Greșeli de parenting pe care e bine să le eviți. Cum să te comporți cu copiii tăi de vârste diferite

Îți iubești copiii până la stele, dar, cu toate astea, anumite greșeli de parenting le pot afecta dezvoltarea emoțională. Dacă ai gemeni sau copii de vârste diferite, uite cum ar trebui să te porți și, mai ales, ce să eviți.

 

Frații gemeni

În anii ’60 şi ’70, s-au realizat diverse studii asupra gemenilor şi s-a ajuns la concluzia  că multe asemănări dintre gemeni provin din moştenirea genetică.

Citește și:

Parenting: 5 sfaturi pe care ne-am săturat să le auzim

Parenting: Ce este obligatoriu să facă un părinte bun

De aceea, la maturitate, gemenii au trăsături asemănătoare în foarte multe privinţe, chiar dacă au crescut în medii diferite.

Spre deosebire de mamele cu mai mulţi copii, născuţi la intervale diferite, mamele de gemeni ştiu cel mai bine cât este de provocatoare etapa de împărţire a iubirii ambilor bebeluşi pentru ca niciunul să nu se simtă lipsit de atenţie şi activitate.

Pe de altă parte, acum, pentru mămici, este și mai simplu, deoarece gemenii sunt mai iubitori şi toleranţi cu frăţiorul cu care au împărţit aceeaşi „căsuţă“ vreme de nouă luni, timp în care ei au şi comunicat, au „socializat“, s-au adaptat unul cu altul, deci nu sunt surprinşi că ceva nou le-ar invada teritoriul sau le-ar fura iubirea binemeritată.

Deoarece gemenii sunt foarte generoşi, mamele vor fi nevoite să le se explice care este doza necesară de generozitate şi să-i înveţe să şi primească, pentru a fi în echilibru.

Deşi în primul an de viaţă este necesar că gemenii să stea împreună, să doarmă împreună, să fie hrăniţi împreună, ulterior, când mai cresc, au nevoie de spaţiul şi timpul rezervat fiecăruia în parte.

Astfel, când  unul stă cu tatăl şi petrec timp de calitate învăţând tehnici de vieţuire şi socializare, celălalt va sta cu mama, şi invers.

În acest mod, se pun bazele unor relaţii durabile, echitabile şi consistente cu ambii părinţii şi se facilitează şi o mai bună diferenţiere a personalităţilor copiilor.

Tocmai de aceea, este de preferat să se evite comparaţiile dintre ei prin afirmaţii de genul: „Fratele tău se comportă aşa şi tu aşa. Tu de ce nu eşti la fel?“.

Pentru o dezvoltare psihologică armonioasă, este recomandat să fie îmbrăcaţi diferit, cu haine diferite şi care să le aparţină fiecăruia în parte.

Astfel, li se oferă posibilitatea de a-și clădi personalitatea şi de a-şi consolida încrederea în părinţi. Este în interesul dezvoltării copiilor să fie separaţi şi să aibă propriul program şi propriul grup de prieteni.

Este bine să fie încurajaţi să meargă separat la şcoală, la petreceri, în excursii şi alte activităţi. Aceste lucruri sunt mai uşor de realizat în cazul gemenilor de acelaşi sex, spre deosebire de cazul gemenilor de sexe diferite, când este evident că preferinţele, aspiraţiile, constituţiile interne vor indica altfel de nevoi.

 

Doi sau mai mulți copii

Atunci când o famile este mai numeroasă, copiii vor încerca, fiecare în parte, în stil competitiv, să dovedească cât sunt de valoroşi şi cât de mult merită mai multă atenţie şi iubire.

De aceea, părinţii trebuie să încurajeze prietenia între copii şi să-i încurajeze pe aceştia să participe la jocuri şi activităţi comune pentru a se cunoaşte mai bine, cu nădejdea că se vor  putea apropia mai mult.

De multe ori, dragostea de frate învinge concurenţa şi competiţia, mai ales când între aceştia sunt diferenţe mai mari de vârstă şi dacă au fost asigurați că sunt iubiţi cu aceeaşi măsură.

Atunci, fraţii nu se mai privesc ca rivali, ci ca o mare familie care se poate bucura de toate beneficiile traiului în comun derivat din cooperare, colaborare, echitate, justeţe, încredere.

