De ce unele femei nu vor copii

In ziua de azi multe femei nu-si doresc copii, si desi sunt judecate intens de cei din jur, motivele lor sunt cat se poate de serioase.

 

Presiunea societatii

In societatea zilelor noastre, momentul venirii pe lume a unui nou membru al familiei, este in cele mai multe cazuri programat sau amanat pentru atunci cand cei doi parinti sunt de acord sa se intample sau nu, minunea.

Dezvoltarea accelerata a tot ceea ce ne inconjoara, cresterea nivelului de trai, viteza si cantitatea informatiei si multi alti factori, determina ca momentul in care doua persoane decid sa aiba, in familia sau cuplul lor, un copil, sa fie mult mai tarziu decat acum 10-20 de ani.

Exista insa si persoane ce hotarasc ca nu-si doresc sa aiba copii, desi presiunea celor din jurul lor si a societatii in general este destul de mare.

De ce exista presiune? Deoarece unul dintre instinctele de viata ale omului este cel de perpetuare a speciei, iar marea majoritate o percepe ca pe o datorie ce o avem de indeplinit sau chiar simte dorinta de a face acest lucru.

Chiar daca cei din jurul nostru au unul sau mai multi copii si ne indeamna sa facem acest pas, uneori putem ramane fermi in ideea unei vieti fara copii.

Ce ne determina sa luam o astfel de hotarare radicala si atat de analizata de toata lumea? Desi justificarile sunt in mare parte legate de situatia materiala, varsta prea tanara sau depasirea perioadei ideale din punct de vedere fiziologic, deseori la baza acestei decizii se pot afla motive ce nu sunt aduse in planul constient, nu sunt recunoscute sau acceptate.

 

Dependenta si slabiciune decizionala

Trebuie sa apara insa un semn de intrebare daca suntem la o varsta optima la care putem face copii, daca avem o situatie financiara ce ne-ar permite sa crestem un copil in conditii decente, avem o relatie de cuplu de care ne declaram satisfacuti si totusi exista o reticenta in a face urmatorul pas. Ce credem ca ne opreste?

Frica de responsabilitate, lipsa increderii in fortele proprii, o imagine de sine defavorabila, nu ajuta la adaptarea noastra ca si adult in societatea si cultura in care traim.

O persoana dependenta de parinti, iubit sau sot nu va reusi sa-si mobilizeze resursele pentru a lua propriile decizii si sa-si asume responsabilitatea cresterii unui copil, indiferent de ajutorul celor din jur.

Lipsa exercitiului responsabilitatii de mici copii si pana la varsta adulta, ne mentine in aceasta stare de dependenta si inadaptare.  

 

Disponibilitatea afectiva

Lipsa disponibilitatii sufletesti, rezervorul nostru de iubire poate fi gol. Daca noi nu ne-am simtit iubiti si apreciati de parintii nostri sau de cei fata de care am dezvoltat o relatie de atasament, instinctul nostru de a da mai departe ceea ce a primit este blocat.

Nu stim sa iubim fiindca nu ne-am simtit iubiti si nu ne imaginam cum am putea sa daruim iubire unei alte fiinte pana la a ne sacrifica din timpul si sufletul nostru.

Sunt blocaje cu care putem trai, uneori impacati, dar pe care nu le analizam si nici nu intreprindem nimic pentru a le depasi. Desigur, depasirea lor nu va insemna descoperirea brusca a dorintei de a procrea.

Totusi, ne poate ajuta sa ne intelegem mai bine, sa pornim pe un alt drum, mai bun pentru noi si sa fim mai deschise si altor optiuni pe care acum ni le refuzam.

 

Credinte adoptate

Deseori se intmpla sa adoptam credinte gresite despre ce presupune a avea copii. De-a lungul vietii noastre, inca de la nastere, traim o serie de experiente ce isi pot pune amprenta asupra modului nostru de a gandi si a simti.

In functie de aceste credinte pe care ni le formam de cand suntem mici, vom lua si deciziile ce le consideram potrivite pentru noi.

Daca parintii nostri s-au plans continuu de cat de greu este sa ai copii, ca ei sunt o pacoste, ca le-au „mancat” viata, concluzia noastra poate fi, in anumite cazuri, ca noi nu vrem sa fim atat de chinuiti si nu vrem sa ne sacrificam precum parintii nostri.

Vom alege, in consecinta, sa ne blocam dorinta de a avea copii in loc sa ne verificam credintele gresite si sa le indreptam.

Lipsa cunoasterii sentimentelor si emotiilor pozitive traite din rolul de parinte, ne vor indeparta de asemenea de acest rol, neavand o imagine optimista a lui.

Din postura noastra de copil poate nu am avut cum sa stim ceea ce le-a adus bucurie si satisfactie parintilor nostri sau ce i-a sustinut in procesul nostru de crestere, deoarece nu ne-a fost impartasit. Astfel, avem drum liber la a ne forma imagine gresita despre rolul de parinte.

