Lectii de socializare pentru copii
In copilarile se face primul pas spre invatarea interactiunilor sociale. Cum? Cu incetul. Florentina Gruia, psiholog, ne spune care sunt primele lectii de socializare pentru copii.
Psychologies: De ce unii copii nu sunt sociabili? Care este problema unui copil fara prieteni?
Florentina Gruia: Unii copii nu sunt sociabili din mai multe motive si anume: temperamentul cu care se naste copilul este introvert, flegmatic sau melancolic, e copil mai interiorizat, cu bogat dialog interior, care nu-si exprima nevoile si emotiile, nu se manifesta in exterior.
Un alt motiv ar fi modelul parental. Daca parintii nu socializeaza, nu au prieteni, nu comunica, copilul nu are de unde sa invete sociabilitatea.
Intrarea in colectivitate poate schimba insa acest lucru. Un copil fara prieteni se simte singur si neinteles; pe termen lung, singuratatea duce la izolare, depresie, la lipsa valorii personale.
Numarul copiilor dintr-o familie poate avea influenta. Copilul unic ar putea avea mici dificultati in a socializa, pe cand copiii care au frati, sunt deja familiarizati cu interactiunea umana.
Nu in ultimul rand, atasamentul sigur influenteaza capacitatea de socializare. Un copil care s-a simtit in siguranta in sanul familiei, va dezvolta mai rapid relatii cu alti copii.
De la ce varsta au cei mici tendinta de a se apropia de alti copii?
F. G.: Cand apar limbajul si intelegerea limitata a notiunilor. In primele luni de viata, copilul este asociat cu mama, asociere care se prelungeste pana in jurul varstei de doi ani.
Dupa doi ani, cand copilul devine constient de identitatea si de existenta sa ca persoana, se poate vorbi si de apropierea de alti copii, pe baza intereselor comune, initierea de prietenii in termeni de acceptare; agreeaza un alt copil, dar la fel de bine il poate respinge.
In jurul varstei de trei-patru ani, se leaga cu adevarat primele prietenii, daca analizam semnificatia cuvantului „prietenie“ ca fiind sentimentul de simpatie, de atasament reciproc care leaga doua persoane.
La aceasta varsta, incep sa imparta lucruri cu ceilalti si sa coopereze.
Cand absenta contactelor sociale ar trebui sa ii ingrijoreze pe parinti?
F. G.: Parintii ar trebui sa fie ingrijorati atunci cand copiii, intrati in colectivitate, nu reusesc sa stabileasca legaturi cu ceilalti copii, se izoleaza.
Fie nu s-au dezvoltat suficient abilitatile de comunicare, fie copiii nu au capacitatea de a investi emotional in altii.
La copiii mai mari si adolescenti, pentru un parinte, sursa de ingrijorare este izolarea, furia, dependenta de calculator, starile depresive.
Sunt tot atatea motive de ingrijorare care tradeaza lipsa contactelor sociale.
Mai tarziu, pe la 10-14 ani, cum se transforma prieteniile? De ce doare ostracizarea la aceasta varsta?
F. G.: Daca in jurul varstei de doi ani, copilul s-a desprins de mama, dar are nevoie in continuare de familie, in jurul varstei de 10-14 ani preadolescentii incep sa-si pregateasca desprinderea de familie. Acest lucru este posibil doar prin suportul celorlalti.
La copiii mai mici, prietenia era bazata pe asemanari, interese comune, joc, colaborare.
La aceasta varsta (10-14 ani) este vorba despre incredere, impartasit secrete, a cere si a primi ajutor, a face lucruri impreuna. Toate acestea au legatura cu valoarea personala, cu „cine sunt eu?“.
Motivul pentru care la aceasta varsta apar si primele dezamagiri si auzim replici de genul „m-a tradat, nu mai e prietenul sau prietena mea“, este insasi aparitia incalcarii valorilor personale.
Excluderea este perceputa drept pierdere. Preadolescentul pierde apartenenta la grup, nu se mai considera valoros si, ca orice pierdere, doare.
Se pot lega prietenii durabile intre copii de varste diferite? Ce e bun si ce e demn de atentie aici? Pot invata cei mici sa fie exploatati etc.?
F. G.: Se pot lega prietenii durabile intre copii de diferite varste in mod particular cand copilul mai mic nu are un frate sau un parinte suficient de continator, si atunci poate face diferite proiectii.
De cele mai multe ori, prieteniile durabile sunt intre copii de aceeasi varsta, cu preocupari si interese comune.
Ce e bun si demn de atentie este faptul ca cel mic poate sa-si insuseasca informatii si comportamente care sa-l ajute sa se dezvolte iar cel mare poate sa-si exerseze leadership-ul.
Au copiii un prieten imaginar? Ca in povesti? Ce inseamna asta? Este motiv de ingrijorare?
F. G.: In copilaria mica exista acesti prieteni imaginari cu care copiii vorbesc si se joaca. E o perioada in care in viata copiilor mai este inca prezenta magia.
