Parenting: de ce este esential sa fiti si parteneri, nu doar parinti

Un cuplu sanatos, iubitor, atent la propria relatie, este un mediu confortabil, incurajator si stimulativ pentru un copil. Dincolo de toate regulile de parenting, relatia armonioasa dintre parinti este cel mai frumos dar pe care il puteti face copilului vostru.

 

Iubire si acceptare neconditionate

Copilul vostru are nevoie sa se simta iubit si acceptat neconditionat,  nu are nevoie de un parinte „perfect“ care nu face greseli, ci de un parinte autentic, constient, responsabil si protector.

Iubiti copilul, cu afectiune, atentie si prezenta, cu apreciere si acceptare, cu limite si protectie, cu valori si experiente de viata care sa ii dea incredere in el. Sa se simta in siguranta alaturi de voi. Fara sa anticipeze critica, respingerea sau abandonul.

Iubirea neconditionata o simte copilul mai ales atunci cand, intr-un moment dificil pentru el (o greseala sau esec, sau neputinta) sunteti alaturi de el fara sa il criticati sau sa il respingeti.

De exemplu, a luat o nota mica la scoala sau a reactionat agresiv fata de un prieten: este momentul in care are cea mai mare nevoie de voi.

Asta nu inseamna ca sunteti de acord cu modul in care a reactionat  sau cu performanta lui scazuta, insa nevoia lui este, in primul rand, de acceptare neconditionata pentru a putea invata de la voi cum sa isi rezolve problema altfel pe viitor.

Agresivitatea ascunde adesea emotiile lui de furie sau teama, sau de  frica, carora nu stie sa le faca fata inca. Cel mai dificil pentru un parinte in aceste momente, dar esential, este sa isi controleze propriile lui reactii emotionale de furie, dezamagire sau suparare.

Este efortul parintelui de a avea grija de viata lui emotionala. Pentru a putea fi calm in aceste momente, am nevoie de un timp pentru mine zilnic, de odihna, relaxare si o viata de cuplu satisfacatoare.

 

Abilitati esentiale pentru un parinte

Autocontrolul si empatia sunt abilitatile esentiale pentru sanatatea si inteligenta emotionala a copilului, abilitati pe care copilul le dobandeste in relatia cu parintele.

Emotiile, in toate formele lor, fie ca este frica, teama, furie, tristete sau bucurie, ne comunica: o nevoie de afectiune, joc sau apreciere – cand ne simtim tristi; de siguranta – cand ne este teama; de limite si atentie din partea celorlalti – cand simtim furie.

Atentia fata de ceea ce simtim este esentiala pentru contactul nostru cu propriile noastre nevoi. Nevoile noastre fundamentale sunt aceleasi.

In primul rand, avem nevoie de afectiune fizica si emotionala (imbratisari zilnice, mangaieri, cuvinte frumoase, „te iubesc“, „ma bucur sa te vad“, „mi-a fost dor de tine“), dar si de atentie (ofer atentie copilului fara sa o ceara el direct) si apreciere (pentru efortul, progresele si perseverenta de a face un lucru bun pana la capat).

Avem nevoie de securitate si siguranta emotionala (cand copilul se simte trist sau suparat, sau furios, sau il doare ceva fizic, stie ca poate conta pe alinare din partea noastra si ca ne simte pe noi, parintii detinand controlul vietii noastre).

Ne sunt necesare si distractia si jocul, harjoneala (copilul are nevoie sa simta veselia si bucuria jocului in compania parintilor) dar si protectia (copilul stie ca voi fi alaturi de el, indiferent de ce i se va intampla).

 

Reactii cu impact asupra copilului

Copilul pierde contactul cu ceea ce simte si ce are nevoie atunci cand parintele arata o toleranta scazuta la disconfortul copilului, din cauza propriilor lui anxietati si experiente din trecut sau daca nu a avut el parte de alinare si afectiune cand a trait o suferinta sau un disconfort.

El poate reactiona in doua moduri. Unul este cel de a pedepsi copilul pentru disconfort prin tipat, critica, bataie, retragerea afectiunii („daca te mai smiorcai, nu mai mergi nicaieri“, „Unde ti-a fost capul cand te-ai lovit la genunchi? Nu mai iesi din casa pana nu te cumintesti“, „M-am suparat pe tine, ai luat 4, desi mi-ai promis ca inveti“).

