Monogamie, fidelitate, pasiune… dileme din cele mai vechi timpuri
Avem atatea conceptii stricte despre sexualitate si suntem foarte dezamagiti atunci cand partenerul (sau chiar noi insine) incalcam ideile nobile despre ele. Dar omul nu este o fiinta fidela. Chiar deloc!
Nimic nu e mai dureros decat sa afli ca cel sau cea in care aveai incredere te-a inselat. Nu mai conteaza ca e cu implicare emotionala sau nu, sexul cu altcineva este un pacat, o greseala.
Oamenii cred cu tarie ca si-au gasit partenerul pe viata, se casatoresc cu acesta si raman uimiti ca pasiunea din pat se duce incet-incet. Atunci isi spun ca asta e, ca dorinta sexuala nu e menita sa dureze, deci sa trecem la alte ocupatii (cresterea copiilor, orele peste program, etc.). Asta-i viata!
Mitul pasiunii
Se pare ca ceea ce numim noi „pasiune“ este felul Naturii de a ne programa sa concepem urmasi. Se zice ca dureaza trei ani. Trei ani e un interval generos. Uneori nu tine nici cateva luni. Depinde foarte mult de individ.
Se pare ca predispozitia spre infidelitate e in genele noastre, ascunsa acolo, chiar si in genotipul celor mai fideli. Pentru ca omul nu e un animal monogam.
Monogamia a aparut in istoria umana cam cu 10 000 de ani in urma, odata cu stabilizarea populatiilor de vanatori si culegatori, cu sedentarizarea lor. Inainte de acel moment oamenii au fost poligami si poliandri, asa cum sunt si azi rudele noastre apropiate, cimpanzeii.
Nu avem niciun argument pentru a sustine ca civilizatia ne-a facut asa de morali si ne-a indepartat de inclinatiile noastre cele neonorabile, mostenite de la cimpanzei. Le suntem foarte aproape genetic si comportamental. Iar ei practicau ceea ce s-ar numi azi, cu nitel umor, „omnigamie“. Toata lumea cu toata lumea.
Cel putin aceasta este teza antropologilor Cacilda Jethá si Christopher Ryan, autorii unei Istorii timpurii a sexului, aparuta la Litera. Ei mai spun ca exista un avantaj aici: Natura nu creeaza comportamente fara un scop adaptativ. In momentul in care o femela omnigama a conceput un pui/copil, ea nu stie al cui este, pentru ca s-a imperecheat cu mai multi masculi.
In lumea culegatorilor, acesta era un avantaj, pentru ca, paternitatea nefiind cunoscuta, mai multi masculi isi asumau rolul patern si contribuiau cu resurse la cresterea puiului. Tribul isi asigura astfel descendenta fara multe batai de cap morale.
De unde ideea de fidelitate?
„Casatoria, dragostea sunt fenomene construite in termeni sociali, care nu prea au sens in afara unei culturi date“, scriu cei doi antropologi. Cu alte cuvinte, Natura, specia, nu prea stiu ele ce definim noi prin „dragoste“. Dragostea este relativa intr-un un anumit context cultural.
Japonezii o traiesc altfel decat francezii ori vreun trib amazonian. Si de ce ni se pare ca e mai etic sa te culci toata viata cu un singur partener decat cu mai multi (ceea ce ar asigura diversitate genetica, mereu un scop urmarit de Mama Natura)? Sigur, pentru o perioada, ne fixam atentia asupra unui singur individ dintre posibilii parteneri disponibili la un moment dat.
Ne indragostim, adica. Facem sex, ne atasam de el sau de ea. Ne indragostim si mecanismele psihosexuale ale acestei stari ne cam scapa. Vrem copii cu cel iubit, nu?
„Sistemul reproducator feminin este capabil sa identifice semnatura chimica a celulelor spermatice ale unor barbati diferiti pana la compatibilitatea imunologica“, scriu Jethà si Ryan. Deci, am putea spune – cu ceva sanse de certitudine – ca ne indragostim de cineva cu care putem produce urmasi sanatosi.
Dar pentru cat timp suntem… ASA, indragostiti?
