Maternitatea este oare obligatorie?

Incepem sa auzim femei care spun ca nu vor copii. Cred ca asistam la o revolutie tacuta, care pune sub semnul intrebarii maternitatea ca alegere cu orice pret. Miscarea prinde aripi in tarile bogate si in mediul urban de la noi…

In segmentul de varsta 30-40 ani incepi sa te intrebi serios incotro se duce viata ta. Ce faci cu ea, daca faci un copil sau nu.

Fertilitatea feminina nu este nelimitata si ceea ce unii numesc „ceas biologic poate sa se cheme foarte bine si „presiunea sociala de a avea un copil.

Oare femeile identifica foarte clar sursa dorintei tot mai imperioase de maternitate? Nu invoca ele „ceasul ca pe o metafora universal valabila a varstei si maternitatii impuse si autoimpuse?

Se aude uneori, mai clar decat ticaitul ceasului, o mama care se vede deja bunica. Sau celelalte prietene, care miros a lapte si a implinire…

 

O alegere sau ceva de la sine inteles?

Ceva de la sine inteles: sa fii femeie merge mana in mana cu a dori sa ai copii. Oare? Am o prietena care imi povesteste:

„Stii ca eu am vrut sa am un copil cu D., barbatul cu care eram pe la 25-28 de ani? Il iubeam, imi placea cum arata fizic, de altfel a fost marea mea pasiune sexuala, as fi vrut sa am cu el un baiat blond cu plete lungi. Sau doi. Sau trei baieti.

Doream sa fac un copil din dragoste, cu barbatul care mi se parea frumusetea masculina absoluta.

Dar relatia s-a incheiat si, cu cei cu care am fost dupa el, nu am mai simtit acest imbold, desi erau la fel de aratosi.

Cred ca acela a fost momentul meu de apogeu al instinctelor materne sau de reproducere, sau cum vreti. Apoi am avut altceva de facut.

Am muncit o vreme foarte intens, pentru ca am fost promovata, si asta imi dadea de lucru peste program. In restul timpului, citeam pe rupte, ca sa fiu tot mai buna.

Da, eram cu cate cineva, dar au fost relatii mai distante, nu am simtit nevoia sa traiesc cu niciunul, nu am mai ajuns la intimitatea simtita cu D. Deci, natural, nici la vreo dorinta de copil.

Ma intrebam din cand in cand ce vreau, fara mare panica, si in final am ajuns la concluzia ca nu mai vreau copii. Nu este o decizie de femeie frustrata, ci de femeie lucida.

Am o cariera excelenta, simt nevoia sa fiu libera, sa merg prin toata lumea, sa schimb locul de munca atunci cand ma plictisesc de ceea ce fac. Nu cred ca o astfel de libertate e posibila cu un copil langa mine.

Admir femeile care se impart intre slujba si copii, dar stiu ca eu nu pot sa o fac. Cred ca exista si barbati care nu mor de dorul de a avea urmasi si sunt convinsa ca voi gasi pe cineva care sa-mi semene. Un om liber. Egoista? Lucida? Responsabila sau inconstienta?

Dar ce inseamna de fapt adjectivele acestea? Nu sunt ele doar reflectarea temporara a unui moment istoric, a unui curent de opinie si care se poate foarte bine schimba in timp?

 

Pretul maternitatii

Societatea pune mare pret pe maternitate. Pana la urma, femeile care nasc, asigura viitorul lumii si, mai ales, pe al lumii economice. Copiii de azi vor fi salariatii de maine.

Niciun stat nu este indiferent la sporul natural al populatiei sale si la natalitate. Nicio familie nu e indiferenta la cei care ii vor duce numele si averea mai departe.

Femeile au, astfel, pe umeri o responsabilitate dincolo de individual, fie ca o constientizeaza sau nu.

Dar maternitatea nu este un dat natural, in pofida ideii comune ca femeile asta vor cu tarie, sa fie mame. Mai corect spus ar fi: unele femei asta doresc cu tarie, sa fie mame.

