Idei despre parinti si copii

Sunt multe de spus despre copii si parinti, despre eternul conflict dintre generatii sau despre eternele reprosuri ale copiilor ca „mama si tata nu au facut…“ Iata cateva idei consemnate de-a lungul timpului in cartea Romanii la psiholog.

Parintii si contextul cultural – „Structura relatiilor familiale a fost, intotdeauna si pretutindeni, dependenta de contextul istoric”, Alfred Dumitrescu, psihanalist

„Relatiile dintre copii si parinti s-au schimbat semnificativ de-a lungul timpului sau, mai bine spus, structura relatiilor familiale a fost, intotdeauna si pretutindeni, dependenta de contextul istoric si cultural.

In lumea occidentala, cea de-a doua jumatate a secolului trecut a marcat o modificare majora a relatiilor din interiorul familiei: cresterea implicarii profesionale si sociale a femeilor, eliberarea sexuala (adica, in primul rand, aparitia metodelor contraceptive moderne), revolutia culturala a anilor ’68-’70, care a zdruncinat valorile traditionale ale societatilor occidentale, toate acestea au contribuit si la o revizuire a rolurilor materne si paterne.

Tatal patriarh – cel care era sursa principala de sustinere materiala si de autoritate in familie, care trebuia asteptat la cina cu masa pusa si care habar nu avea in ce sertar se afla prosoapele – a cedat locul tatalui partener, cel care contribuie de pe o pozitie de egalitate la intretinerea familiei, la muncile gospodariei si la cresterea copiilor.

S-a redus astfel extrem de mult distanta care, in mod traditional, ii separa pe copii de tatii lor, care au devenit mai umani, mai apropiati si, intr-un fel, mai «materni». E sigur ca aceasta «cadere de pe soclu» a tatilor are ca efect o comunicare mai deschisa cu copiii si o reducere a presiunii autoritatii parentale.

E foarte bine ca si tatal sa spele vase, sa schimbe scutece ori sa dea de mancare bebelusului si e foarte bine ca ambii parinti sa fie mereu disponibili pentru a-si asculta copiii.

Atunci cand, impingand lucrurile putin la extrem, parintii incearca prea tare sa devina prietenii cei mai buni ai copiiilor sau cand impartasirea tuturor problemelor este reciproca, exista riscul ca «modernitatea» sa devina o scuza pentru abandonarea de catre parinti a rolului lor primordial: acela de a oferi un mediu sigur pentru dezvoltarea copiilor si de a le pune acestora limite fara de care integrarea sociala este de neconceput.

Copiii au nevoie de deschidere si de intelegere neconditionata, dar au nevoie si de autoritate, acea componenta a relatiei cu parintii care ii invata ca nu orice se poate, oricum si oricand.

Particularizand cele de mai sus, as spune ca tatii «moderni» sunt, spre deosebire de cei «traditionali», mai atenti la nevoile fiicelor lor ca persoane si mult mai putin preocupati sa le pregateasca pentru roluri dinainte prescrise (sa faca «un mariaj bun», sa devina sotii si mame exemplare etc.)“

Acceptarea parintilor – „O meserie imposibila”, Vera Sandor, psihanalist

„A-ti accepta parintii inseamna a accepta ca sunt persoane cu istoria lor, sperantele, aspiratiile, esecurile, succesele lor, oameni ca si noi – inseamna, deci, a nu-i mai idealiza. Inseamna a ne separa de atasamentul nostru dependent si asigurator fata de ei, a fi capabili sa ne luam viata in maini.

Mai inseamna a ne desprinde de proiectiile lor asupra noastra, a tria asteptarile lor, a pastra doar ceea ce corespunde cu fiinta noastra autentica, a nu mai proiecta asupra lor propriile noastre esecuri, interdictiile noastre interne, teama de viata, de dragoste, de competitie, de noi, de celalalt…

Inseamna adesea a ne confrunta cu traumele, abuzurile, santajul afectiv, ce pot fi reale sau pot fi doar proiectiile noastre… Mai inseamna a putea deveni noi insine parinti. Copiii abuzati le reproseaza parintilor ca au fost adusi pe lume si adesea ezita sa devina, ei insisi, astfel de «criminali».

Viata incepe si se termina cu ei, ca o razbunare ca viata a fost pentru ei numai durere. Dar ar trebui sa facem deosebire, de la inceput, intre cei care au fost abuzati printr-un comportament pervers real si cei ale caror reprosuri sunt elaborate de ei…  A fi parinte, spunea Sigmund Freud, este una dintre «meseriile imposibile»…“

Divortul si copiii – „Este necesara grija pe termen lung”, Maria Corina Bacalearos, psiholog clinician

„Pentru parinti, divortul asumat cu responsabilitate, nu ca o evadare de la greu, este o situatie motivanta si mobilizatoare spre redefinire si evolutie personala. Sigur, aceasta schimbare implica durere si suferinta pentru copil. Aceste stari sunt traite si exprimate prin agitatie, tristete, nerabdare sau chiar agresivitate.

Este potrivita sinceritatea parintilor in exprimarea starilor emotionale proprii, insa combinata cu grija manifestata fata de copil; el are nevoie sa-si consume, sa-si exprime propriile reactii, nu sa fie «absorbantul» manifestarilor emo­tionale ale celor mari.

Grija fata de copil trebuie privita ca ceva imediat – a nu-l bloca si a nu-l dezorganiza, pe termen mediu. Nu trebuie sa-i fie inhibate dezvoltarea si conditiile de evolutie si maturizare. In plus, este necesara grija pe termen lung, care sa vizeze pregatirea copilului pentru propria autonomie si responsabilitate.

Intelegerea si alegerea divortului cu responsabilitate, ca o solutie finala, indelung si matur chibzuita, poate fi un fapt de viata mobilizator, spre progres personal.

Identificarea, alaturi de copil, a aspectelor securizante din viata sa (casa, parinti, rude, colegi de joaca, scoala), impartasirea iubirii, asigurarea pentru copil a echilibrului afectiv-relational cu fiecare dintre parinti si asigurarea constantei si a predictibilitatii evenimentelor ii ofera acestuia posibilitatea unei dezvoltari echilibrate, chiar in conditii de divort.

Copilul are nevoie de dragoste, siguranta si incredere. Copiii care au beneficiat de astfel de sentimente in relatie cu parintii lor se descurca mai bine cu schimbarile din viata lor si, implicit, si cu divortul parintilor.“

Romanii la psiholog este o colectie de interviuri aparute de-a lungul timpului in revista Psychologies, cu diversi psihologi si psihoterapeuti, editata de Iuliana Alexa, redactor-sef al revistei, la editura Trei.