Parenting: 3 manifestari ale copiilor care intimideaza parintii
Toti copiii au personalitati unice si temperamente diferite, dar unii micuti isi sfideaza parintii sau sunt experti in arta manipularii. In acest caz, iata ce ne sfatuiesc specialistii in parenting.
Copilul sfidator
Copilul tau iti face tot timpul in ciuda? Cateodata ii vorbesti si se preface ca nu te aude? Cand copilul este neascultator, se infurie usor si vrea sa traiasca doar dupa propriile reguli, cand respinge orice incercare de a fi ghidat atunci inseamna ca ai de-a face cu un copil sfidator.
Fireste ca aceasta atitudine are la baza anumiti factori declansatori. Intre acestea regasim stresul generat de limite prea dure impuse de parinti, prezenta unui model comportamental similar sau chiar o viata de familie fara o structura clara bazata pe reguli.
Inarmat cu un aer de naivitate falsa si incredere in fortele proprii, acestui copil ii face o placere deosebita sa dezbata fiecare argument si sa castige disputa.
Sfidarea nu este neaparat o trasatura problematica. Multi artisti si inventatori au acest comportament. Ei au pionerat noi moduri de gandire si de privire a vietii opunandu-se tuturor conventiilor.
Folosesc aceasta trasatura ca pe o calitate, ca o forta creatoare pentru inspiratie si viziune. Copiii sfidatori au o multime de energie creatoare care trebuie canalizata intr-un mod pozitiv.
Vestea proasta despre sfidare este ca implica un efort considerabil pentru a aduce un copil cu un asemenea comportament pe drumul cel bun. E nevoie de energie si determinare pentru a-l face sa renunte la obiceiurile vechi si sa adopte unele noi, sanatoase.
De asemenea, sub bravada sfidatoare a copilului se ascunde de fapt un micut care nu a primit atentie si apreciere. Acesti copii sunt de fapt foarte vulnerabili insa au un bun control al emotiilor.
Sfidarea este o forma de dependenta ce le asigura un fals sentiment al puterii. Astfel, ei creeaza o bariera de protectie impotriva nesigurantei lor personale. Isi ofera o falsa si temporara identitate.
Copiii care manifesta acest tip de agresiune creeaza impresia ca sunt puternici si siguri pe ei cand de fapt ei sunt chiar opusul.
Copilul anxios
Copilul tau e permanent anxios, nelinistit si in pragul unei caderi nervoase? Are nevoie sa fie permanent linistit si asigurat ca totul va fi bine?
Copiii anxiosi au tendinta de a oscila intre a fi dependenti de parintii lor si in a-i indeparta pe acestia de ei. Desigur, e normal ca un parinte sa ii ofere copilului sau confort emotional cand acesta este speriat si se simte amenintat.
Odata ce situatia a fost depasita copilul ii indeparteaza pe parinti din nou si ciclul se repeta. Ceea ce trebuie sa faca parintele este sa-si ajute copilul de fiecare data si sa-l invete sa se descurce singur.
Acesti copii sunt mai putin agresivi decat cei sfidatori, insa aceasta neliniste permanenta si neasumare a propriei raspunderi ii va impiedica sa-si gaseasca propriul drum in viata.
Frica si ingrijorarea sunt cele doua elemente comune in anxietate, iar un copil care sufera de aceasta afectiune este foarte probabil sa aiba cel putin un episod depresiv in viata lui.
Spre deosebire de copiii sfidatori, copiii anxiosi sunt prea fricosi sa adopte un comportament riscant. Familiaritatea va castiga intotdeauna in fata fricii de necunoscut in cazul in acestui copil.
Vestea proasta este ca probleme se inmultesc pe masura ce cresc. Parintii se intreaba de ce copiii lor au acest tip de comportament, daca fac ceva gresit ori ce anume ii declanseaza starea de anxietate.
Pentru a gasi cel mai bun raspuns ar trebui sa luam in considerare varsta copilului, temperamentul si istoricul familial. Si mai trebuie sa stiti ceva: anxietatea e contagioasa.
Chiar si in acest caz trebuie sa faceti ceva si sa iesiti din acest cerc vicios in primul rand acordand atentie mediului in care se gaseste copilul.
Se prea poate sa fi trecut prin anumite schimbari mari in ultima vreme, de genul mutarea intr-o alta locuinta sau la o alta scoala. Poate a trait situatii stresante, traumatizante iar starea de spirit i-a fost afectata de aceste evenimente.
Nu trebuie sa treceti cu vederea nici perioada in care copiii se pregatesc sa devina adolescenti. In aceasta etapa se produc mari schimbari atat din punct de vedere hormonal cat si psihologic si fiziologic.
Copilul ori isi supraestimeaza problema cu care se confrunta ori subestimeaza resursele proprii care l-ar ajuta sa faca fata situatiei.
Copilul manipulator
Copilul tau este mincinosul perfect? Stie exact cum sa-ti exploateze slabiciunile? Te santajeaza mereu spunand ca daca nu-i faci pe plac isi va face singur rau?
Daca ai temeri si incertitudini raportate la felul cum iti cresti copilul, sa stii ca el simte asta si va profita de tine. Un parinte anxios transmite aceasta nesiguranta si copilului sau, care nu va intarzia sa-l sanctioneze prin manipulare.
O boala falsa, ranirea deliberata, santajul sunt doar cateva din instrumentele pe care le foloseste copilul manipulator in relatia cu parintii lui.
Copilul isi pune mintea la contributie si gaseste cele mai inovatoare solutii pentru a controla situatia. La fel ca si cazurile de mai sus, copilul care manipuleaza nu stie sa-si gestioneze propria teama si nesiguranta, si atunci vrea sa fie stapan pe tot ceea ce il inconjoara, atat mediul cat si personajele.
Incercand sa depistezi radacinile acestui comportament vei putea dezvolta metode mai bune de relationare cu el.
De la conflict la cooperare
Atunci cand copilul are o nemultumire el trebuie ascultat si sustinut dand dovada de iubire si intelegere. Invata-l tu cum sa ceara si sa obtina lucrurile intr-un mod onest.
Stilurile de intimidare pe care le-am amintit aici ofera de fapt o viziune de ansamblu asupra comportamentului fiecarui copil in parte.
Cu cat vei intelege mai bine acest lucru cu atat iti vei cunoaste copilul mai bine si vei putea duce relatia voastra intr-o directie noua. Da-i copilului incredere in propria persoana si va deveni altcineva.
Nu uita ca sub aspectul exterior se afla un micut speriat ce duce in mod constant o lupta cu propriile nelinisti si griji.
De Florentina Dumitru, consilier dezvoltare personala
Foto: 123rf.com