Primul ajutor cand copilul tau sufera din dragoste

Ce poti face cand copilul tau sufera din dragoste?! Ghid pentru parinti ingrijorati si amorezi suferinzi.

 

Modelul oferit de parinti

Le putem spune celor mici povesti frumoase despre iubirea din cuplu si le putem da sfaturi legate de ceea ce „trebuie“ sa se intample, insa mai importante decat declaratiile verbale – simple teorii pentru copii – sunt actiunile concrete, modelul de cuplu oferit de parinti.

De exemplu, sa ii vorbim cu drag partenerului, sa ne facem surprize, sa avem actiuni naturale, spontane, de la care putem incepe discutiile cu cel mic despre cum ne dorim sa-i inseninam ziua persoanei dragi, despre felul in care primim si daruim, in general.

In acelasi timp, le putem spune copiilor ca fiecare dintre noi are un fel deosebit de a fi, prin care are nevoie sa i se arate ca este iubit, si ca nu exista retete general valabile. Cu alte cuvinte, felul in care mama si tata isi arata dragostea, difera de cel al matusii si al unchiului, iar reperul este dat de modul propriu in care avem nevoie sa ni se raspunda nevoii de iubire.

Cu siguranta, in cuplu apar tensiuni si certuri, insa chiar si acestea pot fi folosite in discutiile cu copiii.

Este important si sanatos ca cei mici sa stie ca idealul nu exista, ca tensiunile sau diferentele de opinie sunt normale si chiar sanatoase in anumite limite, iar iubirea determina felul in care conflictul este gestionat si incheiat.

 

Inima franta

Fiecare parinte a invatat din experienta sa ca iubirea implica deschiderea fata de celalalt, iar asta aduce cu sine, in relatie, asumarea propriilor vulnerabilitati.

In acest context, orice conflict cu persoana iubita doare, iar aceste consecinte vin in mod natural. Plecand de aici, le putem explica celor mici, intr-un limbaj adaptat varstei lor, ca unele conflicte pot fi rezolvate, iar altele – nu, intrucat compromisurile pe care le facem in relatie sunt benefice doar in masura in care nu ne limiteaza exprimarea naturala.

 

Cum il ajutam

Cand copilul tau adolescent sufera din dragoste, ii arati ca-i esti alaturi. Stai langa el, in masura in care-si doreste asta, ii comunici deschis ca il poti asculta si ii poti oferi parerea ta legata de cele intamplate.

Varsta si personalitatea copilului sunt indicatori suplimentari pentru tipul potrivit de sustinere: cei mai mici prefera prezenta fizica a parintelui si sfaturile clare, copiii aflati la pubertate deseori aleg sa-si gestioneze singuri gandurile si emotiile, primind confort si siguranta prin prezenta mai la distanta a parintelui.

 

Ce face mama? Dar tata?

Relatiile din fiecare familie dicteaza felul in care mama si tata se vor implica in sustinerea copilului. Pentru ca fiecare familie are o dinamica diferita, nu exista retete, insa, adeseori, mama este cea care ofera sustinerea emotionala, iar tatal solutiile concrete si variantele de adaptare in relatii.

In acelasi timp, sexul copilului si trasaturile lui il vor face mai disponibil pentru o discutie cu mama sau cu tata, asa incat amandoi parintii se pot pregati pentru a fi implicati de copil in trairile lui.

In cazul in care cei doi adulti nu sunt siguri cu ce rol ii investeste cel mic sau cum il pot ajuta, este in regula sa vorbeasca cu el, fata in fata, despre modul in care fiecare in parte simte ca ii poate fi de folos in situatia respectiva.

 

Lectiile vietii

Ar fi de dorit ca, la primele deziluzii in dragoste, copilul sa ii aiba alaturi pe parinti (sau, cel putin, pe unul dintre ei), mai ales la momentul concluziilor. Copilul are dreptul sa traga singur concluziile si are nevoie de un adult care sa il ajute la clarificarea si intelegerea acestei experiente cu care se intalneste pentru prima data.

