Pana unde mergi cu compromisul in relatia ta de cuplu
Intr-o relatie de cuplu compromisul este de multe ori necesar, pentru depasirea anticipata a conflictelor. Sa lasi de la tine, sa accepti si nevoile si dorintele celuilalt, sa cedezi din terenul pentru care va luptati, este o atitudine sanatoasa, in special cand este intampinata cu acelasi raspuns. Insa, ca in multe alte situatii, ce e mult strica!
Renuntari
Unul dintre rolurile compromisului este chiar acela de a-i face loc si altuia in viata ta. De la timpul, energia, emotiile pe care i le aloci si pana la spatiu, toate reprezinta renuntari la comportamente anterioare cunoasterii persoanei respective.
Apoi, odata cu implicarea in relatie, obiceiurile fiecaruia incep sa se manifeste, iar pe masura ce creste intimitatea, acestea pot parea sa vina in avalansa.
Locuitul impreuna creeaza un spatiu propice observarii acestora si, implicit, cautarii unei solutii de convietuire cu cele mai putin pe placul nostru.
Constatarea unor comportamente si obisnuinte suparatoare implica discutii si comunicare deschisa pe aceste teme, pentru gasirea solutiei de compromis. Dar ce este un compromis?!
Psihologul clinician Dan Ivanescu spune despre compromis ca „este o intelegere bazata pe concesii reciproce.
Mai simplu spus si adaptat la relatiile dintre oameni ar fi: daca vrei sa avem o relatie, eu trebuie sa las de la mine si tu trebuie sa lasi de la tine, acceptand, mai mult sau mai putin tacit, ca nimeni nu se schimba complet si ca rolul nostru intr-o relatie nu este de a-l schimba pe celalalt, ci de a ne imbunatati viata.
Rolul compromisului intr-o relatie este unul foarte important, dar nu este cel mai important.
Fara compromis nu functioneaza relatiile, dar este cat se poate de adevarat ca, si cu compromisuri facute prost, relatiile se pot termina sau pot functiona intr-un mod care sa aduca prejudicii la nivel personal unuia sau amandurora“.
Avem nevoie de cedare?
Atunci cand dorintele celor doi parteneri nu converg, apare nevoia unei solutii reciproc avantajoase. Indiferent de aceasta, unul dintre parteneri va trebui sa cedeze teren in fata celuilalt, in cazul in care cele doua optiuni nu sunt posibile simultan.
Iar cinstit este ca acestuia sa i se restituie favoarea cu o alta ocazie. Dezechilibrul apare cand unul dintre parteneri simte ca el face cel mai des si cele mai multe compromisuri.
„Nevoia de compromis apare pentru ca nu exista doi oameni identici, fiecare dintre noi vine cu un bagaj, adica cu o educatie, familie, scoala, prieteni, obiceiuri si traditii diferite.
Ca sa functionam in general, nu doar intr-o relatie, trebuie sa facem compromisuri. Desigur, putem alege sa nu facem compromisuri, sa ramanem singuri, eventual cu o mare problema in gasirea unui loc de munca si, nu in ultimul rand, fara prieteni.
Ca sa putem avea relatii, este oarecum logic ca trebuie sa acceptam anumite comportamente sau obiceiuri ale celuilalt. Si nu ma refer aici, in niciun caz, la comporamente precum abuzul fizic sau cel de la nivel psihic, astea fiind excluse din start.
Nimeni nu ar trebui sa suporte acest gen de comportament care depaseste orice asemanare cu compromisul.
Ca o relatie sa functioneze, trebuie sa acceptam ca cel de langa noi e diferit de noi si scopul lui in viata nu este sa se transforme in ceea ce noi suntem acum. Prin urmare, facem compromisuri“, spune Dan Ivanescu.
Sunt persoane care nu considera compromisurile necesare si care doresc sa poata face totul pe placul lor. Daca reusesc sa fie la fel de permisive si cu un potential partener, se pot adapta unei relatii foarte libere, in care fiecare dintre cei doi isi ia, respectiv, aloca celuilalt, spatiul dorit.
Daca, insa, solicitarile vin fara a oferi nimic in schimb, relatia este sortita esecului. Poate cuvantul „compromis“ nu ne este pe plac, poate il consideram prea intruziv, ca o cedare a puterii, dar, cu toate acestea, il practicam zi de zi, fara a-l lua in seama si fara a-l cataloga astfel.
Inclusiv decizia de a spala vasele alternativ, o zi fiecare, este o forma de compromis…
Cat de mult e prea mult?
„Numarul compromisurilor ne ofera doar o statistica cu care, daca vrem, ii putem scoate ochii celui sau celei cu care suntem in relatie.
