Special pentru tati: cum ramai implicat in viata copilului dupa divort

Chiar daca dupa divort copiii raman alaturi de mama, rolul tatalui este in continuare foarte important. Iata un set de reguli pentru ambii parinti, in beneficiul copilului.

 

Informarea corecta

Tendinta multor femei este de a considera ca partenerii lor sunt intru totul de vina pentru divort, insa putem oare sa atribuim aceasta responsabilitatea doar unuia dintre cei doi?

Copiii simt foarte exact ceea ce se intampla in relatia parintilor, iar atunci cand sesizeaza probleme, decid de multe ori, fie si inconstient, sa ignore propria intuitie si sa dea crezare celor spuse de parinti.

De aceea, este foarte important ca ei sa nu fie mintiti, ci sa li se explice prin cuvinte simple, dar informatii corecte, ca mama si tata au decis sa locuiasca separat, dandu-si fiecare libertatea de a intalni alte persoane de care se pot indragosti.

Pentru a preintampina tendinta fireasca a copiilor de a se considera cauza divortului, parintii trebuie sa le explice ca nu ei sunt de vina si sa-i asigure ca vor fi iubiti in continuare.

Avand atata nevoie de ambii parinti, este bine ca mamele sa nu saboteze relatia dintre tata si copil, dezinformandu-l sau manipulandu-l pe cel din urma.

 

Coparentalitatea

Oricat de greu ar fi pentru parintii divortati sa dezvolte o relatie de prietenie, este necesar sa inteleaga faptul ca divortul s-a produs in cuplul marital, insa cuplul parental se va pastra.

De aceea, a dezvolta coparentalitate, chiar si atunci cand cei doi nu mai locuieasc impreuna si au vieti diferite, este un lucru esential.

A se consulta si a lua decizii impreuna, in privinta copiilor, va dezvolta baza emotionala a relatiei fiecaruia cu propriul copil.

Fiecare copil are nevoie de mama cat si de tata in viata sa, iar o relatie armonioasa intre parinti, va contribui la diminuarea efectelor nocive ale divortului asupra vietii emotionale a copilului.

Astfel, mama va permite tatalui sa participe la deciziile in care este implicat copilul si nu se va interpune in relatia celor doi, dandu-le ocazia sa-si creeze propria legatura.

 

Un tata pregatit

Tatal este figura parentala asociata cu autoritatea si regulile, esentiale pentru structurarea personalitatii copilului.

Pentru ca acesta sa dezvolte o relatie benefica impreuna cu copilul sau, este important in primul rand ca mama sa nu ii zugraveasca o imagine negativa in fata copilului si sa-i permita accesul la acesta.

Pe langa rolul autoritar, un tata trebuie sa-si asume si un rol feminin, cele doua pozitii determinand o distantare dar si o apropiere afectiva, fiind realizate mult mai usor inainte de divort, de catre ambii parteneri.

In rolul sau feminin, un tata va sti sa-i ofere afectiune si dragoste copilului sau, dar si sa aiba grija de el, asa cum presupune rutina viatii de zi cu zi.

Unii barbati intra cu mai mare lejeritate in aceasta postura, altii mai dificil, insa atata vreme cat tatal este atent si iubitor cu propriul sau copil, fiecare moment petrecut impreuna il va face un parinte din ce in ce mai bun.

 

Timpul petrecut alaturi de copil

Principala figura de atasament pentru un copil este mama, tocmai de aceea se vorbeste atat de des de relatia speciala dintre mama si copil.

Este bine ca si in cazul unui divort, bebelusii sa petreaca la inceput mai mult timp in compania mamei si abia treptat, dupa cativa ani, copilul poate imparti in mod egal timpul cu fiecare dintre parinti.

Altfel, discontinuitatea afectiva poate determina ca bebelusul sa aiba doua figuri de atasament aflate in concurenta si poate da nastere unui tip de atasament anxios.

In acest sens, intermitenta cu care un tata divortat apare in viata copilului sau, poate fi suportata destul de bine de catre un copil in jurul varstei de 5-6 ani.

Mai important decat cantitatea de timp petrecuta impreuna, pentru copil este calitatea acestuia, atentia si implicarea acordata de tata.