In acest sens, parintii se asigura ca fiecare concluzie este legata de experienta respectiva si nu este o generalizare legata de relatii sau un stereotip („fetele sunt rele“, „in relatii, baiatul trebuie sa faca primul pas“, „dragostea doare“, „fiecare are un interes ascuns“ etc.).

In plus, gestionarea dezamagirilor impreuna cu parintele nu doar ca ii ofera copilului o viziune mai clara a experientei traite, ci este si un moment de conectare emotionala profunda cu acesta, un cadru de acceptare neconditionata, de validare si sustinere incurajatoare pentru relatiile viitoare.

 

Suferinta pe sexe?

Cu siguranta, fiecare persoana are modalitati diferite de a face fata unei despartiri, de a-si exprima si gestiona suferinta, cu determinanti culturali si de personalitate.

Cercetatorii au incercat chiar realizarea unui clasament al durerii dupa despartire, cu diferentiere clara pe sexe, insa rezultatele au fost impartite relativ egal.

In final, masura suferintei este cunoscuta doar de cel care o simte, asa ca este imposibil sa comparam chiar si doua persoane de acelasi gen. 

 

Adolescenta vs maturitate

Oare suferim diferit din dragoste in adolescenta si la maturitate? Ei bine, da, suferim diferit, iar diferenta vine din lectiile invatate in timpul si dupa experientele de viata, inclusiv de cuplu, pe care le-am avut.

Ado­lescenta este perioada formarii personalitatii prin noi experiente, asa incat impactul acestora in interiorul adolescentilor este intens si plin de semnificatii.

Adolescentii se cunosc pe sine prin relatiile lor si, in urma despartirii, vor trage concluzii inclusiv despre propria persoana.

La maturitate, personalitatea este formata, adultul stie cum este si cum nu este, isi cunoaste valorile, limitele sau compromisurile pe care este dispus sa le faca.

In acest context, o despartire e altfel inteleasa, iar impactul emotional e diferit fata de cel din adolescenta. Altfel spus, la maturitate suferim diferit fata de adolescenta, dar nu neaparat mai putin intens.

 

Tristetea parintelui

Parintele sufera cand copilul sau este indurerat, insa suferintele au cauze diferite, si este important sa ne clarificam asta inca de la inceput.

Noi, parintii, suferim din cauza nedreptatii traite de copil, suferim pentru ca nu-i putem alina durerea, pe cand copilul sufera pentru ca a fost respins de un alt copil important, pentru ca nu a fost acceptat sau din diferite motive ce tin de relatia sa.

Reamintirea faptului ca suferintele sunt diferite, ne ajuta sa intelegem ca este esential sa nu contagiem copilul cu propria incarcatura pe care doar noi o putem gestiona.

In cazul in care simtim ca nu ne putem gestiona singuri emotiile, e indicat sa discutam cu celalalt parinte, cu un prieten, pentru ca fiecare adult are mecanisme proprii de gestionare a acestui tip de situatie.

 

Evadare in trecut

Orice situatie sau aspect dintr-o situatie poate fi un declansator pentru evenimente din propria istorie personala, si, in cele din urma, in acest mod, construim prietenii si relatii durabile: rezonand cu experientele celorlalti.

Si mai mult vom rezona, insa, cu experientele traite de cei dragi, iar in acest context, cu siguranta, parintii isi vor reaminti propriile experiente prin copiii lor.

In situatiile in care ne simtim personal implicati in despartire (nu mai percepem cu usurinta delimitarea dintre experienta copilului si a noastra), atunci, da, consideram ca scenariile de viata s-au suprapus, iar noi, ca parinti, reactionam atat la experienta personala, cat si la cea traita in prezent de copil. 

 

 

De Livia Caciuloiu, psihoterapeut si consilier psihologic specializat in interventii individuale si relationale (de cuplu si familie), Centrul Psihomedeor.

www.psihomedeor.ro

A consemnat Catalina Cristescu

 

Citeste si:

Se poate dragoste fara suferinta?

Adolescentul meu s-a indragostit de cine nu trebuie…

Foto: shutterstock.com