Parenting: 5 frici pe care le transmitem inconstient copiilor nostri

Pentru copiii nostri, noi suntem primele lor modele in viata. Pentru ca in stilul nostru de parenting se pot strecura si anumite frici, temeri si anxietati, pe care cei mici le vor prelua, iata ce avem de facut.

 

Temeri in oglinda

Copiii sunt oglinda noastra, in care ne reflectam in fiecare clipa, atat cu partile noastre bune, cat si cu cele mai putin bune.

Modul in care acestia se formeaza si functioneaza intr-un anumit context de viata depinde de educatia pe care o primesc din partea noastra.

Desi intotdeauna suntem manati de cele mai bune intentii, desi ne promitem ca vom fi altfel si nu vom repeta greselile parintilor nostri, se intampla sa ne surprindem ca, fara sa ne dorim, am copiat o parte din trasaturi negative ale acestora.

Astfel, prin preluarea si replicarea unor franturi din modelul educational al parintilor nostri, ajungem sa perpetuam si sa transmitem din generatie in generatie o serie de credinte, nevoi si frici.

Toate acestea sunt preluate direct de catre copii si adoptate ca modele de construire a comportamentului si a atitudinii fata de anumite experiente sau situatii concrete de viata.

In acest mod se explica cum copiii nostri ajung sa traisca aceleasi frici, fobii sau anxietati pe care si noi le-am trait de-a lungul copilariei noastre si pe care inca le mai traim.

Nu toate temerile si fricile sunt negative. O parte din ele sunt normale si pot fi de folos copiilor in dezvoltarea lor, invatandu-i sa fie mai precauti in situatiile care necesita o atentie sporita, precum: teama de foc sau teama de a trece strada. Pe masura ce cresc, copiii experimenteaza si ajung sa le depaseasca.

Insa exista si frici care au un ecou negativ in evolutia ulterioara a copilului si despre ele vom vorbi in randurile ce urmeaza.

 

Teama de esec

Aceasta este una dintre cele mai des intalnite temeri pe care le transmitem copiilor nostri. Ea apare atunci cand noi, parintii, datorita experientei pe care am avut-o in propria copilarie, obisnuim sa comparam progresele sau realizarile copiilor cu cele ale fratilor mai mari sau cu ale prietenilor sau colegilor lor de scoala.

De cele mai multe ori, prin aceasta comparatie nu facem altceva decat sa le stabilim o serie de standarde care corespund de fapt ambitiilor noastre si sa ne construim o serie de asteptari nerealiste de la ei.

Pentru a fi mai buni in ochii nostri, pentru a nu ne dezamagi, copiii vor incerca sa depaseasca aceste standarde. Insa orice repros, critica sau subapreciere pe care noi o vom formula la adresa lor va insemna de fapt o invalidare a eforturilor lor, o validare a neputintei lor de a fi asa cum noi ne dorim.

In timp, copiii se vor obisnui sa-si creeze propriile standarde ridicate, iar esecurile repetate vor reprezenta un teren propice pentru aparitia si dezvoltarea temerii de esec.

Pentru a evita sau a contracara teama de esec este necesar sa apreciem copilul pentru ceea ce este, pentru efortul sustinut, pentru perseverenta, pentru modul in care si-a folosit resursele pentru rezolvarea problemelor si nu pentru perfomantele obtinute.

Copilul se va simti validat, sustinut si incurajat sa exploreze si sa-si asume riscuri corespunzatoare situatiei.

 

Teama de abandon

Teama de abandon sau de a nu mai fi iubit este intalnita in principal in randul copiilor de varsta mica, acestia fiind adesea speriati de ideea ca vor fi parasiti de parintii lor.

Din pacate, exista momente in care, din exasperare, ajungem sa folosim ca si arme de santaj replici de genul: „daca nu stai cuminte, te las in parc”, „daca nu faci asta, nu te mai iubesc”, „daca mai plangi, vine politistul si te ia”.

Astfel, ajungem inconstient sa cultivam si sa incurajezam teama de abandon prin folosirea unor gesturi si replici mostenite din generatie in generatie si care, aparent, par inofensive.

In realitate, copilul nu va sti ca parintele nu vorbeste serios, ca incearca sa obtina din partea lui un anumit tip de raspuns sau comportament; ci va crede ca daca nu se comporta adecvat risca sa ramana singur pe lume sau sa nu mai fie iubit de catre parintii sai.

Intretinuta pe termen lung, teama de abandon se accentueaza si poate conduce catre un stil de atasament dependent.

Astfel, viitorul adult va fi ori o persoana extrem de posesiva, ori va evita relatiile emotionale pentru a se scuti de suferinta survenita in urma unui posibil abandon.

Pentru a nu incuraja aceste temeri, este necesar ca, pe de o parte, sa evitam folosirea replicilor sau gesturilor de acest gen.