Alternativa este sa devina hiperprotectiv si sa limiteze capacitatea copilului de a-si tolera propriul disconfort („daca copilului nu ii place la inot, sa nu il fortam, sa faca ce ii place“).

Cand copilul este pedepsit sau nu i se permite sa traiasca disconfortul, isi pierde capacitatea de empatie, din cauza faptului ca se centreaza pe ce simte datorita pedepsei, pe furie sau teama si nu pe ce simte cel de langa el, devine centrat doar pe el.

Caracterul moral al copilul este posibil numai cand copilul invata empatia si autocontrolul. Un copil cu un bun autocontrol, cu capacitatea de autoreglare, va fi un adult responsabil.

El va sti sa isi asume propriile nevoi, granite si limite, va sti sa ierte cand se va simti ranit si se va ierta pe sine cand a ranit, cu grija si atentia pentru propria persoana, dar si pentru celalalt.

Altfel, riscul este un adult subjugat, care se sacrifica pentru ceilalti; sau narcisic, pentru care doar nevoile lui conteaza, cu incapacitatea de a constientiza ca ceea ce face poate rani, cu o incapacitate de a simti durerea celuilalt, fara empatie reala.

 

Relatia de cuplu sa fie prioritara

Un cuplu sanatos, care isi traieste viata cu afectiune, apreciere, intelegere si pasiune, este cel mai bun dar pe care i-l puteti oferi copilului vostru.

Relatia dvs. de cuplu este primul model de relatie de iubire pentru copil. Copilul dvs. se va familiariza cu „iubirea“ pe care o traiti dvs. in cuplu si va avea „chimie“ pentru un partener care va seamana.  Va fi iubit si va iubi asa cum primiti iubirea partenerului si asa cum iubiti voi.

Cum reactionati cand aveti o disputa cu partenerul? Suferiti in tacere sau ripostati cu critica si reprosuri? Va retrageti afectiunea sau incercati sa rezolvati conflictul venind cu argumente, pentru ca aveti convingerea ca aveti dreptate? Din toate aceste experiente, copilul vostru invata.

Invata cum sa raspunda el unei situatii de conflict sau invata teama de conflicte, sa evite confruntarea („numai sa fie liniste si sa fie bine“).

Multi parinti, din dorinta lor ca copilul sa fie bine si sa aiba parte de o altfel de viata, mai buna decat a lor, gresesc prin sacrificiul si renuntarea la grija fata de cuplu si centrarea excesiva pe copil („sa fie bine cu copilul, si noi, mai vedem noi…“).

Cand cuplul este bine, si copilului ii este bine, e simplu. Pentru a se simti in siguranta, copilul are nevoie sa se simta in siguranta in familie.

Iar cand parintii se cearta si exista raceala, copilul se simte in nesiguranta („la noi in casa nu vorbim despre problemele noastre“).

Parintii gresesc adesea pentru ca nu vorbesc cu copiii despre ce se intampla cu ei, la nivelul lor de intelegere, firesc, ca o forma de „protectie“, spun parintii. Ce invata copiii cand noi ascundem, cand „nu vorbim deschis despre probleme“?

Sa evite discutiile dificile, sa le evite sau sa dea vina pe celalalt. Asta insa nu inseamna ca relatia cu copilul este una de „prietenie“, in care el devine confidentul nostru.

Ori de cate ori il vorbim de „rau“ sau il criticam pe unul dintre parinti, copilul simte insecuritate, un atac la propria lui persoana. Coalizarea impotriva unui parinte este toxica pentru toata familia („lasa-l pe taica-tu, vedem noi ce facem, apoi ii spunem si lui“).

 

Rolul experientelor din copilaria parintilor

Maturitatea emotionala a copilului si caracterul lui depind de maturitatea noastra emotionala, a parintilor. Asta inseamna ca am nevoie, ca parinte, sa inteleg cum sunt eu, care sunt vulnerabilitatile mele dobandite din trecutul meu, in functie de cum au fost parintii mei.

Cat de mult am evoluat si m-am dezvoltat eu, cat de multe din problemele parintilor mei am depasit. Am trait abuz, respingere, abandon, subjugare, lipsuri, nesiguranta? Cum si cat de mult le-am depasit?

