Primele semne că ai un copil răsfăţat şi neascultător
Până la vârsta de 3 ani nu putem vorbi despre un copil răsfățat. Dar mai târziu, dacă anumite comportamente rămân necorectate, îi pot afecta dezvoltarea armonioasă.
Citește și:
Tactici de negociere cu un copil
Cum ii influentezi tu, ca mama, viata copilului tau
Părinţii (şi ne referim aici la populaţia sănătoasă de familii cu copii mici) au întotdeauna intenţii pozitive faţă de copii şi îşi doresc să le ofere tot ce au mai bun.
Poate îţi aminteşti şi tu că atunci când a apărut micuţul pe lume, ai jurat să îl protejezi şi să îi oferi dragoste necondiţionată.
Peste o vreme, însă, nu de puţine ori, auzi critici la adresa modului în care îl tratezi, cum că îl alinţi prea mult, că eşti prea permisivă şi că îi faci toate poftele.
În primul rând este nevoie să facem o diferenţiere clară aici. David Elkind, autorul cărţii “The Hurried Child: Growing Up Too Fast Too Soon” şi profesor în dezvoltarea copiilor la universitatea Tufts susţine faptul că, până în 6 luni nu ai cum să îţi alinţi copilul.
Cercetările arată că până atunci, cu cât părintele răspunde mai rapid nevoilor copilului cu atât acesta se dezvoltă mai independent şi este mai fericit până la împlinirea vârstei de un an.
Tot el susţine faptul că până în jurul a 3 ani, acele “crize de a spune NU” sunt normale şi nu reprezintă un semn de răsfăţ; copilul se diferenţiază de ceilalți şi face asta tocmai prin a spune NU la orice.
Copiii răsfăţaţi care dau bătăi de cap părinţilor
Richard Bromfield, Ph.D. în cadrul Harvard Medical School, scrie despre copii, familii şi psihoterapie în domeniu şi a scos o carte intitulată “How to unspoil your child”.
Conform cercetărilor sale, există câteva semne prin care îţi poţi da seama că ai un copil răsfăţat.
Îţi ignora rugăminţile. Pur şi simplu întoarce spatele şi face în continuare ce vrea el/ea.
Manifestă o dependență crescută faţă de tine (părinţi/bunici) sau incapacitatea de a se juca şi a face activităţi singur (este valabilă pentru copii de peste 4 ani, cei mai mici sunt aşa prin natura lor).
Cere constant lucruri, inclusiv atenţie şi nu este recunoscător pentru ceea ce are.
Se plânge şi este constant nemulţumit.
Doreşte să controleze deciziile familiei, se supără dacă nu i se face pe plac (vrea în parc „acum”, vrea ciocolată „acum” deşi i-ai spus că luaţi prânzul în 15 minute şi că va primi apoi).
Are reacţii exagerate față de situaţiile normale întâlnite în copilărie (dacă i se ia jucăria de către alt copil, devine agresiv sau reacţia sa este exagerată chiar şi după ce îi explici că i se va returna).
Cere ajutor cu sarcinile pe care le poate îndeplini singur (de exemplu vrea să i se taie friptura din farfurie, deşi are 9 ani) sau solicită recompense pentru orice activitate pe care o face.
Care sunt consecințele
Din păcate, meseria de părinte este una dintre cele mai dificile şi nu îţi poţi da seama mereu care este limita dintre a-i satisface nevoile, a-l proteja pe de o parte şi de a-l alinta, a-i face prea mult pe plac pe de altă parte.
Uneori îţi place să îi faci pe plac pentru că e al tău şi îl iubeşti enorm. Este bine să fii conştientă şi care sunt consecinţele răsfăţului în exces asupra lui, tocmai pentru că îţi doreşti tot binele din lume pentru el.
Consecinţe care apar mai târziu (conform Richard Bromfield, Ph.D)
Incapacitatea de a-şi dezvolta o independență şi autonomie adecvate şi de a face faţă mediului din jurul său. Creierul lui nu dezvoltă modalităţi alternative de a rezolva problemele.
Nu învaţă să fie îndrăzneţi şi curajoși şi nu reuşesc să îşi construiască o încredere în sine adecvată pentru că nu au confirmarea unor reuşite personale: să reuşească să mănâce o porţie de mâncare singuri, să se îmbrace singuri, să îşi facă singuri oridine în jucării.
Toate aceste lucruri dau unui copil confirmările că este capabil să faţă față mediului.
Nu fac faţă provocărilor şi nu ştiu să îşi gestioneze frustrările. Pot ajunge să renunţe uşor şi să nu se lupte pentru drepturile lor.
Ce au părinții de făcut
Sigur că există acum o multitudine de curente şi milioane de cărţi despre cum să îţi creşti corect copilul. Iar acestea cuprind tot felul de abordări, uneori contradictorii, astfel încât poate fi greu să decizi care este cea mai potrivită cale. Există însă o serie de principii de „bun simţ” cu care nu ai cum să dai greş:
Nu te pierde cu firea. Stai calmă, chiar şi în cele mai tensionate momente astfel încât să îi modelezi şi lui un comportament constructiv.
Stabileşte limite clare şi ţine-te de ele. Nu le încălca nici tu, nici soţul şi încearcă să negoiciezi cu bonă şi bunici astfle încât nici ei să nu le încalce.
Laudă-l (ştim că îl lauzi des pentru că e un copil minunat) dar laudă-l şi atunci când observi la el o schimbare bună de comportament, când respectă regulile şi când este înţelegător atunci când îi explici ceva.
Implică-l în activităţile casei. Strângeți împreună jucăriile, dă-i un pic de aluat să îşi facă micul lui/ei chec, etc.
De Viviana Andone, psihoterapeut, psihoterapie individuală, dezvoltare personală, consiliere, terapie de cuplu şi de grup.
www.vivianaandone.ro
Tel.: 0742.401.900
Foto: shutterstock.com
