Tipuri de mame problemă

Miruna Stănculescu face un inventar de mame-problemă. Ce probleme au ele? Diverse, dar multe pot fi subsumate câtorva tipologii. Mama ta se înscrie aici?

 

Mama local-kombat (sau mama furioasă)

Nu mă refer la faptul că, oricare dintre noi, în calitate de părinți inclusiv, ne mai și înfuriem. Furia, în cantități mici și cu manifestări controlate și rare, poate avea rol de semnalare a seriozității unei situații și, ca atare, poate ajuta în educația copilului.

Dar când nu mai este o excepție și când izbucnirile de furie însoțite de comportamentele disfuncționale aferente devin o obișnuință, atunci încep problemele.

Citește și:

Dependența de calculator: avantaj sau pericol pentru copii

Parenting: Când este alarmantă întârzierea de vorbire a copilului

Nu numai că în copilărie izbucnirile de furie condiționează un nivel ridicat al anxietății, dar copilul ajunge să creadă că ceea ce se întâmplă are legătură cu el, adică se întâmplă din cauza lui.

Odată ajuns adult, această condiționare se păstrează. De multe ori, adultul își condiționează viața în conformitate cu cerințele mamei, în încercarea de a evita furia și consecințele acesteia (vinovăție, anxietate).

Adulții care tind să mulțumească pe toată lumea sunt, de regulă, copii crescuți de mame local-kombat. Și poate că, printr-un noroc, devin diplomați sau buni mediatori de conflicte, dar, dacă norocul lipsește, sfârșesc prin a-și trăi viața după rețeta celorlalți, în încercarea disperată de a evita orice conflict.

 

Mama catastrofică (sau mama anxioasă)

Sigur că puțină îngrijorare păzește pepenii, dar când nu îi lasă să crească și nici să fie culeși, e semn că nu mai e un lucru bun. Copilul mamei catastrofice ajunge să nu mai poată explora nimic din proprie inițiativă.

Tot ce se întâmplă, se va desfășura într-un mediu perceput ca sigur de către mamă. Care mamă se panichează la cel mai mic semn că progenitura ar putea face ceva, oricât de mic, care să îl pună în pericol pe el sau viitorul lui luminos.

De la jucăriile spălate cu spirt, la plimbatul doar de mâna părintelui în copilăria mică, până la interzicerile multiple din adolescență, ajungem la rapoartele pe care adultul le are de dat zilnic, pentru care primește, la schimb, îngrijorări sub formă de scenarii mai mult sau mai puțin dramatice.

O durere de cap se lasă cu povești despre decese și cu programări la computer tomografii; o discuție cu șeful – cu spectrul șomajului; o discuție conjugală – cu copiii lăsați pe drumuri și singurătate pentru restul vieții.

Adulții care ezită să facă cea mai mică schimbare în viața lor sunt, de cele mai multe ori, copiii crescuți de mamele catastrofice.

 

Mama-polițist (mama obsedată de control)

Este modelul care tinde să preia controlul asupra tuturor aspectelor vieții copilului. Totul se desfășoară după o rețetă.

Dacă la început e mai important cât crede mama că trebuie să mănânce copilul și nu cât are el poftă, pe măsură ce odrasla crește, se lărgește și aria de control.

Principiul care stă la bază este: „eu te-am făcut, eu știu ce e bine pentru tine și ce ți se potrivește. În cantități firești, controlul are rolul de a seta repere și de a pune bazele unor principii sociale de viață.

Dacă, însă, trecem de nivelul optim, ajungem la a crede că știi ce simte sau ce gândește celălalt mai bine decât el. Copiii crescuți de mame-polițist vor învăța să se gândească bine înainte de a vorbi (dacă au baftă) și vor fi terorizați de perspectiva de a spune cuiva ce gândesc (dacă nu o au).

 

Mama-oglindă (mama narcisistă)

Adică mama centrată în jurul propriei persoane, care nu are habar cum anume se simte sau se transmite empatia. Orice ar spune copilul, în maxim 30 de secunde găsește o soluție de recentrare a discuției pe propria persoană.

Mama-oglindă subordonează copilul propriei imagini de sine. Acesta primește misiunea de a fi perfect în orice aspect al vieții lui. Astfel, mama-oglindă este moartă de oboseală și cu nervii la pământ pentru că are copilul bolnav.

Sau poate nu înțelege cum de copilul poate fi atât de nerecunoscător încât să ia o notă mică, după cât de mult efort „investește ea în educație lui.

În plus, mama-oglindă întoarce orice încercare de a obține afectivitate sau susținere: „Ești obosit? Mie îmi spui, care muncesc de dimineața până seara și nici măcar nu am vârsta ta?! La anii tăi, eu puteam să nu dorm deloc.

Copilul mamei-oglindă se află în situația paradoxală de a încerca să fie cineva, în timp ce se subordonează total mamei.

Ajunși adulți, pot rămâne în relații disfuncționale, sperând că o să le facă să meargă(dincolo de orice rațiune) sau pot suferi de sindromul „eu pot (adică se bazează doar pe ei și își setază standarde extrem de exigente).

 

Mama-martir (mama care se sacrifică)

Adică cea care pasează responsabilitatea vieții ei netrăite copilului. Acesta devine astfel responsabil să facă să merite un sacrificiu pe care nu l-a cerut.

