28 de ani.

Parintii pot face rau chiar si atunci cand au cele mai bune intentii, intrucat actioneaza in interesul propriului copil, asa cum sunt obisnuiti, fara a accepta de fapt maturizarea acestuia.

Poate ca parintii au suferit sau au avut neajunsuri de care, dand sfaturi si intervenind, incearca sa isi protejeze copilul.

Este de inteles o astfel de atitudine ocrotitoare atunci cand are limitele ei, iar in asemenea cazuri limitele le poate impune propriul copil.

Situatiile de viata pot parea similare, dar actorii nu sunt niciodata aceeasi, motiv pentru care nu pot fi judecati prin prisma asemanarilor.
 

Mama are mereu dreptate?

In calitate de fiu sau fiica, ne putem intelege parintele si uneori chiar sa ii dam dreptate, in detrimentul iubitului – mai ales cand intre noi si acesta din urma exista o situatie tensionata de care a aflat si parintele.

„Obisnuiam sa ii povestesc mamei toate certurile mele cu Cezar. Ma asculta si era mereu de partea mea, suparandu-se pe atitudinea lui, uneori chiar spunandu-mi ca nu ma merita.

Apoi, dupa ce ma linisteam, realizam ca, involuntar, ajung sa tensionez relatiile dintre ei doi, pentru ca mama il vedea ca pe o persoana din cauza careia sufar.

In cele din urma, am inteles ca trebuie sa imi iau propriile decizii, iar acum povestesc o suparare numai dupa ce ma calmez si vad lucrurile mai detasat.

Astfel, evit incarcatura negativa dintre persoanele dragi mie“, ne povesteste Ioana, 36 de ani.

„Desi ii povesteam surorii mele totul, nu ii dadeam dreptate cand era dura cu partenerul meu si ajungeam in cele din urma sa ii iau tot eu apararea lui. Ajungeam sa ma cert si cu ea, si ma acuza ca sunt in stare sa ma supar pe ea in favoarea lui, cand el e cel care a gresit“ (Maria, 36 de ani).

In astfel de situatii, din partea ambelor persoane implicate intr-o discutie trebuie sa existe permisivitate fata de deciziile celuilalt si intelegerea anumitor conflicte ca fiind pasagere.

In plus, nu strica sa ne gandim, atunci cand ascultam pe cineva relatand, ca auzim totusi doar una dintre versiuni.

Or, intr-o cearta, de fiecare data sunt doi partasi. Vinovatia, atunci cand iei apararea partenerului, nu ar trebui sa existe, pentru ca, in realitate, nu il aperi pe celalalt, ci iti aperi alegerea, dreptul la decizii in ceea ce priveste propria-ti viata si respectul ca individ.

Frati si surori

Stim ca legaturile dintre frati au doua variante de manifestare: fie sunt foarte stranse, cei doi fiind de nedespartit si mereu prioritari unul pentru celalalt, fie sunt tensionate, caz in care tensiunea se poate transfera si asupra cuplului.

Desigur, exista si echilibru, dar chiar si atunci acesta poate varia cu momente ca cele descrise mai sus. Iar atunci cand viata partenerului este afectata de situatia familiala, nu putem ramane indiferenti.

Daca legatura este una foarte stransa, partenerul poate deveni gelos, chiar daca in aparenta relatiile dintre frati sunt firesti, fiind absurd sa nu le intelegem.

Acestea pot fi mai dificil de asimilat, spre exemplu, de un partener crescut singur la parinti.

Uneori poate exista o forma de egoism, ce se transfera asupra partenerului, pe care nu doresc sa il imparta. In asemenea situatii, cel prins la mijloc este cel mai in masura sa isi educe jumatatea in a-i accepta relatiile cu fratii, privindu-i ca fiind si ai lui.

Trebuie sa intelegem ca, oricare ar fi situatia creata, cand ne alegem si acceptam un partener, il luam cu tot cu contextul din care acesta face parte, iar viata de cuplu presupune adaptare din mers.

„Sangele, apa…“

Partenerul care are o relatie stransa cu o sora sau un frate va trebui sa stie sa gestioneze prioritatile, astfel incat sa nu genereze conflicte. Ca partener, ne dorim atentia totala a celuilalt, fiindu-ne greu sa acceptam rivali, chiar si in postura unei rude.

„Daniel este foarte apropiat de sora lui. La inceput, acest lucru m-a bucurat, placandu-mi sa stiu ca are relatii bune cu familia. Ulterior, am descoperit in Magda, sora lui, cu cinci ani mai tanara, o fiinta capricioasa si acaparatoare si a ajuns sa ma supere.

