Now Reading
Relații toxice de cuplu provocate de propriul nostru trecut

Relații toxice de cuplu provocate de propriul nostru trecut

Deseori ajungem să intrăm în relații toxice de cuplu datorită experienței proprii de viață. Recreem relațiile cu părinții, căutăm parteneri care se încadrează în tipar sau forțăm relația să ia un anumit curs. Rezultatul este mereu unul nefericit.

Citește și:

Infidelitate: Ești tentat să ai o aventură? Iată ce poți face

Mituri despre ce vor bărbații în materie de sex

Chiar dacă trecutul nostru personal nu este unul fericit, ne este familiar. Iar această trăsătură ne determină să îl căutăm, fiind scenariul în care ne regăsim, în care știm să reacționăm, știm ce va urma și la ce ne așteptăm.

Deseori, facem acest lucru inconștient, uneori din convingerea ascunsă că atât sau asta merităm. Pentru a ne asigura de această dinamică, alegem partenerii nepotriviți, distorsionăm realitatea, sau chiar gestionăm relația în așa mod încât partenerul să urmeze cursul anticipat de noi.

Tot acest cerc vicios nu face decât să redeclanșeze și să reconfirme sentimentele negative pe care le avem despre noi însene.

 

Alegerea partenerului

Atracția este un teren alunecos. Pe de-o parte, nu putem intra într-o relație cu un partener de care nu ne simțim atrase, iar pe de altă parte, ne pot atrage exact acele trăsături care, pe parcurs, ne vor provoca durere.

Poate ne intrigă un bărbat misterior și distant, de exemplu. Sau poate suntem atrase de cineva îndrăzneț și tupeist, care lasă impresia că știe ce vrea și cum să obțină acest lucru.

Pe parcursul relației, însă, aceste trăsături pot deveni frustrante când descoperim un partener distant cu noi, lipsit de tandrețe, intruziv sau cu dorință de control.

Fără să realizăm recreem o dinamică în care celălalt joacă un rol ce ne declanșează suferințele trecute.

Repetăm un tipar, ne retrăim durerile învățate în copilărie, de la părinții noștri, primii cu care am format relații semnificative.

 

Distorsionarea

Uneori alegem parteneri cu calități pe care le iubim și respectăm, dar ajungem să distorsionăm cealaltă persoană pentru a se încadra în tiparul cunoscut de noi.

De exemplu, atracția și interesul lor autentic pentru noi, poate fi interpretat drept copleșitor sau semn de dependență relațională.

Dacă avem un partener echilibrat, cu interese și preocupări înafara cuplului, vom interpreta aceste activități drept un semn de dezinteres la adresa noastră și a relației de cuplu.

Îi vom supraanaliza comportamentul, găsi semne de respingere acolo unde nu există și îi vom interpreta comportamentul astfel încât să se încadreze în tiparul cunoscut de noi.

Practic, în loc să ne cunoaștem partenerul și să îl vedem așa cum este, îl vom observa prin lentila trecutului nostru personal.

 

Provocarea

Într-o relație de cuplu, când purtăm cu noi exemplele unui trecut relațional toxic, rareori conștientizăm acele comportamente pe care noi însene le manifestăm pentru a ne provoca partenerul să acționeze în tiparul familiar nouă.

Dacă am crescut cu sentimentul de respingere, ne vom provoca partenerul astfel încât să îl îndepărtăm. Dacă nu ne-a fost respectată intimitatea, vom acuza partenerul că nu ne iubește îndeajuns, căutând manifestări ale geloziei, cerându-i să fie mai activ și… intruziv.

Putem ajunge chiar să îl determinăm să spună lucruri care sunt în acord cu vocea criticului nostru interior.

Chiar dacă ne conturăm identitatea pe premise negative, cultivate de părinți prea critici, vom acționa în așa fel încât să demonstrăm partenerului romantic toate acele trăsături etichetate negativ de părinții noștri.

Tiparele nu sunt ușor de schimbat, în special când majoritatea comportamentelor noastre au fundamente la care nu ne gândim sau pe care nu le recunoaștem. În acest sens, psihoterapia ne poate ajuta să răspundem la întrebarea: eu de ce am doar relații toxice de cuplu.

 

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top