Traumele copilăriei: cum ne vindecăm suferința provocată de părinții care ne-au neglijat
Traumele copilăriei pot fi numeroase, iar din păcate, cele mai multe sunt produse chiar de părinți. Iată cum ne putem vindeca de neglijarea suferită în copilărie.
Citește și:
Cele mai frecvente greșeli pe care le poate face un tată
De ce nu ar trebui să ne dorim copii cuminţi
Dacă ai fost neglijat emoțional și fizic în copilărie, drumul spre vindecare este dificil. Dacă ne referim strict la neglijarea emoțională, aceasta poate fi mai greu de evaluat, pentru că fiecare copil are nevoile proprii și sensibilități aparte.
Cât ești mic, nu identifici corect dezinteresul și lipsa de atenție ori afecțiune a părinților. Drept rezultat, internalizezi suferința și singurătatea, evaluându-le ca fiind vina ta.
Mai ales dacă ți s-a spus că ești egoist/ă sau prea sensibil/ă. Evident, și părinții toxici pot cădea în mai multe categorii: sunt cei care nu empatizează și nu își dau seama de suferința (reală) a propriului copil, și cei cărora nu le pasă. Indiferent, copilul ajunge să se maturizeze întrebându-se permanent care îi este valoarea personală.
Ca răspuns la mediul în care trăim, creierul ni se maturizează în mod diferit. Motiv pentru care abuzurile și neglijarea au efecte pe termen lung.
Dr. Bruce Perry, o autoritate în domeniul studiilor făcute asupra dezvoltării creierului copiilor aflați în situații dificile, afirmă că acest organ maleabil, în urma unor experiențe cu impact puternic, ajunge să își creeze tipare de funcționare diferite, care vor rămâne astfel pe tot parcursul vieții.
Dacă pentru un adult, o trauma este impactantă, pentru un copil, aceasta va ajunge să îi reprogrameze creierul definitiv. Nu mai vorbim despre dezvoltarea emoțională.
Practic, mulți dintre acești adulți abuzați astfel în copilărie, ajung la maturitate cu sindrom de stres post-traumatic și numeroase probleme nerezolvate. Relaționarea cu cei din jur este mereu dificilă, cu mari probleme de încredere și cu multă teamă, deseori fără obiect.
Copiii au un mod instinctiv și deschis de a aborda lumea din jur și de a o descoperi. Dar cei care nu sunt îngrijiți, validați, apreciați și iubiți corespunzător, vor pierde această deschidere și interes.
De multe ori părinții neglijenți ajung să inducă sentimente de rușine și umilință atunci când copilul cere iubire și acceptare. Iar copilul, în cele din urmă, nu va mai încerca.
Deseori vedem copii maltratați în public de părinții lor. Și este dificil să nu intervenim, să nu le luăm apărarea. Și totuși, nu îi putem salva de familia de origine. Putem doar încerca, mai târziu, când devin adulți responsabili pentru propriile decizii și autonomi, să încercăm să reparăm răul deja făcut.
Se spune că încă nu avem idee cum ar arăta o lume în care nu ar exista copii abuzați sau neglijați de părinți. Dar până acolo, deși să cerți copilul sau să îl critici ori pedepsești pentru a obține supunerea lui, pare drumul cel mai scurt pentru a obține tu ce vrei de la el, pe termen lung îl distrugi. Din păcate, deși avem numeroase legi și norme pentru adopție, legate de cine are dreptul să devină părinte natural, nu există norme.
Ca adult, îți poți regăsi propriul sine, propia valoare și stimă personală. Nu trebuie să îți mai iei părinții drept referință. Din păcate, ei nu au fost modele bune pentru tine.
Te poți redefini și poți ajunge să ai un stil parental sănătos, atunci când, la rândul tău, vei avea copii. Dar asta înseamnă să lucrezi cu trauma ta personală și să te angajezi în procesul de vindecare.
Nu încerca să faci asta singur/ă. Este un drum dificil și ai nevoie/meriți sprijin. Nu reduce impactul durerii tale, care este reală.
Majoritatea adulților care povestesc despre părinții abuzivi, deseori reduc impactul și greșelile acestora, idealizându-i. Pentru că acesta a fost mecanismul de supraviețurie în copilărie și așa s-au deprins.
Din păcate, există prea multe reguli, zicale și îndemnuri motivaționale despre cum trebuie să ne iubim și respectăm părinții care ne-au dat viață. Și prea puține despre copii…
Foto: shutterstock.com
