Now Reading
O de la Orgasm. 3 lucruri esențiale pentru satisfacția sexuală feminină: preludiu, cunnilingus și ceva umor

O de la Orgasm. 3 lucruri esențiale pentru satisfacția sexuală feminină: preludiu, cunnilingus și ceva umor

Se spune că femeia e o ființă fragilă, că are nevoie de emoții, de telenovele și de sentimente, că plânge ușor și trebuie protejată, și că trebuie să-i aduci ciocolată, flori și niște cercei ca să te iubească.

 

Se mai spune că ea are un corp ca o vioară, pe care numai un violonist priceput o poate face să vibreze. Eh… domnilor, viața e mai simplă de atât, credeți-mă.

Dacă ați depășit faza cu ciocolata, florile și cerceii, și ați ați ajuns totuși în lenjeria de dantelă (sau de bumbac) a doamnei, lucrurile se simplifică miraculos.

Ca și cum, după o lungă perioadă de miopie, îți pui pentru prima dată ochelarii cu dioptrii potrivite. Așadar, ca să satisfaci o femeie, sunt necesare vreo trei chestii: un preludiu rezonabil, de vreo 20-30 de minute, o repriză de cunnilingus făcut cu responsabilitate și ceva umor. Restul face ea.

Să le luăm pe rând: sexul clasic, cu dânsa într-însa, e doar o variantă. Să zicem cireașa de pe tort. Ca să ajungi la cireașă, tre’ să faci un blat, să-l prepari, să-l coci, înțelegeți voi.

Femeile se plâng foarte adesea că bărbații lor sar pe ele ca niște iepurași Duracell și cam atât. Ei, haideți, puteți mai mult de atât. De ce se grăbesc bărbații?

 

Citește și:

O de la Orgasm. Decalogul femeii cu orgasm multiplu

O de la Orgasm: Masturbarea feminină nu (mai) e un tabu

 

Evident că s-au făcut studii pe ala ceva (pe ce nu s-au făcut?!). Se pare că domnilor le este frică de întreruperi (telefonul, copiii, mama, tata, pisica, vecina de la trei care vrea niște zahăr, emisiunea lui Măruță, etc).

Le mai este teamă că doamna se poate răzgândi (și bărbații sunt programați de evoluție să se folosească de orice oportunitate sexuală pentru a ejacula și a-și propaga astfel genele), anxietatea de performanță sexuală (mai popular, frica de a nu-și pierde erecția), precum și filmele din capul lor de la ultima sesiune de pornografie pe internet, când ea și el au sărit unul pe altul în primele 5 secunde și gata, asta a fost.

S-ar mai adăuga faptul că femeile sunt timide, le e teamă să nu-l ofenseze pe partener și nu îi zic mai niciodată să o ia mai încet, că doar nu dau turcii.

În plus, dacă nu s-ar repezi așa, domnului i s-ar prelungi excitația și erecția și ar evita riscul de ejaculare întârziată (sau deloc), ceea ce nu poate fi decât grozav.

Femeile, domnii mei, au mai multe zone erotice decât bărbații.

Ele au și o sensibilitate tactilă mai mare decât a bărbaților, mai mulți receptori tactili în piele.

De ce să nu vă folosiți de această particularitate minunată a femeilor și să le stimulați pielea de peste tot, dragii mei?

Întrebate cam cât le ia să se încălzească pentru o repriză sexuală, femeile spun că au nevoie cam de 30 de minute de preludiu, un interval generos în care să vă plimbați degetele peste tot, din vârful capului până la degetul ei mic de la piciorul stâng.

Insistați pe un masaj la picioare (nu degeaba vedeți asta în toate filmele, este extrem de relaxant, și pentru ca doamna să fie in the mood for love, e cazul să se relaxeze).

Ca să nu mai vorbim de faptul că asta ajută la… armarea dumneaei. Iar domnii sunt și ei deja amorsați, cu șanse mari să țină mai mult muniția.

 

Lasă pornografia!

Din păcate, cam singura sursă de educație a bărbaților în materie de sex este azi pornografia.

Disponibilă în cantități enorme pe internet, la un clic (sau  vreo 5-6, dacă vrei să-ți ascunzi urmele de pe calculatorul de serviciu), pornografia e reperul majorității masculilor în materie de sex.

Or, femeile nu sunt prea fericite din cauza asta. Pentru că în filmele porno cam totul e quickie, în doi timpi și trei mișcări ei a sărit pe ea și ea pare încântată, judecând după gemete. Dar nu e așa.

Femeilor, după cum scriam mai sus, le trebuie mai mult timp. În plus, pornografia e axată exclusiv pe zona genitală, acolo nu prea e mult masaj la tălpi sau pupături caste pe frunte.

Domnilor, femeile sunt ca o hartă a comorilor. Trebuie să cauți prin toate locurile până găsești ceva.

Lăsați în pace în timpul preludiului zona dintre picioarele ei epilate și explorați nordul!

 

Limba noastră-i o comoară….

Femeile sunt destul de clare în această privință: dom’le, dacă vrei să provoci orgasm unei femei, e cel mai sigur cu limba. Nu cu engleza, ci cu stimularea „lingvistică“ a zonei clitorisului, ceea ce crește rata de orgasm feminin la peste 70 la sută.

Sexul clasic, cu ea în ea, nu ajută la stimularea zonei clitoridiene. Băiete, uită de ceea ce spunea Freud, cum că femeile se împart în cele care au orgasm clitoridian (imature) și vaginal (mature).

Nu, Freud nu se pricepea deloc la femei. Clitorisul e zona anatomică destinată plăcerii orgasmice femeiești, toate femeile o au, deci fă ce faci ca să ajungi acolo. Cu limba, degetele sau jucăriile sexuale dacă și ea vrea.

Atenție la cele din plastic, ele conțin ftalați care nu fac bine în contact cu pielea. Deci nu te mai stresa cu dimensiunile tale din chiloți, că pe femei le interesează prea puțin. Alt organ te ajută să duci o femeie pe culme…

 

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top