Now Reading
Tactici de negociere cu un copil

Tactici de negociere cu un copil

Revista Psychologies

Doua milenii in urma negocierea era privita ca instrument, dar astazi este definita fara echivoc, stiinta. Acest fapt se datoreaza numeroaselor domenii in care se aplica negocierea si diversitatii de tactici si metode folosite. Era si firesc sa isi gaseasca locul si in parenting. Iata cateva tactici utile in negocierile cu un copil:

 

Tactica lui Colombo

Aceasta este o tactica ce ii transpune pe parinti in postura unor pici curiosi, iar pe copii ii investeste cu puterea de invatatori. Parintii sustin ca nu-si pot lega sireturile si-i roaga pe „invatatorii” competenti sa le explice cum se procedeaza.

Aceasta este o metoda indirecta de a-ti incuraja copiii sa exerseze diverse activitati si sa obtina increderea in propriile forte.

 

Tactica „este important pentru mine”

Aceasta tactica sensibilizeaza partenerul de negociere. Atunci cand copilul nu colaboreaza, dar vede preocuparea sincera a parintilor pentru problema lui, dezvolta siguranta ca va fi inteles.

Sentimentul ca ceea ce este atat de important pentru el este la fel de important si pentru parintii lui, ii creeaza un confort psihologic si-l determina sa treaca la urmatoarea etapa a negocierii – sustinerea dialogului.

Validarea sentimentului copilului si oferirea unei solutii (nu neaparat functionale) imbunatateste starea de spirit a copilului si-l covinge de faptul ca si cei mai severi parinti pot fi cei mai buni prieteni.

 

Tactica politetii exagerate

Aceasta tactica este asimilata la fel de simplu de parinti si copii. Este metoda prin care noi, parintii, ne rezolvam mici probleme de urgenta, iar copii o folosesc pentru a obtine ce-si doresc.

Tactica presupune afirmarea unei aprecieri sau a unei incurajari ori o validare, inaintea solicitarii. Totusi, nici copiii nu trebuie subestimati cand folosesc aceasta tactica de negociere.

”Mami, stiu ca esti ocupata, dar ai putea sa …. atunci cand termini? Te rog, cand ai tu timp.” Oare poti refuza atunci cand esti abordat astfel de un copil?

 

Tactica „asta-i tot ce am”

De multe ori, dupa ce am cedat unei solicitari, aceasta este urmata si de altele. Daca am acceptat sa dam unui copil o bomboana, va dori si o a doua sau o a treia.

Suntem prea indulgenti, nu vrem sa ne certam sau ne lipsesc argumente logice si comprehensibile pentru creierul de copil?

Aceasta tactica faciliteaza refuzul parintelui si il face mai putin „traumatizant” pentru cei mici. Copilul intelege si accepta mult mai usor ca mama are doar o bomboana in geanta, decat faptul ca nu are voie doua.

„Asta-i tot ce am” este tehnica ce impaca ambele parti. Copilul e incantat ca a primit ce a dorit, iar mama se bucura ca nu a exagerat din nou cu dulciurile.

 

Tactica „tinuta gen pocker”

Sa presupunem ca este o noua dimineata in care in care incercati disperati sa convingeti copiii sa mearga la gradinita. Iar argumentele clasice nu functioneaza.

Incercati sa adoptati tactica gen pocker: o tinuta de nepatruns, care nu cedeaza la scantece si mofturi. Urmati-va in mod obisnuit activitatile de dimineata, faceti dus, imbracati-va, luati micul dejun si apoi indreptati-va usor spre iesire.

Copiii vor ramane nedumeriti de lipsa de interes pentru „soarta” lor cat parintii sunt la serviciu si vor opta, in final, pentru mersul la gradinita.

Mai mult decat atat, vor aduce argumente in favoarea deciziei luate de ei, de regula dintre cele expuse fara succes de parinti.

 

Tactica „ai putea mai mult decat atat”

Aceasta tactica „gadila” orgoliul copiilor si-i motiveaza sa demonstreze ca pot mai mult. Un exemplu este atunci cand un copil prezinta temele si se lauda ca a scris fara greseli.

„Cred ca poti mai mult de atat, sunt sigura de asta!” spune mama incurajand copilul sa scrie nu doar corect, ci si frumos.

Practic, copilul este pus in situatia de a-si valorifica toate cunostintele si abilitatile pentru a face fata noii provocari si a primi aprecierea absoluta „bravo!”.

 

Punctul forte al acestor tactici este faptul ca respecta principiul negocierii moderne si anume WIN-WIN. Aceasta inseamna ca orice alta relatie/optiune (de subordonare, dominare, supunere..) se exclude, iar intre copii si parinti se construiesc niste relatii sanatoase bazate pe comunicare si respect.

 

De Elena Pasat

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top