Adultul de mai târziu poate sfârși prin a-și tria acțiunile având drept criteriu principal fericirea mamei-martir. Un obiectiv dificil, de vreme ce fericirea este la mamă, iar acțiunea – la copil.

 

Mama invizibilă (mama indisponibilă emoțional)

Aceasta este tipul de mamă care se concentrează asupra propriilor probleme de viață ori de sănătate și devine absentă în viața copilului. Aportul emoțional este extrem de important pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

Care, în cazul mamei invizibile, are parte de un mesaj contradictoriu: deși o vede, nu o simte prezentă. Copilul mamei invizibile sfârșește prin a crede că lipsa de afectivitate a mamei este responsabilitatea lui și că, de vreme ce mama nu îl vede, înseamnă că nu are valoare.

În plus, nu are de la cine să învețe ABC-ul emoțional, așa că va trăi această absență afectivă la nivel maxim. Adultul de mai târziu va tinde să experimenteze extreme emoționale, va avea dificultăți de relaționare emoțională cu ceilalți și va tinde să pună nevoile celorlalți înaintea propriilor nevoi.

 

Ce ai de făcut dacă ai o mamă-problemă

Sigur că abordarea pentru fiecare model de mamă este specifică. Dar, dincolo de particularități, există câțiva pași comuni. Primul pas este să recunoști că, pe lângă mamă, ai o problemă și să accepți că o ai.

Oamenii nu se schimbă când vrem noi, ci când vor ei. Iar asta e valabil și pentru mame. Nu poți schimba nici relația de rudenie. E mama ta și așa va rămâne. Nu are rost să îi explici ce face. Dacă ar fi putut înțelege, nu ar mai fi făcut.

Al doilea pas este să te concentrezi  pe ce poți schimba. Nu o poți schimba pe ea, dar poți schimba modul în care relaționezi cu ea și, implicit, modul în care reacționezi la comportamentele ei.

Spune-i ce anume simți și ce anume obține de la tine („faptul că îmi spui ce să fac, mă face să mă simt frustrat și nu obții de la mine supunere, ci gânduri negative și înjurături în gând).

Al treilea pas este să te întrebi ce vrei de la tine și de la viața ta. Asta implică să te întrebi în ce fel îți modelează mama ta viața și propria persoană și cum ar arăta ele dacă nu ai mai ține cont de ea.

Ultimul pas este limitarea relației la noile standarde. Ultimul pas poate implica inclusiv limitarea contactului. Știu că sună dur să recomanzi limitarea interacțiunilor cu propria mama, dar sunt situații în care este singura soluție pentru recăpătarea vieții sau chiar a sănătății.

 

Foto: Shutterstock

Comentează și tu
Recomandări
Nivelul de siguranță în cuplu
Nivelul de siguranță în cuplu

Oare ce înseamnă nivelul de siguranță în cuplu și cât depinde el de noi sau de celălalt? Ce impact are educația din copilărie și iubirea pe care am primit-o și cât de capabili suntem să căutăm și menținem relații de cuplu sănătoase? Aflăm din cele de urmează.

Citeste
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“
„Divorțul este a doua cea mai dureroasă experiență din viața unui om, prima fiind moartea cuiva drag“

Gabriela Saulea este medic, mamă și antreprenor. În urma divorțului pe care l-a traversat acum șase ani, a decis să înființeze un program unic în România, prin care să ajute persoanele care trec prin experiențele prin care a trecut și ea, în urma acestui eveniment traumatic. Ea consideră că fiecare sfârșit este un nou început, că fiecare divorț este o lecție de viață și că nicio suferință nu se întâmplă în zadar.

Citeste
De ce este important să ne iertăm părinții
De ce este important să ne iertăm părinții

Ne este greu să uităm anumite suferințe din copilărie sau anumite probleme și nemulțumiri din relația cu părinții noștri. În timp ce este firesc să recunoaștem că au greșit sau că nu ne-au oferit ceea ce aveam nevoie, este toxic să purtăm cu noi, de-a lungul vieții adulte, toate resentimentele, furia, conflictul cu cei care ne-au dat viață. Pentru binele nostru, în primul rând, este important și sănătos să știm să ne iertăm părinții.

Citeste
Tipuri de mame problemă
Tipuri de mame problemă

Miruna Stănculescu face un inventar de mame-problemă. Ce probleme au ele? Diverse, dar multe pot fi subsumate câtorva tipologii. Mama ta se înscrie aici?

Citeste
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii
10 reguli ale educației de gen, pentru părinți și copii

Băieții se joacă cu mașinuțele, fetele cu păpușile, ei poartă bleu și ele roz. Băieții sunt duri și puternici, fetele drăguțe și feminine. Acesta este începutul, iar limitările capătă la maturitate proporții imense. Iată câteva reguli ale educației de gen. Reguli sănătoase!

Citeste
Care este scopul real al căsătoriei
Care este scopul real al căsătoriei

Ne căsătorim pentru că îl iubim pe celălalt, pentru că asta credem că ne aduce fericirea sau un statut social? Descoperă scopul real al căsătoriei. Probabil că nu te gândeai la asta…

Citeste