Pe de alta parte, este necesar sa oferim copilului siguranta ca, indiferent ce se va intampla, el este si va fi mereu iubit si niciodata nu va fi abandonat.

 

Teama de schimbare

Aceasta ia nastere atunci cand noi, ca adulti, manifestam in fata copiilor nostri reticenta la schimbare, alegand sa ramanem in zona de confort si sa acceptam situatii care nu ne fac placere.

Faptul ca suntem rezervati in fata schimbarilor, ca nu avem incredere ca viitorul ne poate oferi ceva mai bun decat ceea ce avem in prezent va sadi in copiii sentimentul de teama fata de schimbare.

Astfel, ei vor ajunge sa manifeste aceeasi retinere in momentele in care vor fi pusi in situatii noi. In acest sens, trecerea de la gradinita la scoala, schimbarea locuintei sau a scolii vor implica o perioada mai lunga si mai dificila de adaptare.

Daca dorim ca ei sa devina mai flexibili si sa depaseasca aceasta teama este necesar sa le explicam ca viata este un lung sir de schimbari.

Ca fiecare schimbare aduce cu sine noi oportunitati care ne faciliteaza evolutia si dezvoltarea si chiar daca se intampla prea repede sau pe mai multe planuri, intotdeauna exista resurse pentru a se adapta si a face fata cu brio la tot ce este nou si necunoscut.

Iar daca vor avea nevoie de un sfat sau de experienta noastra de viata, le vom fi mereu alaturi si-i vom indruma.

 

Teama de respingere

De-a lungul vietii, refuzurile sau respingerile sunt inevitabile pentru ca, oricat am incerca si ne-am stradui, nu putem fi perfecti si pe placul tuturor.

Insa, refuzurile repetate sau respingerea celor pe care ii iubim pot face ca in noi sa incolteasca aceasta teama, facandu-ne sa credem ca suntem de neiubit, lipsiti de valoare sau condamnati la singuratate.

Cautarea noastra constanta de a fi acceptati, ingrijorarea ca ceilalti ne-ar putea judeca negativ vor face din noi niste oameni distanti si vulnerabili, care, la randul lor, vor creste si vor educa niste copii vulnerabili, ostili si retinuti in manifestarea sentimentelor reale din teama de a nu fi refuzati sau respinsi.

Daca intentionam sa crestem niste copii capabili sa-si invinga teama de respingere, atunci este necesar sa-i invatam ca e normal si firesc sa nu fim intotdeauna pe placul tuturor.

Ei trebuie sa stie ca vor exista oameni pe care niciodata nu-i vom putea multumi. Totodata, sa inteleaga ca respingerile, refuzurile si esecurile fac parte din jocul vietii si ca dincolo de orice teama si durere exista un viitor care asteapta sa fie descoperit si trait.

Teama de a fi judecat si criticat

Aceasta teama apare atunci cand consideram ca ideile, concluziile sau parerile noastre nu sunt la fel de valoroase ca ale celorlalti si ca, expunandu-le, ne vom face de rusine si vom fi considerati inferiori.

Ajungem astfel sa ne cenzuram in exprimarea propriilor idei sau opinii si sa tacem. Autocenzura si autocritica in exces ne vor schimba comportamentul, facandu-ne sa devenim rigizi si frustrati, lipsiti de spontaneitate, dependenti de dorintele si parerile celorlalti si mereu in cautarea validarii din exterior.

Gandind si actionand in acest mod vom creste copii care vor duce mai departe convingerile noastre, care vor considera ca pentru a fi „valoros” si „a nu te face de rusine” trebuie sa arati, sa te porti, sa vorbesti intr-un fel anume, in caz contrar riscand sa ajungi batjocura celorlalti.

Daca vrem sa oferim copiilor nostri un viitor diferit, atunci va trebui sa-i invatam ca este important sa ne expunem si sa ne sustinem ideile si ca opiniile noastre sunt la fel de valorase ca si ale celorlalti.

Ei trebuie sa stie ca nimeni nu este perfect, si chiar si cei de care ne e teama ca ne vor judeca sau critica sunt supusi greselii.

De cele mai multe ori, transmitem aceste frici copiilor nostri din dorinta de a-i proteja, de a le oferi ceva diferit si mai bun decat ceea ce am trait noi.

Insa acest lucru este posibil doar daca renuntam sa mai perpetuam aceste temeri, daca evoluam, ne schimbam, devenim mai buni si mai intelepti pentru copiii nostri. Doar asa trecutul nostru va ramane in  trecut, departe de prezentul si viitorul lor.

 

 

De Andra Zaharia, psiholog clinician, psihoterapeut integrativ in formare, Life&Career Coach

Tel.: 0726.757.396

www.andrazaharia.weebly.com

Foto: shutterstock.com