Intre tabu si deschidere: in lumea barbatilor gay
Barbatii gay sunt un subiect putin discutat in media de azi. Din cauza prejudecatilor, a tabuurilor, inapoierii noastre culturale. Dar ei sunt prieteni, colegi, fii, cunostinte. Felul cum se raporteaza la lumea romaneasca de azi il descriu chiar ei.
Psychologies: Cum s-a transformat in ultimii ani perceptia asupra rolurilor de gen in Romania? Ai simtit vreo schimbare?
Tiberiu Capudean: Nu indeajuns de semnificativa incat sa produca schimbari de mentalitati si in niciun caz la nivel national.
Oamenii cred in continuare ca e „ciudat“ca un barbat sa fie asistent medical si „anormal“ ca o femeie sa fie sofer de autobuz.
Din pacate, romanii prefera conformismul, sabloanele, uniformizarea. Si oricat de mult detest stereotipurile, romanilor nu le place sa iasa in evidenta.
De mic, ti se inoculeaza ideea ca albastrul e culoarea baietilor iar rosul este pentru fete, ca numai fetele pot avea parul lung si ca baietii nu trebuie sa poarte cercei.
Daniel Kozak: Femeia la cratita, asta e perceptia. Locul femeii e in bucatarie. Femeia trebuie sa aiba grija de familie si de copii. Barbatul trebuie sa castige bani. Cred ca nu s-au schimbat multe sau ca in orice caz nu s-au schimbat destule.
Societatea romaneasca ramane patriarhala. E o afacere destul de proasta pentru femeia moderna, care trebuie sa rezolve vechile si noile probleme din acelasi buget de timp si resurse. Cu alte cuvinte, responsabilitatile au crescut, dar nu si recompensele.
Radu Ionescu: Perceptiile se schimba greu la est de Alpi. N-am vazut vreo schimbare in ultimii ani – ma uit la birou si inca fetele sunt cele care spala, gatesc, fac curatenie.
Baietii ajuta din cand in cand cu copiii (luat de la scoala, aruncat in bratele ma-sii, fuga la bere). Poate ca nu traiesc eu intr-un mediu in care schimbarea sa se vada, dar mi se pare ca lucrurile nu-s foarte diferite de 1987 din punctul asta de vedere.
In ce contexte te (mai) simti discriminat in Romania azi?
T. C.: Desi nu am crezut vreodata ca a fi gay e ceva gresit, stiam ca in Romania asta echivala cu o viata complicata. Asa ca am incercat sa ma schimb. Am crezut ca se poate. Fireste, era o prostie.
Insa presiunea sociala era atat de mare, incat, desi dintotdeauna am fost atras de barbati, abia la 30 de ani mi-am acceptat sexualitatea.
Ma simt discriminat ori de cate ori sunt intr-un spatiu public. Pentru ca trebuie sa-mi cenzurez gesturile in permanenta, iar asta este extrem de frustrant.
Nu consider ca e suficient sa-mi traiesc viata asa cum simt numai atunci cand sunt in vacanta in tari in care a fi gay e la fel de normal cu a fi saten. 21 de zile de libertate pe an nu-mi sunt suficiente.
Nu am aceleasi drepturi ca si prietenii mei heterosexuali, desi platim aceleasi taxe. Vorbesc strict despre drepturi civile.
De mai bine de patru ani, sunt intr-un parteneriat civil care nu este recunoscut de autoritatile romane. Am un gust amar de fiecare data cand completez un formular si trebuie sa bifez casuta „necasatorit“.
D. K.: Oriunde si oricand vreau sa ma produc in societate in cuplu, ma simt discriminat. Daca as vrea sa ma casatoresc, nu pot. Nu am nici macar institutia parteneriatului civil.
Iar discursul Bisericii Ortodoxe, care, in parte, este platita si din banii mei, nu doar ma discrimineaza, dar ma si jigneste.
R. I.: Iarasi, eu nu sunt reprezentativ. N-am fost discriminat niciodata si toata lumea stie cum stau lucrurile. Ai mei il iubesc pe Cristi si li se pare firesc ca e parte din familie.
La job, oamenii ne iubesc pe amandoi (s-ar putea sa n-aiba de ales, doar le platesc salariile). In 14 ani de cand sunt out n-am avut o singura experienta negativa cu oamenii carora le-am spus ca sunt gay (clienti, colaboratori, prieteni).
Stiu de la prieteni ca nu e peste tot la fel, dar, pentru mine, Romania e cel mai tolerant loc pe care-l stiu.
Cum iti traiesti relatia? Te simti relaxat sa o traiesti deschis? Dar partenerul tau?
T. C.: Firesc – asta ar fi cuvantul. M-am inconjurat de oameni destepti. Acesta e motivul pentru care in cercul meu de prieteni ma simt extrem de confortabil.
Colegilor nu le-am spus pe litere ca sunt gay, insa nici nu mi-am facut un scop din a trai o viata dubla. Atunci cand sunt cu partenerul meu, il prezint drept partenerul meu.
Nu le-am spus ca e verisorul meu, vecinul meu, sau „un prieten“. Iar ei au apreciat deschiderea mea. La inceput, cred ca li s-a parut usor exotic sa aiba un coleg gay.
Unii mai indrazneti mi-au pus tot felul de intrebari, insa nu m-a deranjat niciodata sa le raspund. Pentru ca voiau sa inteleaga ceva la care nu mai fusesera expusi.