Altele, nu. Si nici atractia fata de bebelusi nu pare sa fie un instinct atat de puternic. Repet: numai pentru unele.

„Cand ma duceam in vizita la prietenele mele care aveau copii, le rugam sa nu-i lase pe langa mine, nu stiam ce sa fac cu ei si nu imi placeau, dar nici nu as fi vrut sa par o afurisita.

Abia cand l-am avut pe fiul meu, la 37 de ani, am inteles ce e cu instinctul matern. E iubirea neconditionata pentru copilul tau, nu si pentru ai altora. In continuare, eu detest copiii. Pare stupid, dar asta e. Fiecare cioara crede ca puii ei sunt cei mai frumosi.

Dar, daca a fi mama e ceva mai complicat decat pare la prima vedere („te mariti si faci si tu un copil, ca toata lumea…), daca aceasta conditie presupune sentimente adesea ambivalente, de dorinta, dar si de indoiala, aceste nuante ne scapa in continuare.

Credem ca feminitatea merge mana in mana cu maternitatea.

„Cand m-am maritat cu M., eram atat de indragostita de sotul meu, ca nu-l vedeam decat pe el. La scurt timp, am ramas insarcinata si l-am avut pe I..

Dar voua va pot spune cu mana pe inima ca tot pe sotul meu il iubesc mai mult si ca nu simt neaparat ca acest copil imi implineste casnicia. E bine ca exista, dar putea foarte bine sa nu fie.

E altceva, pur si simplu o persoana mica, un omulet cu nevoile lui, care are nevoie de mine in calitate de provider de biberon, jucarii, brate, joaca la orice ora…

Nu ma asteptam sa imi para atat de ciudata senzatia. Sora mea se impaca mai bine cu conditia de mama, desi a renuntat la cea de femeie, se ingrasa si altceva nu stie decat iubirea nebuna de copil.

Ce declaratie rebela! Sa fie condamnate de-a pururi femeile care spun asa ceva! Intr-o tara unde religia este inca atat de puternica, precum Romania, este natural ca maternitatea sa fie foarte apreciata.

In societatile in care religia e puternica, si valorizarea excesiva maternitatii e vizibila. „Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul…

 

Porunci din toate partile

Dar oare mai este actuala porunca? La peste sapte miliarde de oameni si o acuta criza a resurselor, mai putem gandi astfel? „Ce te procupa pe tine omenirea? Tu fa un copil.

OK, dar acel copil nimereste peste cativa ani intr-o lume suprapopulata, cu resurse tot mai putine, pentru tot mai multi ca el. In cartea – excelent scrisa de psihanalista franceza Elizabeth Badinter si intitulata chiar asa – Mama sau femeie? (Ed. Litera, 2012), problema este pusa direct.

A face copii nu mai e un fapt asa „de la sine inteles. Cea care alege sa nu faca, „este constant somata sa se justifice, ca si cum, invers, femeile-mame nu ar avea niciodata probleme si nici un profil psihologic nelinistitor. (…)

Ea este obiectul unor presiuni din partea parintilor, familiei, prietenilor, colegilor de birou… pe scurt, a intregii societati. In privinta ei, „stereotipurile abunda, este numita egoista, neimplinita, stanjenita, imatura, materialista, carierista…

 

Responsabilitatea paradoxala

„Societatea isi bate capul cu privire la cum sa fie cei care trebuie sa a¬dopte un copil, dar nu se preocupa de cei care fac unul, spune Richard Layard, economist britanic ce studiaza legatura dintre fericire si nivelul economic.

Vedem si noi acest lucru: parinti iresponsabili, care au adus pe lume o fiinta, apoi s-au vazut depasiti de greutatea raspunderii si isi lasa progenitura mai mult sau mai putin in plata Domnului… Atunci, nu sunt de laudat cei care se gandesc de doua ori inainte de a procrea?

Un copil e un proiect pe urmatorii 20 de ani, nu doar pe urmatorii doi sau trei, cat e mic, controlabil si dragalas.

