Limite sanatoase pentru copilului tau
Vedem adesea parinti care se culpabilizeaza ca au interzis ceva odorului. Interdictia este sanatoasa iar impunerea de limite, necesara, daca vrem sa crestem viitori adulti responsabili.
Teama de a nu gresi
„Nu stiu ce sa fac. Si eu si sotul meu suntem paralizati de ideea ca ne-am putea traumatiza copilul daca ne opunem toanelor lui. Si cu cel mai mare, e si mai si!
Are sapte ani, aude si vede tot, e foarte istet si daca ii interzicem ceva, ne ameninta ca suna la Protectia Copilului. Noi nu il luam in serios deocamdata, dar nu stim ce sa mai credem. Ne deranjeaza faptul ca el ar putea crede ca il frustram cu intentii rele, ca suntem niste parinti rai. Oare copiii din ziua de azi au dreptul la orice?“
Cati nu am auzit astfel de cazuri, mai mult sau mai putin asemanatoare unele cu altele? Parinti care au inceput sa citeasca despre educatia copiilor si au ramas cu ideea ca un copil nu trebuie atins nici cu o floare.
Ca orice tipat e o trauma. Sa fim seriosi! A nu se intelege ca suntem de acord cu vreo forma de agresivitate fata de copii, dar nici nu suntem de acord ca parintii sa devina, cu voia lor proprie, sclavii vointei micilor creaturi perfecte carora le-au dat viata.
Copiii au nevoie de limite
Cine nu poate impune limite clare copilului, clare si repetate, eventual, va creste un adult care nu stie sa tolereze frustrarea, imatur, care vrea totul, aici si acum, ca in copilarie.
Din fericire, traim intr-o era a abundentei, ne permitem, majoritatea parintilor, sa cumparam copiilor cateva jucarii, dar logic e ca nu trebuie sa le cumparam chiar pe toate!
Sau nu trebuie sa cedam presiunilor si plansetelor care cer, aici si acum, accesul la tableta sau la vreo noua chestie foarte tentanta.
Un copil care nu interiorizeaza refuzul la varste mici, nu va tolera usor refuzul la varste mari. Va deveni abuziv, impulsiv si frustrat.
Nu va sti ca lucrurile se mai si castiga pe lumea asta si trebuie sa muncesti pentru ele. Iata de ce credem ca a te culpabiliza pentru refuzul unui capriciu al copilului, nu e bun pentru parinte.
Cum invata un copil sa pretuiasca
Un copil invata sa aprecieze ceea ce primeste muncind pentru ceea ce vrea cu ardoare! Daca este la varsta la care poate intelege aceste lucruri, trebuie sa i se explice ca mama si tata muncesc pentru a castiga banii cu care el este hranit, imbracat, educat sau i se cumpara jucarii.
Trebuie sa i se spuna ca multe lucruri in viata nu sunt de la sine intelese si nu pica din cer. Iar daca vrea neaparat un model nou de tableta sau alta jucarie mai scumpa, trebuie sa faca ceva pentru ele.
Fie treburi casnice, fie sa isi amelioreze situatia scolara. Este valabil atunci cand (sau mai ales atunci cand) parintii compenseaza prin bunuri materiale absenta lor de langa copil, din cauza lipsei timpului etc.
In loc sa-l coplesiti cu daruri din cauza vinei de a nu fi langa el (sau ea), mai bine explicati-i ca acel timp e dedicat muncii.
Nu-l „despagubiti“ cu daruri. Si ca si el va fi nevoit, la un moment dat in viata, sa munceasca. Sa-l faceti constient ca absenta voastra vine dintr-o intentie onorabila.
Si ca la fel de onorabil e si pentru el sa munceasca, sa puna bani la pusculita si sa isi cumpere tableta dorita. Cand o va face, se va simti mai competent si va invata valoarea muncii proprii.
Foto: shutterstock.com