Ce stiu si am observat, este ca noi copiem trasaturile negative ale parintilor nostri, fie ca ne place sau nu. Chiar daca ne-am „promis“ ca noi nu vom fi ca si parintii nostri, am invatat, implicit, multe convingeri, comportamente care ne-au displacut si ne vedem acum cum reactionam fata de copilul nostru, „la fel“, si asta ne doare teribil.

Ceea ce am detestat facem si noi. Cum este posibil acest lucru? Si cum se face ca, in ciuda cunostintelor si a educatiei, unii parinti reactioneaza exact cum nu are nevoie copilul: cu tipete, critica, amenintare si lipsa de control?

Emotional, vom fi la fel daca nu evoluam, evolutie inseamna efortul constant de a asculta, observa, fara sa fiu reactiv, fara sa reactionez la reactiile copilului.

Comportamentul lui exprima o emotie. Si o exprima indirect, prin gesturi si comportamente care, pentru mine, sunt „nepotrivite“ sau care pot rani.

Este felul copilului de a ne comunica ca are nevoie de noi, de grija noastra emotionala. Conflictul este un semnal pentru noi, ne ajuta sa vedem nevoile copilului.

Asa cum, ori de cate ori, noi, ca parinti, suntem reactivi, este un semnal ca sunt problemele noastre din trecut, nu este vorba despre copil.

Ma irita sau ma enerveaza, imi pierd controlul in relatia cu copilul, atunci cand mi se activeaza experiente trecute dureroase.

Parintilor le recomand sa inceapa cu un moment de reflectie: cum au fost crescuti de parinti? Cum si-au exprimat ei aprecierea? Cum faceau ei fata problemelor?

De exemplu, daca mama si tata, cand veneam acasa cu o julitura, se ingrijorau si erau speriati, in loc sa imi ofere alinare si am invatat sa nu mai spun cum ma simt sau ce ma doare ca sa „nu ii supar“, „sa nu le fac rau“.

Daca parintele se infurie cand copilul plange sau se smiorcaie – sunt reactii care exprima dificultatea parintelui de a fi in contact cu nevoia si disconfortul copilului, din cauza experientelor lui trecute.

Probabil cand el era copil si avea un disconfort parintele lui a fost incapabil sa il aline. Astfel, s-a asociat un disconfort cu furia resimtita de parinte pentru lipsa de afectiune a parintelui cand ii era greu.

 

Invata sa iti cunosti copilul

Incercati sa-l cunoasteti. Care este temperamentul lui, biologia lui, care sunt nevoile lui in functie de varsta si preocuparile lui. Faceti diferenta intre voi si copil, sunteti diferiti.

Nu creati o relatie de simbioza cu copilul. Respectati diferentele. Copilul nu s-a nascut ca sa va satisfaca propriile voastre nevoi emotionale si asteptari.

Copilul vostru are nevoie de atentia si prezenta voastra emotionala si fizica pentru a se dezvolta, pentru a evolua, iar acest lucru ia timp, rabdare si multa cunoastere din partea voastra.

Adesea, parintii au asteptari care au legatura cu nevoile lor si mai putin cu nevoile copilului lor. Un exercitiu de imaginatie ne ajuta sa va ganditi cum ati vrea sa fie copilul vostru la varsta adulta.

Un adult onest, responsabil, care isi traieste viata cu pasiune si are relatii sanatoase? Pentru asta este nevoie sa ii oferiti acele experiente de viata care sa il invete onestitatea, curajul, responsabilitatea fata de el si fata de ceilalti.

 

Autonomia copilului

Copilul are nevoie sa devina autonom, prin efortul parintelui de a-l ajuta sa isi amane recompensele imediate, sa isi creasca toleranta la disconfort, fizic si emotional, cum ar fi esecul, pierderea sau frustrarea.

El trebuie sa exploreze cat mai mult mediul, sa aiba activitati si experiente noi. Astfel invata sa aiba incredere in el si atunci cand da de greu sa nu renunte, sa mearga mai departe, sa persiste.

Parintele sa ii ofere copilului aprecierea lui pentru efort, progrese si perseverenta, nu pentru rezultate. Altfel, invata teama de esec si perfectionismul.

Astfel in timp apare nevoia de a fi pe placul celorlalti si de a-i multumi pe altii, nevoia de confirmari si teama de feedback negativ („Ma bucur ca te vad multumit de tine“ sau „inteleg ca la mate ai luat o nota mai mica. Ai nevoie de ajutor pentru a invata la geometrie?“).