Ce conteaza mai mult sunt situatiile in care facem compromisuri. Pot face eu mai multe compromisuri in relatie, dar, daca cel sau cea de langa mine le face in momente si situatii mai importante pentru mine, acestea din urma cantaresc mai mult.
Ideea e sa nu stam sa numaram compromisurile, pentru ca ajungem sa transformam relatia intr-o batalie in care numarul conteaza mai mult decat calitatea.
In concluzie, numarul de remize intr-o relatie ne ofera informatii despre cine face compromisuri mai multe si cine face mai putine compromisuri, dar nu defineste genul de relatie in care ne aflam.
Daca ne cunoastem ca indivizi suficient de bine, stim pana unde putem merge si cam pe unde sa ne oprim in a mai face compromisuri, fara sa le numaram ori sa le tinem o evidenta contabila.“
Compromisurile ajung sa fie catalogate drept prea multe atunci cand simtim un disconfort de pe urma lor. Cand simtim stres, ne simtim coplesiti sau cand renuntam la lucruri pe care am prefera sa le facem, cand ne pare ingradita libertatea de a alege, ajungem sa le consideram prea mult.
In astfel de momente, ajuta discutiile cu partenerul, cu mentionarea acelor lucruri pe care doriti sa le faceti sau sa nu le mai faceti. De regula, aparitia unei relatii amoroase inseamna compromis, tinand cont de nevoile celuilalt, iar deciziile sunt modelate si de dorintele lui, nu doar de ale noastre.
Daca totusi avem impresia ca „cedam“ prea mult teren, putem oricand sa il recuperam, sa ne regandim strategia, sa ne cerem anumite libertati de care simtim ca suntem privati. In acest moment, intra in functiune compromisurile celuilalt.
„Compromisurile sanatoase trebuie identificate de fiecare individ in relatia pe care o are si ele variaza in functie de fiecare in parte si de dinaminca dintre cei doi.
Unde ar trebui sa punem stop este o decizie pe care trebuie sa o ia fiecare in parte, dar cred ca ar putea fi o regula sa spunem «stop» in momentul in care cel de langa noi ne agreseaza fizic/verbal sau cand simtim ca relatia nu merge, indiferent de cat de multe compromisuri am face.
Concluzia este ca nu exista o «reteta» perfecta, care sa fie valabila pentru toate cuplurile. Reteta o fac cei doi «bucatari», in functie de ceea ce isi doresc ei de la o relatie si de la cel/cea de langa ei.“
Putem trai fara cedari?
„Alternativa compromisurilor ar fi, probabil, o existenta plina de singuratate, lipsindu-ne de micile bucurii ale vietii, care sunt esentialul acesteia.
Pe cand, daca pastram un echilibru in compromisurile pe care le facem intr-o relatie, ne putem bucura de beneficiile existentei in cuplu, cu optiunea de a ne gasi astfel un partener pe viata.
Nu exista alternative la compromis. Putem doar alterna momentele si situatiile in care facem un compromis, eventual si cantitatea compromisurilor facute, dar nu putem inlocui compromisul cu altceva mai bun care, sa ii tina locul.“
Limita compromisului este propria integritate, echilibrul personal si multumirea. Cand acestea sunt afectate, fara sanse de reechilibrare, compromisul devine nociv.
Iar in aceste situatii, renuntarea la a mai face compromisuri si revenirea la nevoile personale este solutia pe care o avem la indemana. In alte situatii, o alternativa a anumitor compromisuri este acceptarea nevoii de libertate a celuilalt.
Desi si aceasta poate trece drept compromis, daca fiecare dintre parteneri este de acord sa fie permisiv cu anumite nevoi ale celuilalt, nevoia de concesii se diminueaza. Totodata, primind anumite libertati, alte compromisuri semnificative trec aproape neobservate si sunt mult mai usor de facut.
Remiza
„Pentru o relatie corecta, este foarte important sa stim si sa acceptam cine suntem, de unde venim si unde vrem sa ajungem. Astfel, cand va fi nevoie, vom putea face compromisuri intr-o relatie pentru ca aceasta sa poata functiona.
Corectitudinea unei relatii este subiectiva si variaza in functie de cei doi, care o formeaza. Mai exact, ceea ce mie, din exteriorul relatiei, s-ar putea sa mi se para nu tocmai corect, celor doi, care formeaza relatia li se pare in regula, relatia functioneaza, iar ei sunt multumiti si fericiti.
E bine totusi sa fim corecti cu noi insine pentru a reusi sa pastram un grad de corectitudine acceptabil cu cel/cea cu care suntem in relatie. Si aici, ca si in alte situatii in care sunt implicati, cu mici exceptii, nu exista doar alb si negru, ci sunt multe zone de gri.“
Dan Ivanescu, psiholog clinician
Fondator Asociatia Sanatate Mintala pentru Calitatea Vietii,
Tel. 0732.065.411
Foto: shutterstock.com
