O de la Orgasm: Libidou scăzut? Iubirea și comunicarea nu rezolvă lipsa de chef
Sexul leagă, dar poate să și despartă un cuplu. Iar lipsa chefului de a face sex este o problemă care merită toată atenția. Ai un libidou scăzut? Asta nu trece doar pentru că porți conversații cu partenerul…
Citește și:
O de la Orgasm. Ce e perversitatea sexuală?
O de la Orgasm: Suntem oare natural infideli?
Multe cupluri tind să uite cât de profund se extinde sexul la nivelul celor mai îndepărtate sfere ale iubirii.
Odată cu trecerea timpului, fiecare cuplu întreţine mai puţine relaţii sexuale, şi asta nu este întotdeauna o problemă în sine.
Dar dacă un partener îşi doreşte să facă sex şi celălalt nu vrea, aceast lucru reprezintă o urgenţă imediată într-o relaţie şi necesită atenţie promptă şi asiduă.
Sexul produce o legătură fizică unică, specială şi nu este doar cireaşa de pe tort. Este tortul în sine.
Mitul #1: Hormonii unei femei reprezintă principalul declanşator al dorinţei
Mulţi sunt de părere că dacă o femeie îşi doreşte rar să facă sex, înseamnă că există ceva în neregulă cu libidoul ei – şi că are nevoie de tratament medical.
Totuși, aceasta este o presupunere greșită. Libidoul este mult mai complex de atât şi acoperă fiecare sferă a experienţei umane, incluzând sănătatea vasculară, sănătatea mentală, nutriţia, imaginea corpului, nivelul de stres, şi calitatea relaţiilor în general.
Administrarea de hormoni pentru a stimula dorinţa, nu va funcţiona dacă problema nu este fiziologică, iar dorinţa sexuală scăzută la femei este rareori rezultatul unei cauze fiziologice.
În majoritatea cazurilor, problema provine de la modul în care se simte faţă de ea însăşi, faţă de partener şi relaţie.
Aşa că, atunci când o femeie are o dorinţă sexuală scăzută, primul lucru de făcut este să evalueze relaţia în sine şi să vedeţi cum poate fi îmbunătăţită.
Mitul #2: Intimitatea emoţională garantează o bună viaţă sexuală
„Cu toţii am fost spălaţi pe creier să gândim că intimitatea emoţională este lucrul cel mai bun,” spune Kathryn Hall, autoarea cărții ”Recuperarea propriei sexualităţi”. Ea afirmă că multe cupluri devin foarte intime emoţional, dar viaţa lor sexuală eşuează oricum.
Deseori într-un cuplu, intimitatea emoţională îi face pe parteneri să se simtă ca şi cum ar fi cei mai buni prieteni și uită să îşi alimenteze dorinţa. Soluţia este să îţi dai permisiunea să fii jucăuş, să îţi asumi riscuri, să fii mai puţin intim emoţional şi mai sexy.
Pentru mulţi oameni, pe departe una dintre cele mai mari modalităţi de stimulare a dorinţei sexuale este aceea de a fi doriţi. Secretul este să uiţi că „trebuie” să te comporți într-un anumit mod şi în schimb să accepţi orice te face să te simţi tânără şi sexy. Iar sentimentul de a fi dorit este un preludiu pentru a simţi dorinţa.
Mitul #3: Dacă partenerul tău îşi doreşte să faceţi sex, dar tu nu vrei, poţi să îţi exprimi iubirea prin alte modalităţi
Tindem să credem că oamenii ar trebui să poată alege când vor să facă sex într-o relaţie – şi presupunem că dacă un partener nu vrea să facă sex, celălalt partener ar trebui să accepte asta şi să rămână monogam fără să se plângă. Ne mai întrebăm de ce se ajunge la infidelitate?
Când oamenii se căsătoresc, trebuie să ajungă în mod natural la compromisuri în multe aspecte ale vieţii lor – unde o să locuiască, dacă să aibă copii, şi pe cariera cui să se focuseze, etc.
Dar adesea pierd din vedere să vorbească despre cum va arăta relaţia lor sexuală, despre cât de des vor face sex, şi despre cât de bună va fi viaţa lor sexuală. Iar să crezi că doar o persoană ar trebui să se ocupe de această decizie este foarte puţin… preventivă.
Limbajurile dragostei diferă în funcţie de fiecare persoană. Pentru unii oameni, atingerea îi face să se simtă iubiţi; pentru alţii, conversaţiile semnificative sau durata timpului petrecut împreună.
Iată cum, dacă eşti căsătorit cu o persoană a cărei limbaj de dragoste se exprimă prin mângâiere, poţi să îi cumperi cadouri scumpe sau să o duci în vacanţe exotice, toate acestea nu vor conta pentru că nu înseamnă „iubire”.
În relaţiile reuşite, partenerii încearcă să îşi dea seama care este limbajul fiecăruia şi să îl facă cunoscut – chiar dacă este diferit de cel al lor. Relaţiile reuşite se costruiesc prin reciprocitatea purtării de grijă.
Mitul #4: Cuplurile ar trebui să îşi rezolve problemele emoţionale înainte de cele sexuale
Când un cuplu are probleme emoţionale – furie, resentiment, o lipsă de comunicare – în plus faţă de viaţă sexuală redusă, majoritatea oamenilor presupun că va trebui să îşi remedieze mai întâi problemele emoţionale.
Dar pentru mulţi este adevărat contrariul. Terapia de cuplu include întotdeauna terapia sexuală. Sexul este lucrul care arată cu adevărat cum stau lucrurile într-o relaţie.
Abordarea primară a problemelor emoţionale poate funcţiona de cele mai multe ori. Dar dacă un cuplu încearcă să remedieze aceste probleme şi încearcă în zadar… tratarea în primă fază a problemelor sexuale poate fi soluţia.
Când cuplurile încep să se atingă din nou, se simt mai aproape unul de celălalt, ceea ce îi aşează emoţional pe aceeaşi pagină şi face mai uşoară rezolvarea altor diferenţe.
Foto: shutterstock.com