Now Reading
Sexualitatea reprimata: cauze si remedii

Sexualitatea reprimata: cauze si remedii

Revista Psychologies

Sexualitatea reprimata este un subiect sensibil, cu efecte importante si cauze multiple ce tin de cultura, educatie sau evenimente traumatizante. Daca am descoperit cauzele, iata ce avem de facut mai departe.

 

Motive si motivatii

Motive culturale, religioase, morale, de natura medicala, de natura emotionala, nenumarate motivatii inconstiente au condus, de-a lungul timpului, la o reprimare a nevoilor sexuale la nivel de popoare.

De cele mai multe ori, daca ne uitam in spatele acestor motive, undeva, in adancurile sufletului, se ascunde o trauma, o prejudecata, o teama si, mai presus de toate, vina.

Dar  sexualitatea si nevoile sexuale – hulite, repudiate, discreditate, eliberate prin revolutii, controversate si comentate peste tot incepand de la coltul blocului si pana pe micile si marile ecrane – stau la baza nevoilor umane esentiale.

Sexul este asezat – din perspectiva psihologica – pe ace­lasi nivel cu nevoia de hrana, apa si nevoile fiziologice.

Vor­bim de un dat, care, indiferent cum este privit, ramane fundamental pentru dezvoltarea fireasca a omului din punct de vedere emotional si fiziologic.

Revenind la reprimare, gandul te duce mai intai la Biserica. Cea care ne-a invatat ce pacat urias este sexul fara casatorie, care a inoculat o falsa si nesanatoasa morala, umpland paharul de placere cu licoare veninoasa de vina.

Apoi, vin in minte clase politice si sisteme sociale care au pus la zid relatiile sexuale, in timp ce inaltii demnitari ai vremurilor calcau stramb de-si indoiau gleznele – probabil, din simpla teama legata de libertatea si linistea pe care le poate oferi o sexualitate sanatoasa.

Si ajung, pe tesatura gandului, la familie, la nucleul de legi puritane si predici de castitate exacerbata generate de oameni care nu si-au trait fericirea sexuala si care s-au ascuns in spatele scuzei dreptatii, virtutii si moralei, de cele mai multe ori din nestiinta, din frica de a experimenta cine sunt sau de teama oprobriului public.

Ce este, din nou, foarte interesant e ca bazele reprimarii sexualitatii la adolescenti par de cele mai multe ori rezultatul interventiei partii feminine a familiei.

Cert este ca, indiferent de motivatiile reprimarii nevoilor sexuale, practica aceasta duce la tulburari de comportament, la atitudini deviante, la agresivitate crescuta.

Nu in ultimul rand, abstinenta si reprimarea sexualitatii pot fi atribuite unui esec rasunator, unei drame personale care anuleaza, cel putin pentru o vreme, orice interes sexual.

 

Efectele reprimarii sexualitatii

Daca vorbim de o reprimare completa, efectele sunt atat de natura fiziologica, cat si psihologica. Din punct de vedere fiziologic, sexul este un adevarat izvor de endorfine, substante care ne alunga frica, gandurile rele, durerea si le inlocuiesc cu o stare de bine si de relaxare.

Sigur ca putem sa compensam in parte efectele acestea prin activitati bune, precum sportul, sau prin unele mai putin bune, cum ar fi excesul de ciocolata si dulciuri.

Ceea ce afecteaza si mai mult, insa, este, de obicei, absenta emo­tiilor si a sentimentelor asociate cu a face sex. De cele mai multe ori, nu vorbim despre sex ca de un sport, ci de o practica de cuplu, insotita de emotii si trairi intense.

Pentru barbati, sexul este una dintre putinele cai prin care isi exprima emotiile – poate de aceea studiile arata ca, statistic, libidoul barbatilor este, in medie, mai ridicat decat cel al femeilor.

Pe de-o parte, daca suntem singuri, impactul reprimarii sexuale este mai redus, cu toate ca, daca eliminam orice forma de sex, inclusiv autostimularea, atunci ne confruntam cu agresivitate marita si stari depresive mai raspandite.

In cuplu insa, pe langa efectele chimice, mai vorbim si de un impact psihologic crescut, in primul rand, persoana dornica de a face dragoste cu partenerul va fi constant respinsa.

Asta face ravagii la nivelul increderii in sine si este castrator pentru nivelul energetic, vitalitatea persoanei in cauza. Respingerile repetate vor conduce in timp, la depresii, la violenta verbala si fizica sau ii vor impinge pe cei in cauza sa gaseasca solutii extraconjugale.

Sigur ca nu ne putem forta partenerii sa aiba acelasi libidou, dar putem comunica si gasi solutii, astfel incat viata sexuala a cuplului sa se imbunatateasca.

 

Ce e de facut?

In primul rand, sa intelegem ca sexualitatea este un dar incarcat de energie si valoare, pe care l-am primit in calatoria vietii.

Un dar pe care nu are rost sa-l stirbim prin prejudecati si morala exagerata si nici sa-l anulam din varii alte motive. Pana la urma, este un motiv de bucurie si energie.

Sigur ca tot ceea ce spun tine de moderatie si discernamant, pentru ca e important sa nu transformam totul intr-o goana dupa sex si sa nimerim in cealalta parte mai putin fericita a spectrului, si anume in adictie.

Pentru a remedia rotitele stricate, trebuie sa reusim sa ne eliberam de vina, sa ne descoperim si sa descoperim impreuna cu partenerul toate lucrurile bune pe care le aduce cu sine o viata sexuala implinita.

