Now Reading
Partenerul incearca sa te controleze? 7 semne ale manipularii

Partenerul incearca sa te controleze? 7 semne ale manipularii

Revista Psychologies

Anumite tipare comportamentale desi nesanatoase si chiar periculoase nu sunt atat de evidente, iar o relatie toxica se poate intampla oricui. Majoritatea cand vorbim despre un partener care incearca sa ne controleze ne imaginam o persoana agresiva, drastica, amenintatoare si care da ultimatumuri. Agresorul morocanos este simplu de identificat, dar arsenalul manipularii este mai mare decat ne asteptam…

 

Te izoleaza de prieteni si familie

Jucand rolul neglijatului sau pe cel al mult-prea-bine intentionatului se va plange intai subtil apoi mai des fie de prietenul/prietena ta cel/cea mai bun(a) ca fiind o influenta negativa, fie de relatiile prea apropiate cu grupul de prieteni care va priveaza de „intimitate” fie de parinti sau frati ca te-ar „coplesi”.

Poate exprimarea directa a acestor nemultumiri este usor de identificat, dar sunt multe cai mai subtile prin care se urmareste acelasi scop.

 

Criticism cronic – chiar si subtil

La fel ca strategiile de izolare, criticile sunt la randul lor nocive. Poate la inceput iti par minore sau cicaleli de indragostiti prin care partenerul te ajuta sa devii mai bun, mai atent, mai rational, mai… ce-o fi.

Oricat de mici sunt criticile care vin.. constant, acestea au rolul de a crea o dinamica a cuplului prin care tu esti dificil de acceptat, iubit sau validat pentru ceea ce faci.

Daca tot ce faci tu poate fi imbunatatit, deci facut altfel, mai bine, cum mai esti valorizat pentru ceea ce esti sau iubit neconditionat?

 

Amenintarile

Acestea pot fi dintre cele mai eficiente arme de manipulare, in special cand nu este vorba despre vreo amenintare fizica.

Partenerul fie va retrage anumite „privilegii” pana nu obtine ce doreste, fie va ameninta ca te paraseste sau, mai grav, poate ameninta ca isi va face singur rau.

In ultimul caz, cel putin, o astfel de amenintare inseamna ca partenerul tau fie are nevoie de ajutor medical, fie trebuie parasit instant fara remuscari.

Pe scurt, ce decide sa isi faca singur, isi asuma si nu te vei simti vinovat. Un astfel de abuz poate lua diferite forme, de la retragerea sprijinului financiar, limitarea accesului la copii in cazul unui divort etc.

 

Conditionarea afectiunii sau a atractiei

„Imi placi, dar daca ai mai slabi, ai fi si mai atragator(oare)”, „Daca ti-ai termina studiile nu ai mai fi atat de intimidat de prietenii mei” sau „Daca nici sa pregatesti de mancare nu esti in stare nu stiu ce caut in relatia asta”.

Unele afirmatii pot fi cu adevarat mai dure, altele mai subtile, dar atata timp cat problema este adresata „daca / atunci” cand vine vorba despre acceptarea celuilalt mesajul este simplu „tu, cel de acum, nu esti suficient de bun pentru mine”…

 

Spionajul

Agentul 007 ar fi depasit de metodele la care recurg anumite persoane pentru a fi sigure nu doar de transparenta partenerului ci de capitularea lui totala.

Asta intrucat considera ca au dreptul de a sti mai multe decat stiu. Fie ca te vor spiona in continuare sau vor solicita sa le impartasesti totul este o incalcare a limitelor din start.

Daca si recunosc ca au probleme cu increderea in partener intrucat au un trecut neplacut in acest sens si continua sa iti verifice telefonul, emailul si istoricul browserului iti calca in picioare nevoia de intimitate si practic, te anunta ca nici nu au de gand sa incerce sa aiba incredere ci sa te monitorizeze.

 

Gelozie, acuzatii, paranoia

La inceput micile scene de gelozie pot fi chiar flatante, pot fi un semn ca „ii pasa”. La intensitati mai mari denota posesivitate, devenind infricosatoare.

Cand te acuza pentru orice interactiune cu sexul opus, este suspicios si se simte amenintat de un numar de persoane, inseamna ca este nesigur, anxios sau.. paranoid.

 

Vina ca instrument

Un astfel de partener este un manipulator indemanatic, reusind sa iti controleze emotiile in favoarea lui.

Daca reusesc acest lucru, practic comportamentul lor de control este pe jumatate rezolvat, intrucat vina pe care o resimti te va face sa mergi in directia impusa de ei.

Scopul urmarit este in principal renuntarea la putere si capitularea in fata partenerului.

 

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top