Tips and tricks pentru un cuplu durabil

Dragostea nu este indeajuns pentru a avea un cuplu durabil. O relatie de iubire presupune efort, munca si investitii constante. Iata cateva recomandari.

 

O alegere constienta

Perioada de indragostire este aceea in care are loc o idealizare a partenerului, dragostea este asemenea unei flacari, valvatai, intensitatea ei nelasand loc pentru observarea micilor neajunsuri'.

Dupa ce aceasta trece insa, curgerea lucrurilor nu mai este la fel de lina si, pentru a merge mai departe, e important ca dragostea – valvataie sa se transforme in iubire statornica, in iubire asumata.

Am putea spune ca iubirea este o alegere constienta, care presupune vointa, perseverenta si rabdare.

Desi poate parea paradoxal, iubirea poate fi considerata un act de vointa, ea se construieste in timp si presupune daruire si dedicare din partea ta.

 

Procesul de armonizare

Trainicia cuplului vine din eforturile de armonizare a individualitatii si unicitatii tale cu individualitatea si unicitatea partenerului.

Primul pas catre acest proces de armonizare este comunicarea. E important sa-i vorbesti partenerului tau despre nevoile, dorintele si asteptarile tale.

Pentru a nu ajunge intr-un moment in care sa spui asa ceva e de neacceptat in relatia noastra!', e bine sa discuti cu el despre valorile voastre, sa clarificati care este semnificatia lor pentru fiecare dintre voi si sa le negociati', manifestand respect si intelegere unul fata de celalalt.

Asculta-ti partenerul cu disponibilitate, atentie si empatie, si ai grija sa nu mergi in zona atitudinilor si reactiilor care blocheaza comunicarea: sa-i dai sfaturi, sa-l judeci, critici, sa fii ironica etc.

 

Comunicare versus actiune

In general, femeile se centreaza pe comunicare si barbatii pe actiune, de aceea s-ar putea sa fii uneori tentata sa insisti in ceea ce priveste comunicarea.

E important sa observi insa acele semnale prin care partenerul iti arata ca ar vrea sa inchei o discutie, pentru a nu deveni sacaitoare pentru el.

O alta tentatie ar fi aceea de a incepe mesajele cu acel Tu' acuzator, care arunca responsabilitatea pe umerii lui. Evita aceasta capcana si exprima-ti emotiile si dorintele folosind mesajele de tipul Eu', manifestand in acelasi timp respect pentru partener.

Atunci cand ai momente in care esti coplesita de problemele de la serviciu sau de cele din relatia cu parintii tai, nu-l impovara cu lamentari nesfarsite.

Povesteste-i ce te framanta si spune-i ca ai nevoie de sprijinul lui, fara a-l transforma insa intr-un fel de cos de gunoi in care sa-ti versi tot amarul!

 

Ingrediente cheie

Hraneste in permanenta relatia voastra! Atunci cand iti place atitudinea sau ceea ce face partenerul, spune-i acest lucru. Exprima-ti aprecierile fata de el si nu considera ca se subinteleg.

Evita monotonia, rutina, adu un strop de noutate si culoare, facandu-i mici surprize care stii ca-i fac placere. Tinand seama de nevoile si dorintele voastre, petreceti timp de calitate impreuna.

Alaturi de intimitatea emotionala, creeaza si intretine si acele elemente menite sa va faca sa aveti o viata sexuala implinita.

Fii constienta ca pacea si linistea interioara se reflecta si in exterior si, in acelasi timp, mentine-ti intotdeauna un aspect ingrijit.

Chiar si in casa, cand sunteti doar voi doi, alege vestimentatie care sa te puna in valoare si, din cand in cand, o coafura deosebita sau un parfum nou.

Manifesta deschidere si incredere fata de partener si creati impreuna acele momente pasionale care sa va aduca satisfactii amandurora.

 

Echilibru intre roluri

Echilibreaza-ti propriile roluri, nu te centra pe rolul de profesionist sau mama, in detrimentul celui de partenera. Permite-i si partenerului sa si le echilibreze pe ale lui.

Nu-l acapara in rolul de partener si evita capcana relatiilor tensionate cu familia extinsa. Parintii fac parte din viata lui, asa ca nu-i exclude sau nu-l pune sa aleaga intre tine si ei.

Constrangerile sunt aducatoare de tristete sau pot genera chiar suferinta, iar relatia voastra de cuplu s-ar putea deteriora.

Acorda atentie si independentei tale si, pentru aceasta, e nevoie sa gasiti impreuna masura potrivita in dimensionarea comportamentelor autonome si a celor impartasite. Permiteti-va sa dedicati, fiecare dintre voi, timp pentru pasiunile voastre.