Adesea, asa-zisa nepasare sau lipsa de motivatie pentru invatare este doar o forma de evitare, o teama de esec. Aprecierea fata de copil, exprimata prin afectiunea si timpul petrecut impreuna, este esential sa fie neconditionata de comportament sau performanta.

Unii parinti au temerea ca, daca „mergem la film, cum i-am promis, desi a luat un 4 la romana, o sa i se urce la cap si nu va mai invata“. In realitate, performanta creste atunci cand ai o atitudine flexibila fata de greseala si esec, cand perseverezi si te simti apreciat si acceptat neconditionat.

A „disciplina“ inseamna a-l invata pe copil autocontrolul, disciplina personala. Nu de a-l „corecta“, „controla“, ci de a-l sprijini in a-si dezvolta autocontrolul.

 

Cum ne crestem fii si fiicele

Diferentele de gen conteaza: cum crestem fetele, cum crestem baietii, dincolo de stereotipuri si in acord cu nevoile lor.

Atat fata, cat si baiatul au nevoie sa invete masculinitatea si feminitatea de la parinti. Intr-un mod sanatos, dincolo de „baietii nu plang“ si hiperresponsabilizarea fetelor fata de relatii, cu sprijin in a pune limite, in a spune „nu“, in a exprima ceea ce simt si vor, fara sa le fie frica ca nu este „potrivit“ ca fata sau baiat.

Fetele au nevoie de un timp cu mama lor si de un timp cu tatal lor, desi numeroase studii arata ca timpul petrecut de tata cu fata este mai redus, ceea ce afecteaza dezvoltarea ei.

Fata va avea incredere in ea cand simte aprecierea neconditionata a tatalui, cand primeste atentia lui fara ca ea sa o ceara. Asa invata ca nu trebuie sa dovedeasca ca merita sa fie iubita de viitorul ei partener. Astfel va construi o relatie sanatoasa cu partenerul.

La fel si baiatul: are nevoie sa fie sprijinit in a fi in contact cu nevoile lui emotionale din experientele cu mama si tatal lui, fara sa fie crescut (mai ales de mama) ca un „printisor“, fara responsabilitati si fara autonomie.

Altfel, va cauta o partenera „mamica“, care sa ii rezolve problemele, sau se va simti sufocat de femei, din cauza controlului excesiv al mamei si a lipsei implicarii tatalui.

 

O recomandare utila

„Cresti odata cu copilul tau“ este un program educational construit pentru parinti si viitorii parinti care isi doresc sa ofere copilului lor iubirea neconditionata de care are nevoie.

Pentru ca vrem sa crestem un copil increzator, integru, care isi cunoaste nevoile, care ia decizii sanatoase si responsabile si este capabil de empatie si compasiune in relatiile cu ceilalti, care stie sa respecte limitele si nevoile celorlalti si sa le comunice pe ale sale celorlalti.

Vrem sa avem un copil care se dezvaluie fara frica sau teama de judecata si critica cu respectul fata de cel de langa el, un copil crescut in spiritul autenticitatii.

Un copil care se simte apreciat, protejat, care simte afectiunea si dragostea parintilor, se simte in siguranta, fara teama de respingere sau abandon.

Pentru copilul care invata, alaturi de parintii lui, sa isi asume greselile si esecul, sa tolereze disconfortul si sa stie sa se ierte si sa isi ceara iertare, pentru ca parintii lui isi cer iertare fata de el, atunci cand il ranesc cu voie sau fara voie. Un copil in contact cu propriile lui emotii si nevoi si atent la emotiile si nevoile celorlalti.

Parintii nu sunt perfecti si nu vor fi perfecti, vor gresi, vor pedepsi, fara sa isi doreasca acest lucru. Insa cea mai mare nevoie a parintilor este sa fie sprijiniti, ajutati in a oferi copilului lor si lor ceea ce le trebuie. Nu au nevoie de judecata, de invinovatire. Pedeapsa nu este niciodata o solutie, nici pentru parinte si nici pentru copil.

 

De Domnica Petrovai, psiholog clinician principal, psihoterapeut cognitiv-comportamental, specialist in terapia familiei si a cuplului

Fondator Mind Education Health

www.mindeducation.ro

Foto: shutterstock.com