Rivalitatea intre frati
Ne dorim sa fim parinti buni si sa ne educam copiii corect. Dar cum sa reactionam atunci cand cei mici transforma casa intr-un veritabil camp de lupta? Andreea Serpegean, psihopedagog, psihoterapeut, ne ofera cateva sfaturi pentru a gestiona corect conflictele dintre ei.
Conflictele dintre frati sunt firesti si nu au doar o semnificatie negativa, cum deseori tindem sa credem, ci ele reprezinta etape importante in procesul de dezvoltare a copiilor, avand influente asupra nivelului de maturizare afectiva, asupra relatiilor interpersonale, a propriei identitati.
Noi, parintii, putem interveni in gestionarea conflictelor dintre frati in anumite situatii, insa este important sa le permitem copiilor sa ia decizii in chestiunile care ii privesc direct.
Cand micutii devin violenti, intervenim, le descriem ceea ce vedem si aducem argumente pentru a le explica de ce in aceasta situatie nu li s-a permis sa ia ei deciziile.
La fel, cand situatia este extrem de tensionata, vom fi nevoiti sa „punem in cuvinte“ emotiile traite de copii (furia, frica, durerea etc.), sa descriem situatia prezenta, sa le acordam posibilitatea de a se exprima in legatura cu contextul creat, chiar sa descoperim solutii impreuna.
Parasim locul cu pricina dupa ce ne-am exprimat increderea ca ei pot alege o solutie pentru a incheia conflictul. Cand certurile nu escaladeaza, este indicat sa nu intervenim.
Astfel, le dezvoltam copiilor sentimentul de autonomie, de control asupra propriei vieti, si ei invata sa ia decizii bune.
Greselile parintilor
In gestionarea conflictelor intre frati, cel mai frecvent nu recunoastem potentialul copilului in respectiva situatie, ori il subestimam, ori il supraapreciem, si nu dozam controlul asupra lui, recurgem la hipercontrol, sau suntem extrem de toleranti fata de anumite comportamente.
Incurajam si hranim rivalitatea si conflictele intre frati prin comparatii, chiar si favorabile, cand ii tratam la fel si nu in mod individual, cand avem preferinte pentru unul dintre ei, cand ii etichetam, cand le negam sau ignoram emotiile, cand le permitem sa jigneasca sau sa loveasca atunci cand se simt nedreptatiti, cand le intarim atitudinea conflictuala fata de fratii lor.
Cum gestionam gelozia fraterna
Este important ca noi sa ne axam pe dezvoltarea abilitatilor copiilor (ascultarea, atentia, reglarea emotiilor, etc.), lucru de care au nevoie in toate relatiile interpersonale.
Asta se face cu respect, cu sprijin neconditionat si cu implicarea activa a copilului, care se va simti capabil, stapan pe viata lui, rezultand o respectare mai mare a regulilor si mai putine comportamente neadecvate.
De asemenea, trebuie sa tinem cont de individualitatea celor mici in evaluarea nevoilor lor si sa nu ii comparam. Sa fim onesti si sa spunem fiecaruia ceva pozitiv si adevarat despre el.
A. Faber si E. Mazlish (1987) spuneau: „A fi iubit in mod egal e ca si cum ai fi iubit mai putin. A fi iubit in mod unic, pentru ceea ce ai tu special, este sa fii iubit atat cat ai nevoie sa fii iubit“. In fond, copiii devin gelosi pe fratii lor din dorinta de a fi iubiti si de a capta atentia parintilor.
Cum ii invatam cearta constructiva
In primul rand, trebuie sa le acceptam trairile, emotiile, chiar daca acestea sunt mai putin placute: furia, mania, tristetea, frica etc. Asta ii ajuta sa se simta recunoscuti, ii ajuta sa se linisteasca. A accepta comportamentele negative este o cu totul alta poveste.
Asadar, sa acordam atentie diferentelor dintre emotii si comportamente. Este necesar sa nu intervenim prea mult in certurile copiilor, iar daca o facem, sa ii provocam pe ei sa gaseasca solutii pentru problemele lor. Copiii sunt extrem de creativi!
La fel de important este sa nu tinem partea unuia dintre ei. Prin astfel de atitudini ii invatam sa negocieze, sa inteleaga ca ceilalti pot avea opinii si sentimente diferite de ale lor, sa tolereze aceste diferente. In acest scop, ne putem folosi si de povestile terapeutice pentru copii.
Micutii invata foarte multe prin joc si povesti. Exista o multime de carti pe piata pe care le putem citi copiilor seara, inainte de culcare, sau in momentele de repaos din timpul zilei.
Cum incurajam prietenia si iubirea intre copii
Daca copiii simt ca sunt iubiti, respectati, ascultati, tratati individual, pentru ca fiecare este diferit, cu nevoi diferite, daca observa comportamente pozitive in relatiile intrafamiliale, daca sunt sustinuti in luarea deciziilor, implicati si in alte relatii de prietenie, daca nu se insista sa isi iubeasca fratii (ca unica conditie de a fi acceptati), daca implicam copiii in activitati comune, care le fac placere, fratii pot avea o relatie sanatoasa de prietenie si iubire.