 

Greșeli de parenting grave: când faci diferențe între copii

Stima de sine a copilului se clădeşte de când este mic. Atunci când simte diferenţierea dintre el şi ceilalţi fraţi, poate dezvolta o serie de mecanisme de apărare care au scopul să îl apere de durere şi suferinţă.

Mecanismele de apărare sunt mecanisme psihice şi nu procese psihice. Procesele psihice sunt universale, valabile pentru frați.

Mecanismele de apărare pot să apară sau nu în viaţa cuiva, în funcţie de rănile sale interioare, și au ca rol reducerea anxietăţii şi permit eliminarea sau interpretarea informaţiilor neplăcute, precum şi reducerea la minimum a sentimentului de anxietate care apare atunci când se activează un conflict interior.

Cele mai frecvente apărări sunt: proiecţia prin care se pun pe seama altcuiva sentimentele şi trăsăturile pe care nu ni le dorim și a căror prezenţă în noi nu vrem să o conştientizăm.

De obicei, prin proiecţie se proiectează umbra personală. Aceasta poate fi asimilată şi integrată  în cadrul sesiunilor de dezvoltare personală şi psihoterapie, deoarece nu toate aspectele de umbră sunt lesne de recunoscut şi acceptat, dar şi prin scris, pictură, dans, cursuri de teatru, arte marţiale, Tai Chi, Qui Qong, rugăciune, meditaţie şi altele.

Intelectualizarea se petrece când, pentru a integra un adevăr, se execută operaţiuni mintale care tind să transforme o realitate penibilă sau dureroasă în conţinuturi filozofice.

Negarea se manifestă prin refuzul de a accepta ceva ce s-a pertrecut şi a lăsat urme. Victimele unor evenimente traumatice petrecute în viaţa de familie pot să dezvolte negarea acestor traumatisme.

Sublimarea poate transforma agresivitatea latentă şi inacceptabilă social într-una acceptabilă social, de exemplu jocurile sportive.

Dacă nu se face sublimarea, agresivitatea va fi întoarsă către sine sau direcţionată către ceilalţi, cazuri des întâlnite, când, din senin, unii oameni au avut descărcări de agresivitate spontană.

Întoarcerea asupra propriei persoane se poate manifesta atunci când cineva se consideră vinovat pentru toate neajunsurile şi greşelile din familie sau de la serviciu.

Orgoliul rănit, mândria lezată sunt camuflate de cele mai multe ori sub un zâmbet încordat, fals. Supărarea este totuşi înlăturată pe calea cugetării la propriile calităţi şi realizări. Faptele incomode sau aducătoare de amărăciune sunt uitate cu uşurinţă.

 

Rănile emoționale

Ca adult, copilul interior rănit va compensa lipsa de stimă de sine prin grandomanie sau narcisism, dar există şi riscul dezvoltării unui mecanism emoţional mai depresiv, fapt ce ar putea pune bazele mai multor subtipuri de personalitate: dependent-anxioasă, histrionic-anxioasă etc.

Totuşi, dacă se va implica în cunoașterea şi dezvoltarea personală, copilul devenit adult va putea scăpa de toate apăsările şi rănile dobândite în sânul familiei şi accentuate, cel mai probabil, în relaţii nepotrivite, unde vor plusa, se vor consuma, se vor neglija, se vor anula în favoarea celuilat.

Toate acestea depind foarte mult de gradul de rezilienţă, adică de capacitatea copilului de a trece cu uşurinţă peste greutăţi, fără să-i  lase urme în psihic.

Depinde de fiecare persoană în parte: sunt cazuri şi cazuri, toate cu istoricul familial sub preş sau la scuturat şi purificat.

„Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine“, concept dezvoltat şi exemplificat de autoarea canadiană Lise Bourbeu în cartea cu acelaşi nume, pot fi  identificate şi vindecate pe măsura interesului manifestat de cel care le deţine.

Aceste cinci răni sunt: respingerea, abandonul, umilirea, trădarea, nedreptatea. Toate aceste răni aduc cu ele şi crearea unor măşti speciale, pentru a ne ascunde adevărata față din teama de a nu fi răniți din nou sau de a nu ni se exploata vulnerabilităţile personale.

De aceea, putem părea falși, deşi durerea este reală, şi nu ştim cum să îi facem faţă mai bine.

 

De Simona Druncea, psiholog clinician şi consilier psihologic de orientare jungiană, tel.: 0740.661.859, [email protected]

Foto: Shutterstock