Lectii de time management pentru mame
Nu esti suficient de organizata? Ai vrea sa stai mai mult cu copilul tau? Iata cateva idei de time management care te-ar putea ajuta.
Se vorbeste tot mai des despre managementul timpului, in special in organizatii, unde se pune accent pe performanta managerilor si a echipelor pe care acestia ii coordoneaza. A devenit o competenta absolut necesara, ce face parte din profilul candidatului ideal, indiferent de post.
Sunt multe femei prinse in campul muncii care in afara programului se limiteaza la activitatile casnice si cele de ingrijire a copiilor. Nu ar trebui sa fie timpul liber cel care ne reda energia, ne relaxeaza, ne revitalizeaza si ne permite sa fim in contact cu noi insine?
Sunt, de asemenea, mame care desi au renuntat la serviciu ca sa se dedice cresterii copiilor, par ca nu isi gasesc suficient timp pentru ce au de facut.
Lipsa unui program concret
Atat intr-o situatie, cat si in cealalta, atunci cand nu gasim o balanta corecta intre activitati, suportam consecinte in plan psihofiziologic de tipul epuizarii nervoase si fizice, apatie, perturbarea comportamentului alimentar, diminuarea libidoului, iritabilitate, insomnia, chiar depresii de genul celei postpartum.
De exemplu, elementele cel mai des intalnite care ne consuma timpul sunt incapacitatea de a refuza nenumaratelor doleante ale copiilor, taraganarea activitatilor, lispa unei directii clare de actiune, planificarea deficitara sau lipsa ei, controlul excesiv al celor din familie, dar si incapacitatea de a delega anumite sarcini sotului, dorinta de a ne face mereu utile celorlalti fara sa le permitem sa isi dobandeasca propria independenta, perfectionismul in realizarea treburilor casnice, oboseala acumulata, comunicarea deficitara si dezorganizarea.
Strategii de time management
Iata cum putem, in calitate de mame si de angajate, sa ne planificam mai bine activitatea in functie de cateva criterii ale problemelor si sa conturam un cadran al timpului.
Cadranul 1. Probleme urgente si importante, cum ar fi boala celui mic cu simptome ce ne determina sa actionam imediat sau proiecte cu termen fix, intalniri, pregatiri de evenimente in timpul activitatii profesionale. Acest cadran functioneaza dupa principiul „Fa aici si acum!”.
Cadranul 2. Probleme care nu sunt urgente, dar sunt importante, mai exact, activitati de prevenire, evaluari, planificare, recunoasterea oportunitatilor, cultivarea relatiilor sociale, delegare, recreere autentica, timp petrecut cu copiii la joaca, introducerea sportului ca activitate periodica, programarea unor vacante de familie. Acest cadran functioneaza dupa principiul „Planifica”.
Cadranul 3. Probleme care nu sunt atat de importante, dar sunt urgente, adica intreruperi pe parcursul activitatii cotidiene carora trebuie sa le acordam timp de rezolvare, cum sunt telefoanele, vizitele neasteptate acasa, sau corespondenta, rapoarte, e-mailuri, sedintele la serviciu, activitati marunte de rutina. Cadranul functioneaza dupa principiul „Deleaga”.
Cadranul 4. Probleme care nu sunt nici importante, nici urgente si care cuprind convorbiri prea lungi cu persoane straine care ne solicita atentia in mod exagerat, timp irosit, activitati de evadare de genul vizionarii serialului preferat). Acesta functionaza dupa principiul „Uita”.
Petrecem de cele mai multe ori timp excesiv in cadranul 3 crezand ca este cadranul 1, ceea ce ne ingreuneaza considerabil o buna planificare a timpului.
Pentru a ne mari sansele de eficienta, ar trebui sa ne situam preponderent in afara cadranelor 3 si 4 pentru ca, urgente sau nu, aceste activitati nu sunt importante.
Gradul de eficienta
Gradul de eficienta creste daca reusim sa ne pozitionam tot mai mult in cadranul 2. Stresul si dezechilibrul apar doar daca ne petrecem 90% din timp in cadranul 1 si mai putin de 10% in celelalte.
Pentru o mai mare eficienta in managementul personal, nu trebuie sa ne orientam catre problema, ci catre oportunitati si solutii si sa invatam sa diferentiam urgent si important de urgent si mai putin important. Trebuie sa ne exersam capacitatea de a spune nu si sa evitam influentele exterioare care ne pot afecta organizarea proprie.
O disciplina buna a propriului timp inseamna si o organizare eficienta a celor din jur, fara sa intelegem prin acesta rigiditate, strictete, lipsa de creativitate, supunerea oarba la reguli.
Daca reusim sa ajungem la un echilibru intre viata personala si viata profesionala, cu siguranta asta se va reflecta asupra copiilor si a familiei si va creste nivelul de bunastare si sanatate psihica.
De Andreea Popescu, psiholog autonom in consiliere psihodinamica, site: www.psidia.ro, tel: 0722998049
Citeste si:
4 strategii ca sa fii mai independenta
De ce sa petreci timp de calitate tu… cu tine
Foto: 123rf.com