Oricat de provocator ar fi pentru tata, este bine ca el sa-si gaseasca resursele necesare pentru a trece peste faptul ca a fost scos in mare parte din viata cotidiana a copilului si sa profite cat mai mult de fiecare minut petrecut alaturi de copilul sau, respectand atat nevoile copilului cat si pe cele ale mamei.

 

Diferenta care uneste

Multe mame se plang din cauza faptului ca tatii nu sunt la fel de priceputi ca si ele, considerand acest aspect ca fiind un deazavantaj al copilului.

Desigur, cu totii suntem diferiti, dar asta nu inseamna ca un tata nu poate avea foarte bine grija de copilul sau. Atata timp cat si el poate realiza ceea ce ofera mama, felul sau propriu, nu trebuie sa fie considerat gresit.

Un copil are nevoie atat de constanta cat si de diversitate, iar cea din urma poate fi o sursa extraordinara de dezvoltare personala si invatarea unor perspective diferite asupra vietii.  

 

Rabdare si intelegere

O relatie buna cu propriul copil se dezvolta in timp, asa ca pentru un tata este important sa aiba rabare pentru ca in timp sa vada rezultate frumoase.

Este mult mai recomandabil ca acesta sa stie sa tolereze un refuz din partea copilului sau, poate chiar acela de a-l vedea.

Uneori, acele cuvinte grele sau manifestari mai vulcanice, pot ascunde frustrarea sau durerea copilului, tocmai aceea de a nu-si pierde tatal.

Este esential ca un tata sa dea dovada de disponibilitate si intelegere in momentele dificile si nu doar in momentele de relaxare, doar asa copilul sau va intelege si va simti ca este iubit.

 

De Stefania Voia, psiholog

stefania.voia@yahoo.com

Tel: 0726.191.255

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Nivelul de siguranță în cuplu
Nivelul de siguranță în cuplu

Oare ce înseamnă nivelul de siguranță în cuplu și cât depinde el de noi sau de celălalt? Ce impact are educația din copilărie și iubirea pe care am primit-o și cât de capabili suntem să căutăm și menținem relații de cuplu sănătoase? Aflăm din cele de urmează.

Citeste
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

Gabriela Saulea este medic, mamă și antreprenor. În urma divorțului pe care l-a traversat acum șase ani, a decis să înființeze un program unic în România, prin care să ajute persoanele care trec prin experiențele prin care a trecut și ea, în urma acestui eveniment traumatic. Ea consideră că fiecare sfârșit este un nou început, că fiecare divorț este o lecție de viață și că nicio suferință nu se întâmplă în zadar.

Citeste
De ce este important să ne iertăm părinții
De ce este important să ne iertăm părinții

Ne este greu să uităm anumite suferințe din copilărie sau anumite probleme și nemulțumiri din relația cu părinții noștri. În timp ce este firesc să recunoaștem că au greșit sau că nu ne-au oferit ceea ce aveam nevoie, este toxic să purtăm cu noi, de-a lungul vieții adulte, toate resentimentele, furia, conflictul cu cei care ne-au dat viață. Pentru binele nostru, în primul rând, este important și sănătos să știm să ne iertăm părinții.

Citeste
Special pentru tati: cum ramai implicat in viata copilului dupa divort
Special pentru tati: cum ramai implicat in viata copilului dupa divort

Chiar daca dupa divort copiii raman alaturi de mama, rolul tatalui este in continuare foarte important. Iata un set de reguli pentru ambii parinti, in beneficiul copilului.

Citeste
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii

Băieții se joacă cu mașinuțele, fetele cu păpușile, ei poartă bleu și ele roz. Băieții sunt duri și puternici, fetele drăguțe și feminine. Acesta este începutul, iar limitările capătă la maturitate proporții imense. Iată câteva reguli ale educației de gen. Reguli sănătoase!

Citeste
Care este scopul real al căsătoriei
Care este scopul real al căsătoriei

Ne căsătorim pentru că îl iubim pe celălalt, pentru că asta credem că ne aduce fericirea sau un statut social? Descoperă scopul real al căsătoriei. Probabil că nu te gândeai la asta…

Citeste