Impartitul jucariilor
Nu este de dorit sa ii obligam pe copii sa-si imparta lucrurile, insa ii putem incuraja in acest sens. Sa le luam aceleasi obiecte in dublu exemplar pentru a nu interveni cearta, nu este o idee benefica. Copilul poate imparti jucariile atunci cand este invatat cum se face.
De exemplu, putem imparti noi diverse lucruri cu ceilalti membri ai familiei exemplificand: „A mai ramas o singura prajitura, pe care o voi imparti cu tati“, „daca ai nevoie de inca un servetel, ti-l pot oferi pe al meu“ etc.
Ii putem invata ce inseamna sa il respecti pe celalalt astfel: daca isi doresc un obiect al fratelui, mai intai sa-i ceara permisiunea de a-l folosi; daca sunt intrebati, la randul lor, sa raspunda prin „da“ sau „nu“ si sa ofere o explicatie atunci cand dau un raspuns negativ („este jucaria mea preferata si imi doresc sa ma mai joc cu ea inca putin“, „poti folosi acest lucru doar alaturi de mine“ etc.).
O alta metoda este de a stabili detinerea obiectului dorit cu limita de timp. De obicei, daca sunt fratiori de acelasi sex si varste apropiate, pot avea mai multe preferinte in comun, decat daca sunt de sexe diferite sau exista o diferenta de varsta mai mare intre ei. Dar, indiferent de situatie, putem aplica aceleasi principii.
Cine sa intervina
Este important ca intre copii sa intervina parintele care se afla in apropiere sau care este disponibil in acel moment. Totul este sa ne pastram calmul si sa avem rabdare cu cei mici atunci cand exista situatii tensionate.
Temerile parintilor
Cand ne simtim depasiti de situatie, suferim prea tare, ne infuriem excesiv, ne blocam, este indicat sa ne distantam putin de ceea ce se intampla si sa ne intrebam ce anume trezeste aceste trairi si de unde vin ele. Intensitatea reactiei noastre este pe masura situatiei prezente sau reactionam conform unor experiente din trecut?
Este posibil sa ne identificam cu unul dintre copii, sa „vedem“ in el imaginea copilului nostru interior, sau sa reactualizam comportamente din propria copilarie.
E bine sa ne autoevaluam atitudinile („cum fac fata furiei?“) si sa ne intrebam ce fel de model suntem pentru copiii nostri.
Nu exista parinti perfecti si nici nu cred ca este de dorit sa transmitem acest mesaj copilului, pentru ca un parinte asa-zis perfect nu-si poate dori decat un copil perfect, ceea ce aduce multe consecinte negative in dezvoltarea celui mic. Daca ne cunoastem limitele si suntem onesti cu noi insine, oferim un exemplu sanatos copiilor nostri.
Puterea exemplului
Parintii sunt un model de urmat pentru copiii lor. Cand sunt mici, copiii adopta intocmai comportamentele parintilor, iar atunci cand sunt mai mari, ii au ca punct de referinta („asa da“ sau „asa nu“), insa, inconstient, avem tendinta de a-i aduce din nou in viata noastra chiar si la maturitate, fie prin replicarea unor comportamente, fie prin legaturi cu persoane care seamana cu ei.
Emotiile exprimate de parinti fata de copii, fata de partener sau exprimate in familie au influenta asupra adaptarii si competentei sociale a copiilor.
Parintii care exprima emotii pozitive, indica copiilor cai pozitive de a raspunde celorlalti si evenimentelor din viata lor, in timp ce parintii care exprima emotii negative, modeleaza copiilor abordari ostile, dereglate, de a face fata emotiilor.
Copilul favorit
Se intampla adesea ca parintii sa prefere pe unul dintre copii si, de obicei, acest lucru se intampla atunci cand copilul se apropie cel mai mult de fantasmele si dorintele parintelui („are ochii albastri“, „este ambitios ca mine“, „e balerina, cum mi-am dorit eu sa fiu“ etc.).
De asemenea, se observa si transformarea copiilor de acelasi sex cu parintele in aliati impotriva celuilalt parinte sau chiar persecutarea copilului de acelasi sex cu parintele, pentru ca acesta prefera copilul cu sex diferit (mame care-si adora baietii si-si persecuta fetele sau invers).
Preferintele tin de tipul legaturilor constiente si, mai ales, inconstiente pe care le-am avut noi cu propriii nostri parinti.
A avea un copil favorit are un impact negativ asupra celorlalti copii si asupra relatiilor intre frati, dezvoltand competitia si rivalitatea, deteriorand stima de sine a micutului.
Andreea Serpegean este psihopedagog si psihoterapeut cu formare in hipnoza clinica si terapia ericksoniana in cadrul ARHTE, absolventa de master in psihodiagnoza complexa a personalitatatii, cu competente in hipnoza clinica, tehnici de relaxare, consilierea si psihoterapia familiei si copilului, psihoterapia adultului si cuplului, www.psihoterapiesihipnozaclinica.wordpress.com