Nu vreau sa para ca pledez pentru adulter. Acesta ramane un comportament stresant pentru membrii unei familii. Dar cred ca sunt lucruri care ar trebui discutate deschis, pentru a nu se ajunge acolo.
Cum ar fi nevoia profund umana de diversitate sexuala. Dupa un timp, oricat ne autosugestionam ca ar fi supravietuit, in majoritatea cuplurilor pasiunea sexuala se stinge.
Si barbatii si femeile simt nevoia de altcineva la un moment dat. Infidelitatea nu este ceva tipic masculin, contrar ideilor preconcepute. Noutatea este atragatoare in sine, pentru ambele sexe. Atentia cuiva nou, cu asupra de masura.
Asadar, pentru a nu ajunge in punctul critic in care cuplul se rupe din cauza monotoniei sexuale, poate ca ar trebui sa meditam la feluri prin care sa cream acea noutate in interiorul cuplului.
Cultivarea unui anumit mister (sa nu spui totul despre tine, mai ales despre problemele tale fizice, adesea jenante), sa cultivi un pic de noutate in infatisare, sa fii un partener stimulant, sa il provoci pe celalalt la activitati noi.
Observatiile psihologilor de cuplu arata ca, cu cat sunt mai interesante si chiar un pic extreme acele activitati noi, cu atat sunt mai stimulante pentru celalalt si cresc sansele sa stea langa tine. Nu va lasati pacaliti: Kama Sutra e doar un inventar de pozitii sexuale, oamenii au nevoie de mai mult pentru a ramane fideli! Din pacate, vedem ca femeile si-au pierdut misterul.
Nevoia de mister
Dar ce e acest mister feminin, de fapt? Pur si simplu, comportamentele tipic feminine si infatisarea mai accentuat feminina (in anii ’50, se purta rochie, voaleta, toc; azi, vedem ca vestimentatia a devenit destul de androgina). Suntem de obicei atrasi de cei care transmit ceea ce nu avem noi (sexual vorbind).
Barbatii – de femei feminine, iar femeile – de exemplare masculine, macho. De fapt, e mai complicat. Ele sunt predispuse sa contracteze casatorii, relatii pe termen lung, cu barbati ceva mai tandri, care le inspira incredere ca vor fi tati atenti.
Doar ca, o data pe luna, sunt mai vulnerabile la a gresi cu bad boys cu gene puternice, cu care sa conceapa urmasii aceia sanatosi de care sa aiba grija sotii lor cei soft… Inca o data: asta e biologia! Morala nu are nicio legatura cu faptul ca suntem, biologic vorbind, niste depravati. Si barbatii, si femeile, deopotriva.
Ca animalele?
Cand cineva se angajeaza in activitati sexuale prea frecvente, spunem ca a coborat sub demnitatea umana, in regnul animal. Ca nu mai are morala, ca e ca animalele. Mai ales in textele religioase se regaseste comparatia. Dar adevarul este ca animalele se imperecheaza mult mai rar decat oamenii!
Ele se imperecheaza numai in perioadele de rut, cu scop reproductiv. Oamenii se imperecheaza mult si bine in scop… recreativ.
Sexul e antialgic natural, relaxant, si parca te face mai binevoitor asa, cu lumea. Nu putem sa nu ne gandim la rubedeniile noastre mai scunde, cimpanzeii, care fac sex pur si simplu, in scop social. Ca sa se cunoasca mai bine…
Ideea ar fi sa va ascultati bine pe voi insiva, pe partener, sa fiti atenti la dorintele sale si ale voastre. Morala e ceva foarte relativ. Nu e deloc usor sa fii monogam si fidel – sa lasam ideile primite! Dar nici imposibil, daca asta e cu adevarat un scop lucid asumat de amandoi.
Sexualitatea umana e complicata si nu o putem pune sub capac doar asa, pentru ca vrem. Mai bine sa invatam mai multe despre noi insine, despre felul cum functionam si sa actionam lucid. Uneori – de ce nu? – iertand „pacatul“ de neiertat al infidelitatii…
