Parenting: cum sa te comporti daca ai un copil timid si retras
Pentru ca un copil timid si retras va deveni un adult cu mari probleme de relationare, este important ca noi parintii sa intervenim rapid si eficient. Iata in ce mod iti poti ajuta copilul.
Semnele timiditatii
Timiditatea este o emotie comuna, insa foarte putin inteleasa. Fiecare dintre noi s-a simtit ambivalent sau prea constient de sine in anumite situatii sociale.
Totusi, uneori, timiditatea poate interfera cu dezvoltarea unor relatii sociale optime si il poate impiedica pe cel mic sa isi desfasoare activitatile de invatare.
Timiditatea este universala si a aparut ca un mecanism de adaptare pentru a ne ajuta sa ne descurcam in cazul noilor stimuli sociali.
Aceasta este traita ca un amestec de emotii, incluzand frica si interesul, tensiunea si placerea. Pot aparea si batai mai rapide ale inimii si o presiune a sangelui mai crescuta.
Un observator poate recunoaste un om timid dupa privirea indreptata in jos si gesturile sau vorbirea retinuta. Copiii mai mici isi pot suge degetul, alternand zambetul cu ascunsul.
Interactiuni sociale
Timiditatea se poate distinge de cele doua comportamente conexe, reticenta si lipsa de angajare sociala.
Reticenta, la copii, specifica introversiunii, nu presupune o apropiere ambivalenta, asa cum se intampla in cazul timiditatii.
Unii dintre copiii mai mari pot sa prefere, pur si simplu, sa se joace singuri si par sa aiba nevoi sociale mici, insa nu experimenteaza tensiunea pe care o resimte un copil timid.
Copiii pot fi vulnerabili la timiditate in unele etape ale dezvoltarii lor. In perioada de pruncie, timiditatea poate fi un raspuns al fricii copilului in prezenta unui numar mare de adulti.
Dezvoltarea cognitiva din al doilea an de viata poate aduce cu sine o sensibilitate sociala mare. Timiditatea constiintei de sine – ceea ce noi numim „rusine” – poate aparea la varsta de 4 sau 5 ani. La fel se intampla si in cazul pubertatii.
Sursele timiditatii
Situatiile sociale in care cei mici intalnesc persoane noi sunt cele mai frecvente cauze ale timditatii, in special daca acestia se simt in centrul atentiei.
Totodata, adultii care atrag constant atentia asupra a ceea ce gandesc ceilalti despre copii, pot incuraja aparitia timiditatii.
Unii copii au o predispozitie spre aceasta reactie, reactionand diferit de altii in contexte sociale similare. Chiar si acestia, pot reactiona prin timiditate doar in anumite situatii, iar la baza stau factori ce tin de natura si educatie.
Unele aspecte ale timiditatii sunt invatate. Fundalul cultural al copiilor si mediul familial in care acestia cresc ofera, adeseori, modele ale comportamentului social.
Anumiti parinti, prin etichetarea copiilor lor drept „timizi”, incurajeaza o „implinire a profetiilor”. Iar daca parintii se decid sa ii forteze pe copiii timizi sa socializeze altfel decat acestia simt, rezultatul va fi incurajarea si intarirea acestui comportament.
Efecte pe termen lung
Asa cum am aratat in randurile de mai sus, timiditatea este un raspuns adaptativ foarte bun si, uneori, chiar dorit. In absenta altor probleme, studiile au aratat ca acei copii care sunt timizi intr-o forma moderata, nu au un risc ridicat de a dezvolta tulburari psihice, de exemplu.
In acelasi timp, copiii care au o timiditate extrema, prezinta un anumit grad de risc. Acesti copii pot fi lipsiti de abilitati sociale sau pot avea o stima de sine scazuta.
Cei timizi sunt mai putin competenti atunci cand vine vorba de stabilirea unor tipuri de relatii sociale necesare in viata de zi cu zi, precum cea cu seful sau cu colegii de munca. Asemenea factori afecteaza, adeseori, perceptia celorlalti, intr-un mod negativ.
Oamenii timizi sunt, adeseori, etichetati de ceilalti drept mai slabi, mai putin prietenosi si placuti. Din aceste motive, ei vor avea dificultati in a se dezvolta pe plan social intr-un mod corespunzator.
Pe masura ce cresc, risca sa devina mai singuratici si sa aiba probleme in stabilirea unor relatii de iubire cu un partener de sex opus.
S.O.S. timiditate
Parintii unui copil timid ar trebui sa ia in considerare aplicarea unor masuri care pot remedia sau ameliora acest comportament.
Este importanta atat cunoasterea cat si acceptarea copilului. A fi sensibil la nevoile copilului si la interesele sale iti vor permite sa construiesti o relatie solida cu acesta si ii vor arata ca il respecti. Acest fapt il va ajuta sa aiba mai multa incredere in el si, astfel, sa fie mai putin inhibat si in relatiile cu ceilalti.
Ajuta-l sa isi construiasca increderea in sine: copiii timizi pot avea o incredere in sine foarte scazuta si sentimentul ca nu vor fi acceptati de catre cei din jur.
Aici, parintii, trebuie sa lucreze la imbunatatirea imaginii de sine a copilului. Incurajarea si aprecierea rezultatelor obtinute de copil, il vor stimula sa fie mai increzator in fortele proprii. Totodata, este de preferat sa evitam sa il plasam in centrul atentiei in grupuri, daca aceasta abordare nu ii este pe plac.
Dezvoltarea abilitatilor sociale presupune incurajarea copilului sa manifeste un comportament social, chiar daca asta inseamna ca el sa stea mai departe de alti copii.
Sociologii si psihologii recomanda ca parintii sa isi invete copiii asa numitele „cuvinte ale abilitatilor sociale” inca de mici („Pot sa ma joc si eu cu voi?”) si diferite roluri de societate.
De asemenea, oportunitatile de a se juca doar cu un alt copil, ii pot permite acestuia sa devina mai asertiv.
Permite-i copilului o perioada de „incalzire” in situatiile noi. Fortarea unui copil timid intr-o situatie noua, de care el se simte amenintat, nu il va ajuta sa isi dezvolte abilitatile sociale si sa scape de timiditate.
Ajuta-ti copilul sa se simta in siguranta si permite-i sa se obisnuiasca, in timp, cu oamenii din jurul lui, inainte sa intre in vorba.
Trebuie sa nu uitam ca timiditatea nu este pe deplin rea. Nu fiecare copil are nevoie sa se afle in centrul atentiei. Anumite calitati ale timiditatii, precum modestia si rezervarea, sunt privite ca fiind pozitive in societatea noastra.
Atat timp cat cel mic nu pare a fi neglijat sau nu se simte inconfortabil in jurul altora, interventiile drastice nu sunt necesare.
De Iuliana Stanescu, psiholog clinician
Tel.: 0766.596.509
Foto: shutterstock.com
