Maternitate: cât timp trebuie să ne hrănim copilul prin alăptare?
Părerile sunt împărțite când vine vorba despre alăptare, dar cu siguranță fiecare copil este unic și are nevoile lui specifice. Hai să lămurim această controversă.
Citește și:
Cum invatam un copil sa iubeasca
Sugestii pentru o maternitate fericita
Cât timp trebuie să dureze alăptatul?
Greu de spus, mai ales când părerile specialiştilor sunt împărţite şi fiecare în felul său pare că ştie ce spune. Totuși, aşa cum fiecare copil este unic, şi cuplul mamă-copil este la fel.
Alăptatul, un mijloc prin care nou-născutul îşi satisface nevoile de bază, este un prilej unic prin care cei doi învață să comunice unul cu celălalt.
Prilej de a se cunoaște de a se bucura unul de celălalt, de a se simți unul pe celălalt, de a da și a primi iubirea.
Odată cu laptele, sugarul primește confort și siguranță, iar stilului de atașament care îi va permite mai târziu să lege relații stabile și echilibrate cu cei din jurul lui se structurează tot cu ajutorul alăptatului.
Dar această legătură afectivă nu înseamnă, doar hrană și asigurarea unei igiene corespunzătoare, înseamnă și privit ochi în ochi, îmbrățișare, joc și disponibilitate afectivă.
Cum bine știm Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptatul exclusiv la sân până la vârsta de 6 luni iar apoi alimentația se diversifică. Dar alăptatul poate continua până la vârsta de 2 ani.
Însă există puține dovezi care să susțină beneficiile alăptatului la sân după vârsta de 1 an. Extrem de important pentru dezvoltarea imunității copilului, a prevenirii infecțiilor, obezității și a diabetului laptele matern este esențial pentru nou născut.
Alăptatul de la 1 an și mai târziu de 2
La această vârstă, organismul copilului a învătat să își fabrice singur anticorpi, iar laptele matern își pierde din calitățile nutriționale încă de la 6 luni.
Copilul are alt necesar caloric și nutrițional, iar alăptatul la sân nu pare să îl acopere. Plus că dentiția de lapte este aproape completă iar aparatul digestiv este și el dezvoltat și adaptat pentru a primi hrană diversificată.
Acestea sunt semne evidente că cel mic „nu mai are nevoie de laptele matern”, el poate mânca foarte bine singur și mâncare solidă.
Limbajul începe să prindă și el contur și, odată cu primii pași, manifestările de independență și autonomie sunt din ce în ce mai puternic exprimate, prin dorința copilului de a face totul singur.
Dacă alegi să extinzi perioada de alăptare, să ai în vedere că ea limitează dezvoltarea autonomiei, și îi creează o dependență care poate trasa terenul propice instalării fricilor de tot felul.
Independența înseamnă exercițiu, încercări eșuate, efort, perseverență, disconfort, teamă și chiar furie.
Orice mamă vrea pe cât posibil să își însoțească puiul fără ca el să treacă prin toate aceste sentimente negative, dar acestea fac parte din viața noastră afectivă și intră în fișa postului nostru să îi învățăm să le recunoască și apoi să știe cum să le gestioneze.
Cum își va găsi el resursele interioare să facă față anxietății de separare atunci când va merge la creșă sau la grădiniță dacă de câte ori plânge, mama îl alăptează ca să se liniștească?
Fiecare mamă care alege să prelungească alăptatul, are motivele ei, fie că a citit părerea specialiștilor, fie că e prea obosită și amână înțărcatul, iar noaptea, când cel mic plânge, alege varianta de liniștire cea mai la îndemână: sânul sau biberonul cu lapte.
Copilul nici nu se hrănește, nici nu doarme ci are nevoie poate de contact. Iar mama de liniște. Totuși, dacă faci asta de două sau trei ori pe noapte, odihna ta e compromisă oricum.
Provocările înțărcatului
Putem lua două exemple diferite. O mămică al cărei copil, dacă plânge noaptea, este calmat prin alăptare (pentru că atunci el râde și se liniștește), iar o alta care alege să mângăie copilul și să interacționeze cu el dacă se trezește peste noapte plângând.
Ambele mămici sunt epuizate și cu sentimente de neliniște și vinovăție ce poate că au încolțit în inima lor, însă copilul celei de a doua mămici învață să facă față frustrării, să își gestioneze furia, să se liniștească singur și în alt mod.
Doar așa, exersând încă de timpuriu autocontrolul prin reglare emoțională, poate beneficia ca adult de un echilibru mental și emoțional.
Primul copil, spre exemplu, este posibil să aibă întârzieri ușoare de dezvoltare în mai multe arii. Limbajul, motricitatea, autoservirea și dezvoltarea cognitivă sunt întrepătrunse și depind una de cealală. Chiar și dezvoltarea abilităților sociale întârzie uneori.
Coroborate și cu alți factori cum ar fi lipsa stimulării parentale, pot simula chiar și un retard sau o tulburare neuropsihică (autismul) care evident că o va alerta pe mămică.
Posibil ca un medic pediatru să îi recomande înțărcatul și accelerarea stimulării. Mămica, temătoare de ceea ce i s-ar putea intâmpla celui mic, va începe stimularea pe toate palierele: îl înscrie la creșă sau grădiniță, la înot, și astfel începe procesul de înțărcare.
Posibil ca acest lucru întâmplându-se brusc, să îl arunce într-o etapă de dezvoltare pentru care cel mic nu se simte încă pregătit.
Soluția optimă…
Copilul când suge simte plăcere, confort și siguranță indiferent dacă este vorba de sân, suzetă, colț de păturică, pluș sau deget. Și dacă după ce l-ai înțărcat el continuă să sugă orice obiect, suptul în sine are alt scop decât cel de hrănire.
Filosofia de viață a dr. William Penton Sears (cunoscut ca Dr. Bill), a creat multe controverse dar și adepte ale atașamentului parental ca metodă mai nouă de parenting.
Pe scurt, aceasta presupune să dormi împreună cu copilul, să îl porți în brațe (folosind marsupiile) chiar și când este treaz, să îl alăptezi la cerere până la vârsta la care alege singur să se oprească.
Dr. Bill e de părere că acești copii sunt mai calmi, mai siguri pe ei, mai empatici și încrezători… într-un cuvânt mai independenți.
Acest „curent” a apărut cumva ca o replică pentru cei care susțineau că un copil nu trebuie luat în brațe, existând riscul răsfățului.
Părerea mea este că alăptarea unui copil, după vârsta de un an, mergând până la cea la care este capabil să se urce pe scăunel și să descheie bluza mamei pentru a suge, poate crea un mesaj extrem de confuzant despre limitele personale și corpurile noastre.
Poate fi extrem de bulversant pentru o proaspătă mămică să citească atât de multe păreri contradictorii și controversate. Dincolo de mine intenția de a confuza și eu.
Fac în final apel la liberul arbitru al fiecăreia dintre voi, și vă doresc să vă găsiți resursele de a vă echilibra pentru a putea fi „mama de care copilul vostru are nevoie”, dincolo de metodele de parenting cu care sunteți sau nu în acord.
De Liana-Ioana Nica, psihoterapeut, psiholog-clinician
Cabinet individual psihologie D.G.A.S.P.C. sector 3- Cresa ,,Trapezului”
Tel.: 0723.190.769
FaceBook: Psihoterapeut Liana Ioana Nica
Foto: shutterstock.com
