Ghid de comportament pentru mame vitrege

Albă ca Zăpada și Cenușăreasa nu au avut noroc de mame vitrege cumsecade, dar tu poți învăța cum să te comporți cu copiii vitregi. Psihologul Delia Bebi ne vine în ajutor cu un mic ghid.

 

Odată ce ai hotărât să te căsătorești cu un bărbat care este deja tată, ai acceptat în viața ta nu doar un soț, ci o familie. Mai ales dacă și locuiți împreună cu copiii… lui.

În relația cu ei pot apărea multe piedici și momente delicate, întrucât, oricât de bine intenționate îți sunt demersurile, ele pot întâmpina refuzuri și ostilități. Iar acestea, trebuie acceptate.

În funcție de vârsta lor, nivelul de apropiere diferă. Astfel, dacă un copil mai mic este mai deschis către afecțiune și protecție, adolescenții văd lucrurile altfel.

„Nu ar fi bine ca mama vitregă să dea buzna peste ei în cameră, să îi controleze sau să îi chestioneze cu prea multe întrebări legate de viaţa personală sau socială. Mai ales dacă tinerii nu se arată dispuşi să aibă asftel de discuţii.

Citește și:

Relații toxice: situații în care e sănătos să te distanțezi de părinți

Tehnologie: De ce să nu petreacă copiii prea mult timp pe telefon sau tabletă

«Noua mamă» va trebui să fie atentă la ce îşi doresc copiii, la cât de apropiaţi se simt faţă de ea şi să acţioneze în consecinţă. Nu este greşit să încerce să se apropie de ei, dar este important ca ea să le respecte dorinţele şi nevoile.

Mai mult, contează mult tipul de relaţie existent în noul cuplu format. Dacă partenerii sunt pe aceeaşi lungime de undă şi stabilesc cum vor relaționa cu copiii și ce educaţie vor transmite acestora, atunci totul va fi mult mai clar şi mai simplu de pus în plan.

Mama vitregă trebuie să aibă aşteptări realiste şi să nu îşi imagineze că ar putea lua locul mamei naturale în totalitate, însă este indicat să creeze legături pozitive între ea, soţ şi copii, fără presiune“, ne spune psihologul Delia Bebi.

 

Cum să fii o mamă vitregă cool

Tentativele de a relaționa cu copilul trebuie să țină cont în permanență de nevoile acestuia. Este acel moment dificil al vieții în care nevoile noastre trec în plan secundar.

Și, da, oricât de mult am dori să facem bine cuiva, cu forța nu vom reuși nimic. Pentru a evita propriile frustrări și dezamăgiri cauzate de o eventuală nereușită, totul trebuie să se producă gradual, într-un ritm cât mai firesc.

Desigur, contează foarte mult ca intrarea în noua familie să nu se producă brusc și să existe antecedente în relaționarea cu copiii. Altfel, noua mamă va fi văzută drept un invadator cu pretenții.

Iar de o astfel de etichetă scăpăm mai greu. Indiferent de situație, părintele natural va juca un rol important în facilitarea acestei tranziții.

„Relaţia sănătoasă, indiferent de natura ei, trebuie să se bazeze pe atenţia la nevoile celuilalt şi pe respectarea lor, bineînțeles, în măsura în care ele nu sunt distructive.

Dacă un copil are nevoie de atenţia părinţilor pentru a le comunica ceva important pentru el, este recomandat ca ei să fie disponibili. De asemenea, trebuie să manifeste înțelegere dacă acesta preferă să stea la el în cameră, fără a fi deranjat.“

Iată un exemplu: „Mara mea avea trei ani când i-am devenit mamă vitregă și este cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla. Nu a fost dificil, din fericire, să ne apropiem, dar recunosc că am fost plină de zel la început și aproape neglijam orice altceva pentru copil.

Pot spune că mi-am intrat în rolul de mamă foarte repede. Nu aș fi făcut acest pas, de a mă căsători cu un bărbat care are un copil, dacă nu aș fi știut că sunt pregătită și pentru acest rol. Cel mai frumos mo­ment?

