Copiii sunt implinirea vietii?
Pentru unii, copiii reprezinta implinirea suprema si se simt cu adevarat realizati atunci cand familia e completa. Pentru altii, raspunsurile si asteptarile variaza… In ce isi mai gasesc oamenii sensul vietii.
Perceptia implinirii personale
Oamenii percep diferit implinirea personala. Unele persoane se simt implinite daca au o pasiune, un hobby; altii isi gasesc implinirea daruind, ajutand sau facand voluntariat.
De asemenea, unii oameni sunt impliniti daca li se recunoaste valoarea profesionala, iar altii se implinesc prin dragoste etc. Implinirea sufleteasca are resorturi si motivatii diferite.
Nu exista o cale universala intrucat nu suntem toti construiti pe acelasi calapod. Desigur, in egala masura, motivele implinirii pot varia de-a lungul vietii fiecaruia.
Copiii sunt implinirea vietii?
Cred ca orice parinte ar da un raspuns afirmativ la intrebarea de mai sus. Pe de alta parte, ar fi nedrept sa afirmam ca cei care nu au copii se simt neimpliniti.
Aici pot puncta faptul ca am avut posibilitatea sa vorbesc cu doua persoane care si-au dorit, dar nu au putut avea copii.
In prima situatie, era vorba despre infertilitate, iar in a doua, persoana respectiva nu a avut contextul potrivit. Este vorba de o profesoara de liceu si o doamna medic pediatru.
Ambele priveau cu seninatate faptul ca „asa a fost sa fie“ si imi povesteau cum toata viata au avut grija de copiii altora si cat de implinite le-a facut sa se simta acest lucru.
Impliniri cu sacrificii
Un cuplu se implineste, se realizeaza si se valorizeaza prin calitatea relatiei dintre cei doi parteneri dar, in mod special, prin descendentii lor. Oamenii isi doresc copii, simtind ca astfel „familia va fi completa“, relatia lor de cuplu se va consolida.
Chiar daca venirea pe lume a unui copil va schimba viata parintilor, aceasta devenind uneori mai stresanta, bucuria de a aduce pe lume un pui de om nu se compara cu nimic, spun multe dintre femeile care au devenit mame.
Totusi, o greseala deseori intalnita la parinti este aceea de a transfera asupra copiilor propriile neimpliniri, de cele mai multe ori profesionale, avand de la copii asteptari nerealiste, care duc deseori la descurajare, anxietate sau esec.
Istoria personala
De cele mai multe ori, tendinta de a avea asteptari nerealiste de la copii provine din tiparul propriei copilarii.
Pentru ca nu au putut avea rezultatele pe care si le-au dorit, multi parinti asteapta ca neimplinirile lor sa fie compensate de realizarile copiilor.
Nu e rau sa stimulezi potentialul copilului si sa-i creezi un mediu care sa-l ajute sa faca performanta, insa aceste asteptari se bazeaza mai mult pe experientele parintilor decat pe nevoile copiilor, neluand in calcul faptul ca acestia au un alt potential si alte puncte forte decat ei.
Pentru acesti parinti, echilibrul intre implinirea personala este egal cu implinirea prin reusitele copilului.
Daca copiii sunt crescuti in siguranta, cu dragoste, intelegere si armonie, atunci relatia parinte-copil va fi echilibrata si pozitiva.
Astfel se va asigura mediul propice dezvoltarii unui copil care, la maturitate, va fi responsabil, ancorat la realitate, increzator si hotarat.
Copilul trebuie privit ca o entitate de sine statatoare, o persoana diferita fata de tine, ca parinte, cu propriile lui dorinte, trairi si experiente, cu preferinte si perspective diferite.
De Adriana Costisanu Bianu
Foto: shutterstock.com
