O de la Orgasm. Dependența de sex e o treabă serioasă
Ai auzit și tu la un moment dat că Michael Douglas a fost internat la o clinică de tratare a dependenței de sex, nu? Asta înainte să declare public (foarte elegant, Michael dragă…) că a făcut cancer la gât din cauza sexului oral. Da, dependența de sex e ceva care seamănă cu dependența de alcool și de droguri, minus chimicalele menționate. Și e treabă serioasă.
Să zicem că Gigel Popescu, în majoritatea orelor sale libere, nu face altceva decât să stea pe site-uri porno, să alerge după fuste și să se laude cu ce fapte de arme a mai făcut el la așternut.
Nu prea poate să se abțină, deși a pierdut câteva relații cu femei onorabile din acest motiv și șeful lui se întreabă ce face el la calculator singur, cu fața străluminată, când toți ceilalți colegi ies în pauza de masă.
Deseori, Gigel mai cumpără câte ceva de la un sex shop din apropiere, și face propuneri ciudate amantelor sale de o noapte care se scandalizează. Gigel cam are semnele dependenței de sex.
Citește și:
O de la Orgasm. Bărbații vor mereu sex?!
O de la Orgasm. Incursiune în lumea industriei de videochat…
„Am fost timp de doi ani cu un tip… artist video. Știam că artiștii sunt mai sexuali, așa. Dar el avea o obsesie pentru pornografie. Voia să producă el însuși filme porno. Tot ceea ce desena și filma erau femei goale.
M-a pus și pe mine să îi pozez în poziții nu tocmai elegante (ca să folosesc un eufemism). Apoi, după o vreme, am simțit că eu nu îi mai ajung sexual, nu-l mai satisfac. Se uita după toate femeile. Apoi am aflat că mă înșeală. Și am văzut și cu cine.
Tipe vulgare, grase, uneori chiar foarte urâte… apoi am găsit poze în calculatorul lui. Cu ele. Mi-am dat seama că ceva nu e ok. Deja nu mă mai simțeam bine, dorită.
Apoi am dat peste un articol despre dependența de sex și m-am gândit că asta e posibil să fi fost problema lui musiu al meu. Pentru că deseori nu se putea controla, spunea că dacă nu intră o zi pe un site porno parcă ziua respectivă nu are gust.
Eu nu aveam o problemă cu consumul lui de pornache, dar când am început să mă simt doar una din multele femei anonime cu care el se culcă, am avut.“
Un libido sănătos nu înseamnă dependență
De ce vorbim despre dependența de sex și nu doar de un libido (prea) mare? Pentru că dependența are darul de a te face să nu te mai concentrezi pe altceva, are caracter obsesiv și dăunează vieții pe toate planurile sale.
Adică vezi în orice femeie o sclavă submisivă ca cele de pe Youporn și masturbarea devine principalul mod de relaxare. Ideea de amor, de îndrăgosteală, e străină celui dependent de sex. Coitul, intreracțiunea cea mai carnală, e obsesia lui. Sau a ei…
Dependența de sex ar trebui tratată serios, așa cum ne preocupă cea de alcool sau de jocuri de noroc. Dependența de sex e o compulsie, un comportament incontrolabil.
Pur și simplu, nu te poți abține și ea îți afectează celelalte arii ale vieții: profesia, familia, prieteniile. Cei care au așa ceva, dependență de sex adică, nu își pot controla nevoia de a intra pe pornografie sau de a pipăi orice femeie le intră în spațiul personal.
Dependența de sex este, de fapt, nevoia de o anumită stimulare, foarte intensă, foarte vizuală, foarte… hardcore.
Cu cât Gigel a început mai devreme cu consumul de pornografie, de exemplu, cu atât viziunea sa romantică despre iubire va vira mai curând (și mai acut) către un imaginar dur, populat (eventual) de asiatice legate fedeleș.
Dacă ai un libido crescut, dar te controlezi, nu e vorba de dependență de sex
Nu vorbim despre dependență de sex dacă ești de o senzualitate debordantă și admiri toate femeile (sau bărbații) frumoși de pe stradă și din când în când îți mai permiți câte o fantezie cu ei sau ele.
Dependenții de sex, cel mai adesea, sunt cei care nu pot controla dorința. Dependenții nu sunt necesarmente niște cuceritori, nu stau bine la capitolul seducție.
Dependenții de sex e mai probabil să plătească pentru sex, să caute prostituate. Chestia e că dependența de sex devine o problemă tot mai mare în societatea noastră impregnată de imagini deocheate.
Procentul de dependenți de sex e mai mare printre bărbați, dar există și femei care nu se pot controla. Accesul facil la pornografie e vinovatul pentru felul cum acești oameni altminteri onorabili, scapă frâiele și devin dependenți.
Deci, dacă nu îți afectează ale arii ale vieții, dacă reușești să menții o relație de cuplu sănătoasă, dacă faci față vieții de familie și profesionale, atunci nu ești dependent.
Faptele ilegale sunt un semn al dependenței de sex
Problemele care apar când ai de a face cu cineva dependent de sex sunt: o relație de cuplu compromisă, stima de sine a celui dependent este foarte joasă (știe că are o problemă ș vede că nu are control asupra ei), nu se poate concentra la ceea ce are de făcut, virează către acte ilegale (plata de prostituate).
Ceea ce trebuie să știe partenera (sau partenerul) unui dependent este că se tratează (terapia cognitiv comportamentală merge cel mai bine la orice tip de dependență) și că susținerea celuilalt e necesară ca aerul.
Dependentul e un suferind și are nevoie de afecțiune. Are nevoie să știe că nu te pierde. E greu, dar poate că la final merită.
Foto: 123rf.com
Autor Psychologies.ro