Îmi plăcea ca Mara să mă imite și să facem diverse lucruri împreună: găteam, făceam ordine și curățenie, mergeam la cumpărături. Avea patru ani când mi-a făcut surpriza de a spăla singură pe jos, în bucătărie. Cu ulei…

Ca să mă ajute… Evident, am făcut un mic atac de cord și, totodată, am fost foarte bucuroasă pentru prima «surpriză» din partea ei“, povestește Nadia, 41 de ani.

 

„Mama mea nu e ca tine“

Multe tensiuni pornesc din compararea cu mama naturală. Iar cea mai mare greșeală în acest sens este ca noua soție a tatălui să se erijeze în rolul de mamă cu drepturi depline.

Desigur, putem spune că prima relaționare va fi cea de prietenie. Totuși, să nu uităm că vorbim despre copii, cu o altă cunoaștere a vieții decât avem noi și care, foarte probabil, au traversat un episod dificil sau traumatizant, precum divorțul părinților sau poate chiar decesul mamei.

„Este important să nu se facă presiuni asupra copiilor, ci să le fie respectat ritmul de adaptare la noua familie, iar lucrurile să decurgă natural.

Un rol în această dinamică îl joacă și bunicii materni ai copiilor, în cazul în care aceștia au contact cu familia în discuţie. Cu siguranţă, se pot naşte conflicte şi dinspre familia extinsă (bunicii), pentru că fiecare are aşteptările sau «harta» lui despre cum ar trebui să decurgă lucrurile.

Iar astfel se pot declanşa neînțelegeri, discuţii, care au ecouri în familia nou formată. Într-o astfel de situaţie, se vor stabili clar nişte norme şi reguli de către părinţi, pe care nu le va încălca nimeni.

Ce ține de educația celor mici va fi stabilit de părinți, în principal de cei naturali, și respectate de toți ceilalți. Este sănătos ca și noua familie să aibă reguli, dar, în interesul copiilor este bine ca aceste reguli să fie unitare cu cele de bază“, spune psihologul Delia Bebi.

„Este foarte dificil să clădești o relație cu copiii vitregi atunci când ei locuiesc cu mama lor, iar relațiile ei cu tatăl sunt tensionate. Evident, pentru fosta soție, eu eram o intrusă, chiar dacă trecuseră ani de la divorțul lor.

Copiii erau reticenți în relația cu mine, pe de-o parte, pentru că mama lor nu mă plăcea, pe de alta, de teamă să nu o supere dacă mă plac ei. Era o dinamică total neplăcută.

Dar am acceptat situația de dragul soțului meu și înțelegând că nu au nicio vină copiii. Am avut răbdare, iar cu ei am fost mereu atentă, disponibilă și deschisă. Treptat, am ajuns la relații mai bune, în special când au mai crescut.

Au înțeles că le vreau binele, că sunt bine primiți când vin la noi și ne străduim să se simtă ca acasă. Însă mi-a venit să urlu de multe ori. Uneori, părinții se pot ambiționa în propriile frustrări, chiar dacă fac rău copiilor…“ povestește Camelia, 36 de ani.

 

Rolul-cheie al tatălui

„Tatăl este un factor important de integrare a mamei vitrege în familie. În mod cert, părerile și atitudinea lui vor influenţa percepţia copiilor despre noua soţie.

Prin urmare, el trebuie să o prezinte într-o lumină pozitivă, dar și să manifeste afecțiune față de ea. Ce nu ar fi indicat este ca tatăl să cadă în cealaltă extremă, în care o valorizează excesiv de mult, astfel încât copiii să treacă pe planul doi.

Este necesar echilibrul, pentru a crea un climat familial bun, în care copiii să se simtă confortabil. În multe situaţii, ei pot manifesta furie faţă de despărţirea părinţilor naturali şi apariţia unei alte femei în viața lor, de aceea nu este recomandat ca tatăl să o vorbească de rău pe mama naturală.