Nevoile ei erau puse de multe ori inaintea nevoilor noastre, pana cand, intr-o zi, am decis sa ne despartim. Eu eram mereu cea de neinteles si ajunsesem sa ma simt vinovata de faptul ca ceream atentie“, relateaza Irina, 28 de ani.

Pana unde acceptam interventia familiei celuilalt depinde de fiecare in parte. Sunt cazuri in care ne este usor sa intelegem atasamentul fata de un frate sau o sora, asa cum sunt si cazurile in care, din exterior, ne este mai usor sa observam o relatie defectuoasa intre cei doi.

Gelozia se manifesta nu doar din partea partenerului „parasit“ in favoarea fratelui ci si din partea fratelui, obisnuit sa fie personajul rasfatat.

Mereu exista cate o solutie de a depasi aceste momente, daca relatia in care suntem ne dorim sa fie una de durata.

Daca relatia dintre frati este una tensionata, putem fie sa ne tinem departe de conflicte, fie sa incercam sa mediem un armistitiu.

Orice am alege, nu este corect si nici prudent sa alimentam crizele ce pot aparea, intrucat, nu o data, s-a dovedit reala vorba care spune „sangele apa nu se face“, iar situatia noastra poate deveni brusc una delicata.

 

Nevoia de oxigen

Cuplurile au nevoie de spatiul lor, de regulile lor si mai ales de independenta. Astfel, se pot evita situatiile nedorite. „Tata si-a dorit un baiat si are doua fete. Din pacate, in educatia noastra s-a manifestat ca un tata de baiat si am crescut criticate ca nu suntem suficient de bune.

Cand l-am cunoscut pe Andrei, a devenit brusc preferatul tatei, eu fiind mereu vinovata daca lucrurile intre noi nu mergeau. Ajunsesera sa ma critice impreuna.

La ceva timp dupa terminarea relatiei, mi-am dat seama ca sufeream in continuare mai mult pentru dezaprobarea tatei decat pentru esecul cuplului“, ne povesteste Diana, 27 de ani.

„ «Esti tot ca taica-tu!», cam asta am auzit constant de zece ani incoace, de la divortul parintilor mei. Ma simteam vinovat ca seman cu parintele meu si, de fiecare data cand greseam, eram pedepsit pentru o vina a tatalui meu si frustrarea mamei ca el nu mai e acolo sa i se poata reprosa.

Prietena mea de acum doi ani ajunsese confidenta mamei, luandu-si una alteia apararea, mereu in defavoarea mea. Frustrarea mamei in relatia cu tata se transferase in relatia mea cu Livia.

La un moment dat, nu am mai suportat-o pe niciuna din cele doua. Am iesit din relatie, iar cand am fost suficient de stapan pe mine, am incercat o noua relationare cu mama, pentru a ma accepta pe mine ca individ, independent de tata. Inca mai negociem, dar ma simt mai sigur pe mine acum.“

Supararea si frustrarea pot intuneca gandirea, pana la a pierde controlul unei relatii sanatoase cu propriul copil.

Neputinta devine furie si ajungem sa ranim persoane carora uitam cum sa le aratam dragostea. Astfel, putem ajunge sa le pierdem, sa fim negati ca parinti sau, mai rau, sa persistam in aceste comportamente, daunand viitorul propriului copil.

Indiferent despre care din cele doua situatii de mai sus am vorbi, parintele care uita sa isi iubeasca propriul copil pentru ceea ce este, uita ca i-a dat viata pentru el insusi, nu pentru sine.

Intrigi si manevre

„Intr-o seara, pregateam o cina mai speciala, cu fructe de mare, sotului meu. Soacra a venit, m-a intrebat curioasa ce pregatesc, iar dupa ce i-am spus, privindu-ma zeflemitor, mi-a spus: «n-o sa manance el asa ceva, le faci degeaba!» S-a dus imediat dupa aceea in sufragerie, sa ii spuna si lui sa nu manance asa ceva pentru ca eu gatesc o porcarie…“, relateaza Sorana, 32 de ani.

Se spune ca mamele de baieti ar fi aprige cand vine vorba de odorul lor. Din pacate, stand mai mult de vorba cu Sorana, am inteles ca soacra ei era intr-adevar o persoana toxica, ce tensiona cuplul cu fiecare ocazie ce i se ivea.

Asemenea persoane pot tese intrigi fara a tine cont de linistea sau de fericirea propriului copil, fie din gelozie, fie din teama de a nu ramane singure. Pentru mame, copilul este cel care va avea grija de ele la batranete si nu o data aceasta dorinta fireasca poate ajunge la o forma de disperare. Cel mai prudent lucru ramane evitarea locuitului cu parintii, oricat de buna ar fi relatia cu ei.

 

Text de Iulia Barca