Pana la urma, vorbim de cea mai puternica energie vitala de care dispunem si este la fel de important sa nu o risipim prin exces, dar nici sa o inchidem ori sa o sugrumam intr-o grea centura de castitate.

De asemenea, e bine sa intelegem de ce il privam pe partenerul nostru de sex si, in acelasi timp, si pe noi. Este o forma de control, o forma prin care il facem pe cel care este mai doritor, sa plateasca mai mult pentru relatie?

Este o forma de a obtine avantaje materiale, de siguranta sau confort? Este un rezultat al lipsei de atractie, a lipsei de libidou sau a disparitiei iubirii si afectiunii? Ce se ascunde in spatele nu-ului pe care ni-l propunem sau ni-l spunem?

 

Sexualitatea la femei

Din punct de vedere arhetipal, sexualitatea a fost privita de catre femei mai mult din perspectiva sigurantei, a stabilitatii necesare pentru ca ea sa-si poata creste copiii, decat ca pe o placere.

Istoric vorbind, cu cat barbatul era mai satisfacut pe acest plan, cu atat era mai implicat in planul familiei. De aceea, este posibil ca si astazi, dupa o intreaga revolutie sexuala, unele femei sa simta sexualitatea ca pe o povara.

Sa nu uitam ca am trecut prin 50 de ani de comunism, cand accesul la informatie a fost foarte greoi, daca nu inexistent.

De aceea, multe dintre doamnele de astazi nu au ajuns sa cunoasca si partea buna a sexualitatii. Tin minte ca, ori de cate ori o femeie avea un prieten, dar nu era casatorita, era considerata in acele vremuri o persoana cu moravuri usoare.

Cred ca exista, in continuare, in Romania, un stigmat in acest sens. Daca se depasesc toate aceste piedici (si cele de mai sus nu sunt singurele), atunci femeia se poate bucura de sexualitatea ei. In fond, erotismul si sexualitatea sunt doua atuuri in viata oricarei persoane.

 

Sexualitatea la barbati

Barbatii comunica prin sexualitate emotiile fata de partenera, se descatuseaza de energiile libidinale si sunt mai aplecati spre a-si exprima sexualitatea liber.

Testosteronul este un ingredient care face ca reprimarea sexualitatii si a orgasmului sa aiba efecte devastatoare asupra persoanei de sex masculin.

In primul rand, pentru ca a avea o partenera si a o satisface reprezinta dorinta majoritatii barbatilor, iar prin actul sexual se atinge o stare de relaxare, de incredere in sine si in relatie. Vaduvit de acestea, barbatul va deveni fie foarte agresiv, fie depresiv si se va aliena din punct de vedere sexual.

 

Energia sexuala…

… pe langa mult discutata perpetuare a speciei, are un rol central in evolutia societatii umane. Energia aceasta a generat milioane de opere de arta, poezii, sculpturi, picturi si povesti, a dus la remodelarea granitelor lumii si a fost un rezervor inegalabil de creativitate, energie si expansiune.

Cred ca energia sexuala are rolul de a ne dezvolta si emotional, pentru ca in timpul vietii este important sa invatam sa o dirijam, sa o intelegem si sa o folosim in ajutorul, nu in detrimentul nostru.

Pana la urma, Eros inseamna viata si de aceea energia aceasta vitala este un fundament individual, social, dar si la nivel de specie.

 

Mediul familial

Ce se intampla cu copiii crescuti in familii in care unul dintre parinti sau amandoi isi reprima sexualitatea? Este foarte dificil sa dam un verdict daca luam in calcul puterea de autoreglare si vindecare a fiecaruia.

Cu siguranta insa, e posibil ca un astfel de copil sa isi reprime, la randul sau, sexualitatea. El va percepe din atitudinea parintilor ca sexualitatea este ceva rau.

De asemenea, este posibil ca actiunile parintilor supramorali sau goliti de energia sexuala pozitiva sa fie indreptate direct spre copil.

De exemplu, nu putine sunt cazurile in care autoexplorarea organelor sexuale, fireasca la copilului mic, sa fie intrerupta sau pedepsita brutal.

La fel in cazul familiilor extrem de religioase: vom descoperi ca cei mici sunt afectati de viziunea doctrinara si vor simti o vina uriasa legata de orice eveniment sexual, riscand sa devina in viata adulta fie inhibati, fie promiscui.

Copiii au un simt foarte dezvoltat al perceperii realitatii familiale, asa ca este aproape sigur ca reprimarea sexualitatii parintilor (ce se traduce prin mai putina tandrete, absenta fizicalitatii, respingerea erotismului si, intr-un fel, a energiilor vitale) ii va afecta intr-o masura mai mica sau mai mare.

 

Reprimarea nevoilor sexuale la adolescenti

In adolescenta exista o multime de revolutii personale, atat fiziologice cat si psihologice – vorbim de o perioada cu un echilibru delicat si de aceea reprimarea sexualitatii poate reprezenta de la un act de bravada, pana la raspunsul in fata unor esecuri romantice.

Din nou, spectrul motivational este foarte larg, iar efectele sunt greu cuantificabile. Din punctul meu de vedere, este important sa discutam cu adolescentul si sa eliberam aceste blocaje. 

 

De Alexandru Cojocaru, psihoterapeut analitic

[email protected]

www.alexandrucojocaru.ro

A consemnat Catalina Cristescu

Foto : shutterstock.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top