 

Neasumarea responsabilitatii

Egoismul, alimentat de o viata in care am fost pe primul loc in viata familiei si prietenilor, ne determina teama de a nu ne pierde acest loc favorizat. Aceeasi reactie o putem avea chiar si dintr-o lipsa cronica de bucurii in viata.

Cresterea constanta a nivelului de trai, usurinta socializarii, diversitatea modalitatilor de distractie, ne poate tenta sa ramanem in stadiul trairii placerii, refuzand responsabilitatea cresterii unui copil.

Bineinteles, in viata fiecaruia, doar protagonistul principal stie ce este mai bine pentru el, ce poate oferi si ce nu. Pana la urma, poate fi mai sanatos sa iti accepti anumite nevoi si dorinte in viata, decat sa ai un copil doar pentru a bifa o activitate.

Daca ne lasam induplecati sa avem un copil impotriva nevoilor noastre personale, acest lucru cu siguranta nu ne califica pentru o viata de familie implinita.

 

Partenerul potrivit

Un motiv destul de bine intemeiat este si perspectiva pe care o avem alaturi de un partener. Deseori, exista o asteptare inconstienta a unui partener mai potrivit.

Desi relatia in care suntem functioneaza, este posibil ca la un nivel mai profund al fiinte noastre, sa speram la sufletul pereche, la cel ce ar putea avea calitatile pe care noi le visam si cu care am forma un cuplu asa cum ne dorim.

Poate ca relatia actuala indeplineste anumite criterii, dar in sufletul nostru au ramas anumite nevoi ce asteapta sa fie implinite, anumite emotii sa fie traite.

Multe dintre noi isi doresc nu doar sa aiba un copil ci sa ii poata oferi o familie, care presupune si prezenta unui tata. Poate ne-am descurca sa crestem si singure un copil, dar atunci cand cuplul nostru reprezinta o incertitudine, nu riscam sa reducem din start sansele de a fi doi parinti.

 

Lipsuri si dezechilibre

Lipsa unui model de parinte ce ar putea sa inspire, a unei relatii parintesti ce ar putea constitui un exemplu de cum poate fi crescut un copil, ne poate impiedica sa ne vizualizam, la randul nostru, intr-un rol de parinte.

Un model parental defectuos ne poate da multe exemple de „asa nu”, indemnandu-ne, cumva, sa ne ferim de acest rol. Un motiv temeinic pentru refuzul de a avea copii este lipsa echilibrului emotional.

Daca am trecut prin experiente de viata ce ne-au marcat si au lasat rani in sufletul nostrum, este posibil ca, inconstient, sa mai cerem timp sa ne vindecam.

Cu ajutor putem sa depasim astfel de trairi sau chiar traume, iar pentru moment, poate luam decizia cea mai inteleapta. Cat timp nu suntem pregatiti, nu trebuie sa fortam lucrurile.

 

Rolul anturajului

Pierderea identitatii proprii, a propriilor nevoi si dorinte datorita identificarii cu mediul. Daca in anturajul nostru, multi dintre prietenii nostri nu doresc inca sa aiba copii, iar noi suntem dependenti emotional de ei, decizia noastra poate fi in stransa legatura cu ceea ce-si doresc altii.

O imagine de sine clara, cu o stima ridicata, pot limita influenta parerii celorlalti asupra hotararilor noastre.

Pentru a nu ne pierde in mesajele venite din jur si pentru a nu adopta inconstient stilul de viata sau credintele altora, este recomandat sa ne acordam si momente de introspectie.

Putem, astfel, sa revenim la ceea ce ne caracterizeaza, la dorintele si asteptarile noastre, indiferent de anturaj.

 

Temeri inutile

Teama de judecata celorlalti, neputinta de a sustine in fata societatii dorinta de a avea un copil in ciuda varstei inaintate, a statusului marital sau aa altor prejudecati ale noastre reprezinta un blocaj.

Atunci cand stim cine suntem, ne acceptam, ne cunoastem limitele, nevoile, capacitatile si aptitudinile, putem sa ne implinim nevoile, chiar daca nu suntem aprobati si sustinuti de cei din jurul nostru.

Este dreptul nostru sa hotaram daca si cand ne dorim copii. Dar aceasta hotarare cu siguranta depinde in primul rand de noi insene si de ceea ce ne dorim cu adevarat.

Cu cat ne cunoastem mai bine motivele din spatele deciziilor noastre, cu atat mai usor ne va veni ne acordam timp, sa lucram si sa vindecam atat copilul cat si adultul din noi.

 

De Valentina Bajan, psiholog clinician si psihoterapeut integrativ

Tel.: 0753.534.768

Str. George Cosbuc, nr 194, Galati

Facebook: Cabinet psihologic Valentina Bajan

Foto: shutterstock.com