Pe masura ce copiii se dezvolta, in jurul varstei de sase-sapte ani, sunt tot mai ancorati in realitatea existentei si acesti prieteni imaginari raman doar amintire.
Aparitia acestori prieteni imaginari are ca scop alungarea singuratatii, indeplinirea unor dorinte. Unii copii isi creeaza un prieten imaginar cand trec prin situatii dificile sau cand vor sa evite o mustrare pentru un comportament neadecvat, dand vina pe prietenul din imaginatie.
Este un construct mental folosit ca modalitate de adaptare. Cercetarile arata ca acesti copii cu prieteni imaginari sunt mai creativi, cu stima de sine crescuta, au un vocabular mai dezvoltat si sunt copii cu mai multe abilitati sociale.
Nu exista motive de ingrijorare pentru parinti atat timp cat copilul este activ, cat se joaca cu alti copii, este implicat in activitati. Daca, insa, copilul se izoleaza, sta tot mai mult ancorat in acea lume ireala, daca investeste prea mult timp in prietenul lui imaginar, este bine ca parintii sa acorde mai multa atentie acestui lucru.
Cum poate un copil sa recunoasca cand e exploatat, in vreun fel sau altul, de un copil mai mare?
F. G.: Un copil poate sa-si dea seama ca este exploatat de unul mai mare, cand simte un disconfort, iar acest disconfort este dat de conflictul interior: nu doreste sa faca ceva, dar este obligat sa faca.
Daca este antrenat sa vorbeasca despre emotii, astfel incat sa poata verbaliza disconfortul („ma simt furios, sunt trist, ma dezgusta“) exista mai multe sanse sa solicite ajutorul unui adult pentru a face posibila interventia.
Socializarea trebuie sa aiba loc in acord cu genul copilului sau nu? Fetele cu fetele si cu papusile?
F. G.: Nu. Trebuie sa aiba loc in acord cu genul copilului, insa in copilaria mica asocierile in aceasta maniera se fac natural.
Daca ati observat, pana pe la 11-12 ani, cam asa stau lucrurile: baietii cu baietii, fetele cu fetele. Aici se suprapun si credintele parintilor, cum ca fetele se joaca cu papusile, masinutele sunt pentru baieti, asa cum rozul e pentru fete si albastrul pentru baieti – lucru cu care, personal, nu sunt de acord.
Prieteniile se formeaza pe baza unor interese comune: baietii sunt mai atrasi de grupuri mai mari, fetele, de obicei, se grupeaza doua cate doua.
Ce pericole vedeti in faptul ca cei mici stau prea mult cu un ecran in fata si prea putin in aer liber, jucandu-se cu ceilalti?
F. G.: Faptul ca cei mici stau prea mult cu un ecran in fata este, in sine, un pericol. Exista influente negative asupra corpului, asupra concentrarii si atentiei, asupra relatiilor pe care le au cu semenii.
Pot aparea tulburari de vedere, din cauza stimularii excesive; modificari ale coloanei vertebrale, din cauza posturilor improprii in fata calculatorului, a tabletei, consolelor de joc; dificultati in concentrarea atentiei.
Exista studii care demonstreaza ca folosirea in exces a telefoanelor si calculatoarelor duce la deteriorarea relatiilor cu prietenii si membrii familiei. Evolutia tehnologica face din ce in ce mai grea misiunea parintilor in a detasa copilul de folosirea indelungata a acestora.
In cadrul cursului pe care il sustin pentru adolescenti, la modulul „Relatia mea speciala cu telefonul si calculatorul“, pornim de la monitorizarea minutelor sau orelor petrecute in fata ecranelor timp de o saptamana.
Este primul pas spre constientizare, dupa care identificam care este motivul pentru care copiii sau adolescentii participanti stau cu ecranul in fata. In toate grupele, motivele au fost aceleasi, doar ordinea in clasament a diferit usor de la un grup la altul.
Motivele sunt: plictiseala, placerea imediata, accesare informatii pentru teme, incapacitatea de a refuza daca este invitat sa joace on-line un joc, nevoia de validare si de apreciere, cu precadere in retelele de socializare.
Evident ca scopul este sa gasim alternative: ce altceva ar putea face sa nu se plictiseasca? De unde ar putea primi validari? Copiii au nevoie de miscare fizica, sa practice macar un sport (sporturile de echipa cresc socializarea) si au nevoie de o activitate din zona artelor, oricare ar fi aceea.
Copiii nu se nasc cu abilitati sociale, ci le dobandesc in timp, iar rolul cel mai important revine parintilor, care, cu rabdare si tact, pot face ca abilitatile sociale ale copilului sa se dezvolte; tot ei sunt cei care sunt responsabili de facilitarea interactiunilor cu alti copii, in ideea socializarii.
Florentina Gruia este psiholog si consilier de dezvoltare personala
www.florigruia.ro
Citeste si:
Cum putem creste copii destepti si fericiti
Etapele dezvoltarii emotionale la copii
Foto: shutterstock.com