Filozoful francez Michel Onfray care militeaza pentru celibat (imperativul absolut al cuplului si blamarea celibatului merita un articol separat) scrie undeva:

„Copiii, care nu sunt niciodata cei care au cerut sa se nasca, pot solicita in mod legitim de la parintii lor asistenta materiala, culturala si spirituala, cel putin in primele doua decenii de viata.

Intrucat paternitatea si maternitatea nu sunt niste obligatii etice, ci posibilitati metafizice, dorinta de a aduce pe lume un copil trebuie in mod imperativ sustinuta de o capacitate si o vointa deliberate de a le face existenta cat mai demna cu putinta. Elocvent!

Tot Elizabeth Badinter citeaza un sondaj de acum trei decenii din Chicago Sun Times, care ii intreba pe cititorii sai daca ar face din nou alegerea de a deveni parinti stiind tot ceea ce stiu in prezent. Spre stupefactia generala, a primit vreo 10 000 de raspunsuri, dintre care 70% negative…

Maternitatea cu orice pret se cuvine pusa sub semnul intrebarii. A fi mama (si tata, de ce nu) implica atata generozitate, sacrificiu si noblete, incat nu poate fi ceva obligatoriu, ci doar o chestiune de alegere informata si lucida.

Sa nu mai blamam oamenii pe care ii auzim ca nu vor copii. S-ar putea sa fie cei generosi si lucizi in alt sens, cei care nu vor sa aduca pe lume o fiinta careia stiu ca nu ii pot oferi toate sansele.

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Nivelul de siguranță în cuplu
Nivelul de siguranță în cuplu

Oare ce înseamnă nivelul de siguranță în cuplu și cât depinde el de noi sau de celălalt? Ce impact are educația din copilărie și iubirea pe care am primit-o și cât de capabili suntem să căutăm și menținem relații de cuplu sănătoase? Aflăm din cele de urmează.

Citeste
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

Gabriela Saulea este medic, mamă și antreprenor. În urma divorțului pe care l-a traversat acum șase ani, a decis să înființeze un program unic în România, prin care să ajute persoanele care trec prin experiențele prin care a trecut și ea, în urma acestui eveniment traumatic. Ea consideră că fiecare sfârșit este un nou început, că fiecare divorț este o lecție de viață și că nicio suferință nu se întâmplă în zadar.

Citeste
De ce este important să ne iertăm părinții
De ce este important să ne iertăm părinții

Ne este greu să uităm anumite suferințe din copilărie sau anumite probleme și nemulțumiri din relația cu părinții noștri. În timp ce este firesc să recunoaștem că au greșit sau că nu ne-au oferit ceea ce aveam nevoie, este toxic să purtăm cu noi, de-a lungul vieții adulte, toate resentimentele, furia, conflictul cu cei care ne-au dat viață. Pentru binele nostru, în primul rând, este important și sănătos să știm să ne iertăm părinții.

Citeste
Maternitatea este oare obligatorie?
Maternitatea este oare obligatorie?

Incepem sa auzim femei care spun ca nu vor copii. Cred ca asistam la o revolutie tacuta, care pune sub semnul intrebarii maternitatea ca alegere cu orice pret. Miscarea prinde aripi in tarile bogate si in mediul urban de la noi…

Citeste
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii

Băieții se joacă cu mașinuțele, fetele cu păpușile, ei poartă bleu și ele roz. Băieții sunt duri și puternici, fetele drăguțe și feminine. Acesta este începutul, iar limitările capătă la maturitate proporții imense. Iată câteva reguli ale educației de gen. Reguli sănătoase!

Citeste
Care este scopul real al căsătoriei
Care este scopul real al căsătoriei

Ne căsătorim pentru că îl iubim pe celălalt, pentru că asta credem că ne aduce fericirea sau un statut social? Descoperă scopul real al căsătoriei. Probabil că nu te gândeai la asta…

Citeste