Părinți toxici: mame narcisiste sau cu nevoie exagerată de control
Există multe categorii de părinți toxici, iar mamele care manifestă narcisism sau control în exces au un impact negativ asupra fiicelor lor. Iată semnele.
Citește și:
Ce denota nevoia de a-i critica tot timpul pe cei din jur
Cele mai frecvente greșeli pe care le poate face un tată
Atunci când mama ignoră copilul, fiind neglijentă, acesta se obișnuiește să crească în umbră, tăcut, aproape invizibil. Alți copii trăiesc și cresc sub privirile dezaprobatoare ale mamelor, criticați, cenzurați. Dacă mama este indisponibilă emoțional, copilul simte nevoia să facă diverse lucruri pentru a primi atenție (să aibe succes, să merite atenție și iubire).
Dacă mama manifestă însă tendințe exagerate de control, copilul va fi constant forțat, împins de la spate, modelat după nevoile și așteptările ei. O fiică mereu controlată nu va acționa, nu va gândi, nu va simți singură și nu va învăța să fie ea însăși, pentru că nu i se dă voie.
Astfel de exemple de mame neiubitoare, oricât de dure sunt, sunt larg răspândite, iar daunele pe care le aduc fiicelor lor sunt pe termen lung. Adevărul este că astfel de mame nu văd copiii ca pe indivizi separați de ele, ci ca pe o prelungire a lor.
Ele își tolerează copiii sau le oferă atenție ori afecțiune în măsura în care ei le îndeplinesc propriile așteptări.
Nevoile mamelor sunt mai importante decât ale copiilor, care nici nu contează. Din păcate, din afară, astfel de mame par competente, chiar realizate și extrem de sigure pe ele însele. Este doar o mască a propriilor nesiguranțe și a fricilor de a nu fi expuse, descoperite.
Atât mamele cu narcisism cât și cele cu nevoie de control sunt perfecținiste pentru că nevoia lor disperată de a fi admirate și apreciate este tranferată asupra copilului. Orice lipsește acestuia din urmă, este o piesă de puzzle care lipsește din jocul mamei și deci ceva de corectat, remediat.
„Nu ai voie să te joci cu oricine” – Magda, 39 ani
„Când eram mică mama nu mă lăsa să mă împrietenesc cu oricine. Spunea că anumiți copii nu sunt valoroși pentru a merita atenția mea și că prietenia cu ei ar arăta foarte rău. Ea îmi alegea prietenii. Mereu copii care nu îmi plăceau, cu care nu mă simțeam confortabil.
Ulterior, am renunțat să îmi mai caut prieteni. Era mai simplu. Nici asta nu a mulțumit-o.
O fiică retrasă, care preferă să citească, nu era chiar ce planificase. Așa că și-a mutat atenția asupra surorii mele mai mici și mai ascultătoare. Am 39 de ani, iar pe mine mă ignoră în continuare, iar surorii mele îi spună ce să facă.”
Mama narcisistă
Copilul unei mame narcisiste este tratat în funcție de nevoia ei de a fi constat centrul atenției. Ea nu analizează cum se comportă cu copiii pentru că nici măcar nu conștientizează ce o determină să se comporte astfel.
Copiii ei ori sunt o calitate a ei, care dă bine în public, ori nu sunt. Nu există cale de mijloc.
Aceștia fie îi fac pe plac, fie nu. Iar dacă nu, atunci sunt izolați, ignorați și criticați. Scopul acestei mame este ca toate privirile să fie ațintite asupra ei, motiv pentru care va juca diverse jocuri de manipulare.
Mama cu nevoie exagerată de control
Și acestei mame îi pasă de aparențe, dar motivația pornește din propriile nesiguranțe și frici, motiv pentru care nu poate lăsa nimic la voia întâmplării.
Vrea să fie necesară, complimentată, valorizată și nu crede că un copil trebuie crescut cu prea multe libertăți.
Dacă o mamă narcisistă are nevoie să ăși controleze copiii pentru că asta o ajută să se simtă ea bine, una cu nevoie de control, chiar trăiește cu impresia că fără intervenția ei, copiii vor eșua în tot ceea ce și-au propus. Deși e motivată de frică maschează controlul drept semn de putere. Iar mesajul transmis este „fără mine, ești nimeni”.
Indiferent de disfuncțiile comportamentale pe care le manifestă astfel de mame, impactul lor asupra dezvoltării psihice și emoționale a copilului este unul pe termen lung. Abuzul emoțional face ca mai târziu în viață astfel de copii să reproducă modelul parental. Ei fie vor căuta parteneri care imită comportamentul mamei, fie îl vor modela la rândul lor.
Iar soluția este în cele mai multe ori psihoterapia. Pentru că avem nevoie de ajutor să ne depășim traumele și să descoperim cine suntem cu adevărat noi, separat de părinții noștri. Vindecarea este posibilă, chiar dacă este un drum lung.
Foto: shutterstock.com