 

Gasirea solutiilor

Atunci cand aveti de luat decizii in cuplu sau de rezolvat diverse probleme, discuta cu el, chiar daca are tendinta sa lase aceste lucruri pe seama ta.

Daca se implica in luarea deciziilor si in gasirea solutiilor de rezolvare a problemelor, atunci el va fi mai motivat apoi sa le aplice in practica.

De asemenea, in fiecare cuplu exista si neintelegeri, anumite momente tensionate. Daca observi ca esti cuprinsa de emotii puternice precum furie, rusine, vinovatie, aminteste-ti sa fii prezenta in relatie „aici si acum'.

Ia-ti apoi un ragaz si gandeste-te oare ce amintiri din copilarie ti-a trezit situatia respectiva. Deseori reactiile noastre sunt ecouri ale unor intamplari trecute.

Este important sa constientizezi si sa inveti sa delimitezi intre ceea ce se intampla in prezent si ce s-a intamplat in copilarie, spre exemplu, sau intr-o alta relatie incheiata.

Priveste aceste situatii ca pe o oportunitate de crestere si dezvoltare la nivel personal. Si ar mai fi ceva de adaugat: chiar si in momentele foarte tensionate, ai grija sa nu folosesti cuvinte care l-ar putea rani pe partener. Odata lansate in eter, cuvintele nu mai pot fi luate inapoi!

Daca te framanta ceva in legatura cu relatia ta de cuplu, discuta deschis cu partenerul. Nu lasa grijile si frustrarile sa se acumuleze pentru ca mai apoi sa erupa ca un vulcan, fiindca efectul asupra relatiei poate fi devastator. Fii atenta si evita acele atitudini si comportamente care sunt periculoase.

De exemplu, nu-l trata ca pe un copil (esti partenera, nu mama!) si nici nu te situa tu in ipostaza de fetita neajutorata, asteptand sa-ti rezolve el toate problemele.

Nu te angaja intr-o lupta de putere cu el, incercand sa controlezi tu totul. Toate acestea erodeaza relatia de cuplu si in final pot duce la despartire.

 

De Daniela Stanciu, psihoterapeut

Tel.: 0745.089.985

office@aventuradezvoltarii.com

www.aventuradezvoltarii.com

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Nivelul de siguranță în cuplu
Nivelul de siguranță în cuplu

Oare ce înseamnă nivelul de siguranță în cuplu și cât depinde el de noi sau de celălalt? Ce impact are educația din copilărie și iubirea pe care am primit-o și cât de capabili suntem să căutăm și menținem relații de cuplu sănătoase? Aflăm din cele de urmează.

Citeste
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

Gabriela Saulea este medic, mamă și antreprenor. În urma divorțului pe care l-a traversat acum șase ani, a decis să înființeze un program unic în România, prin care să ajute persoanele care trec prin experiențele prin care a trecut și ea, în urma acestui eveniment traumatic. Ea consideră că fiecare sfârșit este un nou început, că fiecare divorț este o lecție de viață și că nicio suferință nu se întâmplă în zadar.

Citeste
De ce este important să ne iertăm părinții
De ce este important să ne iertăm părinții

Ne este greu să uităm anumite suferințe din copilărie sau anumite probleme și nemulțumiri din relația cu părinții noștri. În timp ce este firesc să recunoaștem că au greșit sau că nu ne-au oferit ceea ce aveam nevoie, este toxic să purtăm cu noi, de-a lungul vieții adulte, toate resentimentele, furia, conflictul cu cei care ne-au dat viață. Pentru binele nostru, în primul rând, este important și sănătos să știm să ne iertăm părinții.

Citeste
Tips and tricks pentru un cuplu durabil
Tips and tricks pentru un cuplu durabil

Dragostea nu este indeajuns pentru a avea un cuplu durabil. O relatie de iubire presupune efort, munca si investitii constante. Iata cateva recomandari.

Citeste
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii

Băieții se joacă cu mașinuțele, fetele cu păpușile, ei poartă bleu și ele roz. Băieții sunt duri și puternici, fetele drăguțe și feminine. Acesta este începutul, iar limitările capătă la maturitate proporții imense. Iată câteva reguli ale educației de gen. Reguli sănătoase!

Citeste
Care este scopul real al căsătoriei
Care este scopul real al căsătoriei

Ne căsătorim pentru că îl iubim pe celălalt, pentru că asta credem că ne aduce fericirea sau un statut social? Descoperă scopul real al căsătoriei. Probabil că nu te gândeai la asta…

Citeste