Familia il cunoaste pe partenerul meu. Suntem impreuna de aproape zece ani. Vin la noi de Craciun, ii vizitam impreuna, mergem la nunti ca un cuplu, dansam impreuna, fara sa ne pese ce vor spune rudele indepartate, care doar au auzit ca eu am o relatie cu un alt barbat.
D. K.: Am redefinit normalul si il traiesc cat de deschis pot. Nu mint daca cineva ma intreaba despre orientarea mea, dar nici nu port vreo pancarta in permanenta.
Traiesc impreuna cu prietenul meu, dar nu ne tinem de mana pe strada. Nu in Romania. Am luxul de a-mi fi recunoscut orientarea fata de mine, de familie, prieteni, colegi si sunt egoist, nu iau seama la restul lumii. Prietenul meu nu e in aceeasi situatie, nu le-a spus inca celor din familia lui.
Crede ca nu ar intelege. Mie mi se pare ca iroseste un mare efort ascunzandu-se. Cred ca oamenii care te iubesc te vor intelege pana la urma.
El are 36 de ani. Eu am 41 de ani si mi-a trebuit ceva vreme, pana la 25, sa-mi asum ce sunt, iar acum nu vreau sa-mi mai petrec viata mintindu-ma sau mintindu-i pe altii.
Cred in sinceritate si vreau sa fiu fericit. Si am trecut si de etapa militanta, cand credeam ca toti trebuie sa-si asume identitatea, daca eu am facut-o.
R. I.: Suntem cat se poate de sinceri cu oamenii din jurul nostru. Poate si de-aia toti prietenii nostri, familia, colegii ne percep ca doar un alt cuplu, nimic diferit.
Am botezat copii impreuna, suntem invitati peste tot impreuna. Pentru mine este, poate, mai usor, pentru ca ai mei nu mai sunt, iar fratii sunt cat se poate de deschisi la minte.
Cristi e un pic mai precaut cu ai sai si cu frate-su, dar evident ca toti stiu. Tocmai am primit mail de la tatal lui (84 de ani, a atins prima data un calculator acum doi ani), trimis catre amandoi, in care ne invita la petrecerea de ziua lui!
Cum crezi ca se naste homofobia si ce o alimenteaza?
T. C.: Din ignoranta se naste si tot ignoranta o alimenteaza. Insa vorbesc despre o ignoranta asumata cu mandrie. Homofobii nu mai pot folosi acum teama de necunoscut drept scuza. Informatia e peste tot. La un clic distanta. Gratis.
Exista campanii de informare care ii invata pe oameni ce e discriminarea, copiii sunt invatati de mici ce inseamna drepturile omului. Religia este, mai nou, scuza preferata a homofobilor, iar Biserica Ortodoxa Romana este cel mai indarjit oponent al ideii de egalitate.
Pentru ca despre egalitate vorbim. Membrii comunitatii LGBT nu doresc drepturi „speciale“, asa cum tot aud in jur. Ne dorim sa avem aceleasi drepturi civile, ca orice cetatean al acestei tari. Atat.
D. K.: Se naste din necunoastere. Ne este frica de ceea ce nu stim, de ceea ce nu ne este familiar. Ne este frica de contagiune, avem oroare de boala. Si intervine si dorinta de conformare la norma de grup.
R. I.: Ca in cazul oricarei fobii, frica e in spatele homofobiei. Temerea de ceea ce nu cunosti, de ceea ce e diferit. Am prieteni care erau ultrahomofobi – cand am crescut si am putut sa le spun, s-au transformat instant: „Da’ tu nu pari! Da’ gay-ii nu sunt pedofili? Da‘ nu se-mbraca-n rochii?“.
E nevoie de oameni care sa-si asume cine sunt, in public, ca perceptia sa se schimbe. Biserica face mult rau, desigur – ca doar si ea tot din frica traieste. Dar lucrurile se schimba, vizibil. In Bucuresti, cel putin.
Care sunt mesajele care crezi ca ar trebui repetate in decursul educatiei pentru a pune capat discriminarii? Ce ai spune unui copil sau adolescent?
T. C.: L-as invata sa-i respecte pe cei din jur. Cred ca asta ar fi suficient. I-as spune ca etichetele sunt pentru borcanele cu dulceata de la bunica, nu pentru oameni.
L-as incuraja sa se exprime exact asa cum simte. L-as ruga sa ma intrebe ori de cate ori are o intrebare, de orice fel. L-as sfatui sa-si aleaga cu grija prietenii, dupa criterii sanatoase.
Ca orientarea sexuala nu e o alegere si nici ceva de care-ar trebui sa-i fie rusine. Ca libertatea minoritatilor nu trebuie ingradita doar pentru ca majoritatea nu intelege sau nu vrea sa inteleaga.
L-as invata sa lupte pentru ce crede. Sa nu-i fie teama sa ia atitudine daca asista la o nedreptate.
D. K.: Suntem sau putem fi cu totii la fel de buni. Performanta nu tine cont de orientare sexuala, gen, dizabilitate. Avem cu totii calitati care trebuie cultivate.
R. I.: Ce nu-ntelegem e ca adolescentii sunt mult mai deschisi la minte decat multi dintre noi. Au acces la informatie intr-un fel pe care noi inca incercam sa-l intelegem. S-ar putea ca ei sa fie capabili sa educe generatia noastra mai mult decat putem noi s-o facem.
A consemnat Iuliana Alexa
Foto: www.kiko.ro
