Singuratatea in doi. Cum iti afecteaza copilul?
Deseori cuplurile se instraineaza, iar partenerii raman din inertie intr-o relatie disfunctionala Dar atunci cand apar copii, singuratatea in doi ii afecteaza si pe acestia. Psihoterapeutul Tedy Crestin ne spune cum putem proceda spre binele cuplului si al copilului.
Parintii reprezinta un model pentru copil
In primii ani din viata, in majoritatea cazurilor, parintii sunt principalele modele pentru copii.
Copiii au diferite nevoi de baza: sa apartina, sa fie acceptati si iubiti, sa fie importanti, sa poata sa se descurce independent.
Lipsa iubirii familiale duce la o imagine de sine mediocra si la convingerea ca nu este acceptat din cauza defectelor.
Atunci cand conceptia de sine a copilului este deficitara, acesta devine dependent, conformist, lipsit de curaj, incapabil de a-si atinge potentialul real.
Importanta unei bune increderi in sine
Increderea in sine se formeaza la inceput (si cel mai important) in familie, prin stabilirea unui cadru de reguli si obtinerea succesului in baza lor.
Un copil care nu este incurajat, rasplatit pentru succes, si invatat sa traga invataminte din esec, creste cu o stima de sine foarte scazuta, care in timp poate duce la inhibitii, ezitari, abandonuri, lipsa perseverentei, vointa si autocontrol scazute.
Stima de sine a copilului, in primii ani de viata, se hraneste din iubirea parintilor si din faptul ca se simte competent si independent. O stima de sine scazuta poate duce la adulti pesimisti, in defensiva, care evita riscurile si responsabilitatile.
Tiparul relational, modelat de parinti
Modelele oferite de parinti constituie primele conceptii ale copiilor despre rolul femeii si barbatului in cuplu, despre cum interactioneaza, despre dinamica si cum se desfasoara o relatie de cuplu, etc.
Daca unul din parteneri paraseste cuplul fara motiv, daca exista certuri si impacari violente sau daca nu exista caldura, comunicare si afectiune, copiii pot deveni viitori adulti care cred in inconstient ca acestea sunt modele normale de cuplu.
Ei vor trai cu teama ca in mijlocul relatiei pot fi parasiti brusc de partener, sau ca manifestarea caldurii si afectiunii sunt semne de slabiciune sau romantism ieftin.
Sigur ca aceste modele se pot schimba pe parcursul vietii, sub influenta altor oameni, a cartilor, a filmelor sau a experientelor personale, insa vorbim despre niste copii care intra in viata schiloditi emotional, cu niste conceptii de baza care interfereaza cu cresterea, dezvoltarea personala, cu fericirea si implinirea lor.
Ajutor specializat in clarificarea problemelor cuplului si familiei
Este ideal ca in momentul in care ne hotaram sa avem copii, sa avem o relatie profunda, bazata pe valori si obiective comune, care sa asigure o familie echilibrata pentru copiii nostri.
Insa, daca din diferite motive problemele si certurile incep sa distruga relatia de cuplu, ar fi bine sa cerem ajutorul unui specialist, pentru a ne intelege mai bine si pentru a hotari daca dorim sa continuam sau nu relatia.
Ajutorul unui specialist nu este o garantie ca vom continua relatia, este doar un sprijin pentru a ne da seama ce este mai bine pentru noi, pentru parteneri si pentru copii.
Interventia unui psihoterapeut nu este menita sa salveze cuplul cu orice pret… pentru ca, din pacate, unii oameni nu trebuiau sa ajunga sa formeze un cuplu.
Atitudinea fata de cuplu determina viitorul acestuia
Daca atitudinea fata de cuplu este pozitiva, daca exista inca respect mutual, comunicare, curaj in a aborda problemele, avem la dispozitie multe tehnici care pot ajuta cuplul sa detensioneze si sa isi rezolve conflictele si problemele.
Insa nicio tehnica nu poate schimba atitudinea si ceea ce isi doresc partenerii cu adevarat. Cel mai bine pentru copil este sa creasca intr-o familie functionala, cu multa iubire, caldura, incurajare si dorinta de a-l educa.
De Tedy Crestin, medic, psihoterapeut adlerian, trainer si consilier vocational
www.tedycrestin.ro
Tel.: 0726.852.395
Citeste si:
Comunicarea parinti-copii: reguli de care e bine sa tineti cont
Cum ii vorbim copilului despre divort
Foto: shutterstock.com