Parenting: Unde greșim când încercăm să fim un părinte (prea) bun?
Oare ce înseamnă să fii un părinte bun? E posibil ca și aici să existe sau să fie necesare limite? Deseori luăm sfaturile de parenting prea în serios și riscăm să nu ne ajutăm copilul pe termen lung. Iată ce greșeli facem.
Citește și:
Parenting: cum petreci timp de calitate cu copilul
Nimeni nu te învață, nimeni nu-ți spune dinainte la ce să te astepți, nimeni nu te încurajează, sau poate că sunt prea mulți cei care o fac deja, când vine vorba despre parenting.
Toate mesajele din mass-media te forțează să gândești în termeni de ,,a avea” nu de ,,a fi”, și din păcate ne îndepărtăm din ce în ce mai tare de lumea noastră interioară.
Cum să pui accent ca părinte pe legătura și comunicarea de ordin emoțional cu copilul tău, dacă tu ai pierdut legătura cu tine însuți? Greu…
Poate de aceea majoritate părinților se consideră „părinți buni” numai atunci când se preocupă de activitățile extrașcolare, încă de când micuții sunt abia la grădiniță sau chiar la creșă.
Știm o mamă care a fost privită cu dispreț și chiar certată de o ,,doamnă” directoare a unei creșe unde fusese să își înscrie fetița de numai 10 luni: „De ce ați așteptat doamnă până acum, trebuia să veniți de când erați gravidă pentru a vă rezerva locul!” Chiar așa…?
Simți în jur fericirea părinților al căror copil face balet și vioară, învață limba engleză și frecventează o grădiniță cu predare în limba germană dar și disperarea că încă nu a sosit coletul cu haine din America și te întrebi „oare eu fac totul pentru copilul meu”?
Oare nu îi îngrădesc accesul la ceea ce este mai bun, la o pregătire de top încă de timpuriu, riscând să ajungă un adult prea puțin competitiv pentru a rezista în această lume? Acest sentiment acut de culpabilitate indus de ceilalți tinde să devină cronic.
Umilința pe care o simți când puștiul tău se tăvălește pe jos în magazin iar câteva mămici se uită la tine de sus de parcă ți-ar spune „ești o incapabilă!” îți ștanțează adânc sentiment de ratare.
Te îndepărtezi alert de propria intuiție maternă care-ți dictează ce este potrivit și ce nu pentru copilul tău.
Nu cumpăra fericirea iluzorie a altora și manualul cu reguli infailibile care să te transforme într-o mamă perfectă, oprește-te și privește-ți copilul. Descoperă-i calitățile, caută-i particularitățile și trasăturile care te vor ajuta să te regăsești, să te adaptezi și să devii mama de care are nevoie. Nu uita că tu l-ai creat pe el dar de acum înainte, și el la rândul lui te creează pe tine!
Încurajează dragostea în relația voastră și emoțiile pozitive. Doar așa îl vei ajuta să aibă incredere în sine, iar când va fi adult, stima de sine ridicată îl va ajuta să facă față oricărei provocări.
Ne-am obișnuit să trăim în viteză, și chiar când conștientizăm că ritmul acesta nu e firesc, suntem luați de val, robotizați, chiar dezumanizați. Devine aproape imposibil să alegi să te oprești și să îți stabilești propriul ritm.
Stabilește tu limitele
Oprește-te și însoțeșe-ti copilul în fiecare etapă de dezvoltare și dă-i șansa de a-și decela propriile emoți dar și pe cele ale celorlalți, de a trăi furia și agresivitatea, tristețea, dezgustul și bucuria.
Înțărcatul, manifestările de opoziție, dezvoltarea controlului sfincterian și a simțului proprietății, pe care tu le percepi cu dificultate, sunt doar câțiva pași pe care orice copil îi face în felul său, în ritmul său spre a deveni autonom, independent și echilibrat.
Prin urmare, trasează-i limite sănătoase încă de mic, pentru că doar ele îl vor face să se simtă în siguranță alături de tine.
Nu te grăbi să anulezi sau să blochezi agresivitatea lui, pentru că altfel nu va ști cum să se controleze, și există riscul să fixezi exact acel comportament care te deranjează la el.
Poate că este și el copleșit de acest tumult de sentimente și doar căutând împreună motivele acestui comportament, puteți găsi alternative sănătoase. Spune-i ce nu este permis sau acceptat de ceilalți.
Negociază cu el și explică-i consecințele faptelor sale, doar așa va putea să realizeze că nu îi poate controla pe ceilalți dar poate ține cont de ei. Așa învață ce este respectul și doar așa va fi și el respectat! Așa învață disciplina.
O altă perspectivă asupra pedepselor
Oare cum ar putea un adult să respecte legea dacă atunci cand era mic niciodată n-a fost pedepsit pentru că marea majoritate a adulților din jurul lui, de teama de a-i pierde iubirea i-a creeat o lume falsă în care poate face ce vrea, când vrea?
Nu mă întelege greșit, nu sunt de acord cu pedeapsa fizică ci cu aceea conformă cu vârsta și cu fapta. Și nici cu aplicarea ei imediat ce apare un comportament nedorit. Ci doar atunci când ai analizat ce s-a întâmplat, ai vorbit cu copilul despre ceea ce a făcut, despre consecințele faptelor sale (sentimentele celorlalți, comportamentele lor și ale sale) și după ce i-ai prezentat alternative.
Acest lucru se poate repeta de câteva ori. Doar atunci când a înțeles tot mecanismul, poate să înțeleagă rolul pedepsei și cum a ajuns el pas cu pas acolo, fără să se teamă că nu îl mai iubești.
Însoțește-l clipă de clipă cu bucurie, exaltare și străbateți împreună momentele de frustrare și disperare.
De Liana-Ioana Nica, psihoterapeut, Psiholog-clinician
Cabinet individual psihologie
D.G.A.S.P.C. sector 3- Creșa ,,Trapezului”
Tel.: 0723.190.769
E-mail: [email protected]
Facebook: Psihoterapeut-Liana-Ioana-Nica
Foto: shutterstock.com