Cu atât mai puțin, noua soție să facă asta. Deseori, anumite tranziții și noi începuturi, precum acesta, necesită ajutorul unui specialist, iar părinții depășiți de evenimente pot recurge la această opțiune.“

Tatăl rămâne elementul stabil în această nouă dinamică. El a fost prezent și înainte și a rămas în viața copiilor. Din acest motiv, este cel mai bun reper pe care îl au și se bazează pe el.

Deseori, reacțiile lor negative la adresa noii sale soții sunt efectul fricii de a nu-și pierde tatăl, de a nu-i pierde afecțiunea și grija.

Copiii au nevoie de stabilitate și siguranță, iar acestea sunt clătinate de schimbările din viața lor. Pentru reechilibrare, au nevoie de încurajări și reasigurări din partea tatălui, în primul rând, că sunt iubiți în continuare.

 

Nu uita de nevoile cuplului!

Există întotdeauna nevoile familiei, dar, pe măsură ce investim în construirea relațiilor cu copiii, important este să nu neglijăm nici relația de cuplu.

„Recomand o comunicare deschisă între soţi, în care ei să îşi vorbească despre ce aşteptări au şi să vină în întâmpinarea nevoilor partenerului.

Chiar dacă există un copil în familie, nu ar fi bine ca totul să se învârtească în jurul lui şi restul să treacă pe un plan secundar, fiindcă asta ar putea afecta relaţia părinţilor.

Este important ca partenerii să îşi rezerve şi un timp pentru ei, în care să facă activităţi noi, diverse, pentru a preveni rutina. Aceasta din urmă este sănătoasă cât timp este un semn al stabilității, iar copilului cu siguranță îi este necesară.

Dar, pentru cuplu, este important să existe și timp dedicat exclusiv celor doi parteneri, programului comun și relaxării“, adaugă psihologul.

 

Atenție pericol de manipulare!

„În familiile în care s-a acordat o atenţie excesivă copilului şi i s-au «făcut toate poftele», este probabil ca acesta să dezvolte pe viitor un comportament manipulativ, pentru a obţine ceea ce îşi doreşte.

O astfel de atitudine mai poate apărea și atunci când a încălcat o regulă, iar părintele cedează, trecând cu vederea fără a discuta măcar ce s-a întâmplat.

Dintr-o astfel de situaţie, copilul va înţelege că, deşi poate face ceva greşit, în final, părinţii vor ceda şi se va face aşa cum vrea el.

Rezolvarea acestor situaţii se face prin impunerea unor limite şi printr-o atitudine consecventă a părinţilor. Sunt necesare fermitatea şi disciplina, dar într-un mod calm şi echilibrat, nu încărcat de certuri şi ţipete.

În acest fel, copilul va deveni şi mai responsabil şi va înţelege că anumite lucruri sunt permise şi altele, nu. De asemenea, este sănătos ca un copil să înveţe să aibă răbdare şi toleranţă la frustrare, să îşi gestioneze emoţiile.

Iar pentru aceste lucruri, tot părinții sunt responsabili.“ Poziția unei mame vitrege este fragilă, întrucât ea poate fi mai ușor de înduplecat în fața capriciilor, din dorința de a fi acceptată.

Și totuși, un astfel de comportament nu va duce la acceptare și în niciun caz la respect. Din contră, la primul semn de rebeliune (din partea mamei, desigur), copilul va întoarce situația într-o zonă nefavorabilă ei.

Soluția de moment este satisfacerea pretențiilor; pe termen lung, însă, avem nevoie de răbdare pentru a construi, treptat, o relație sănătoasă cu copilul vitreg.

 

Delia Bebi este psiholog clinician și psihoterapeut, specializat în terapie individuală, de cuplu și în terapia copilului, 0729.743.734, www.psiholog-clinica.ro, [email protected]

Foto: Shutterstock