Intimitatea în cuplu – cireașa de pe tort sau bomboana de pe colivă?

Dacă ești ca mine și mulți dintre adulții cu care intru în contact, probabil ai constatat pe pielea ta că dorul de intimitate a devenit un laitmotiv al vieții moderne. Tânjim după o viață sexuală împlinitoare și ne dorim să înlocuim dorul cu dorința împlinită. Însă realitatea de zi cu zi pare să ne solicite o atenție mai mare în alte aspecte ale vieții, iar viața sexuală pare condamnată la uitare.

Mai ales în ultima perioadă, izolarea forțată și munca de acasă au pus presiuni suplimentare asupra vieții de cuplu. Pentru că, să recunoaștem, mai mult timp petrecut cu partenerul nu înseamnă neapărat mai mult timp de calitate și mai multă intimitate. Pentru unii, această izolare a fost un bun prilej de reconectare sufletească. Pentru alții, dimpotrivă, a scos la lumină mai multe tensiuni sau le-a amplificat exponențial pe cele existente.

Dar cât anume din fericirea unui cuplu putem pune pe seama unei vieți sexuale bogate și implinitoare? Chiar contează atât de mult intimitatea fizică pentru nivelul fericirii unui cuplu?

În cele ce urmează, voi trece în revistă doar câteva dintre efectele “fericite” ale unei activități sexuale constante asupra relației de cuplu.

Experiența personală, dublată de studii științifice, ne arată că înaintea, în timpul și după actul amoros, în corpul nostru ia naștere un cocktail hormonal care ne face mai fericiți.

Dopamina este cea care dă startul. Dorința de a obține plăcerea erotică, acea dorință arzătoare de a face dragoste este “aprinsă” de eliberarea de dopamină (supranumită și hormonul recompensei).  De altfel, este suficientă doar promisiunea sexului pentru ca valurile de dopamină să curgă și să ne facă mai împliniți.

Dacă, totuși, mergem mai departe…atingerile tandre ale partenerului și trăirile orgasmice din timpul actului amoros potențează în mod impresionant secreția de oxitocină (cunoscută și sub numele de hormonul iubirii).

Mișcarea din timpul fuziunii amoroase determină amplificarea secreției de serotonină (cunoscută sub numele de hormonul fericirii), responsabilă și pentru aducerea zâmbetelor pe chipul nostru.

Stările euforice din timpul actului amoros, stările de bucurie fără motiv (caracteristice în special fazei de îndrăgostire) sunt generate de producția de feniletilamină (supranumită și ectasy natural).

În plus, s-a observat că după 5-10 orgasme,  femeia devine mai puțin sensibilă la dureri sau suferințe fizice. Motivul? Endorfinele secretate în timpul actului amoros ridică pragul de toleranță la durere cu până la 70% la 2 ore după actul sexual, având efectul unui anestezic suficient de puternic. Ridicarea pragului de rezistență la durere persistă până la 5 zile după fuziunea amoroasă. Dr. E. Wilson, expert în probleme de comportament sexual uman, a descoperit că hormonii produși în timpul actului amoros prelung fac aproape imposibilă starea de stres, efectul menţinându-se chiar câteva zile, atât timp cât hormonii rămân în sistem.

Astfel, sexul poate deveni cireașa de pe tort, în cazul cuplurilor cu o viață amoroasă regulată și împlinitoare. Este acel mic detaliu care face diferența… “pe ici, pe colo, prin punctele esențiale” ale unui cuplu

Cum bine știm, atracția sexuală este temelia unei relații de cuplu bazate pe iubire împărtășită. În cazul oamenilor, sexul nu se limitează doar la funcția reproductivă, ci aduce plăcere, deschidere sufletească, intimitate, împlinire, fericire, chiar extaz.  Astfel, este și un excelent exercițiu de revenire în momentul prezent prin intermediul simțurilor.

Ca să nu mai spun că, experiența amoroasă este, poate, prima care ne ajută să devenim…paranormali Când facem dragoste ne deschidem spre noi experiențe, învățăm să percepem trăirile celuilalt (suntem mai empatici!), îi anticipăm gândurile (suntem telepatici!), depășim bariera celor cinci simțuri și intrăm în sfera comunicării cu al șaselea simț (suntem intuitivi!) Așadar, merită să investim resurse de timp și energie pentru a face dragoste și a avea o relație fericită de cuplu? Eu cred că da.

• Dar ce ne facem, în condițiile în care partenerii de cuplu devin părinți?
• Și ce ne facem când – mai ales în condiții de izolare – copiii vin pe primul loc?
• Ce se întâmplă când, din postura de părinți, sufocăm relația de cuplu?

Pentru bărbat, dorința persistă, invariabil. El pare programat să răspundă unui cocktail chimic bine determinat, fapt care-i trezește dorința erotică frecvent.

Când vine vorba de femeie, însă, lucrurile se complică destul de mult.

Odată devenită mamă, secreția de prolactină îi inhibă libidoul. Și, cum dependența bebelușului de mamă este totală, iar alăptatul a capătat din ce în ce mai multă popularitate – tinzând să se extindă la primii doi ani de viață ai copilului – viața sexuală a cuplului devine un fel de Cenușăreasă a familiei. El se plânge că “primește” prea puțin, că ea “nu vrea sex” suficient de des. Ea se plânge că are o viață tracasantă, că job-ul și copiii (unde  e cazul)  îi consumă prea mult timp și energie pentru a fi disponibilă și pentru partidele de sex pe care partenerul le…pretinde.

O viață amoroasă insuficient de împlinitoare are un singur deznodământ:  destrămarea cuplului (aici includ și păstrarea aparențelor într-un cuplu disfuncțional). În lipsă, sexul este ca bomboana de pe colivă: un accesoriu strident pentru un…tort funebru.

Multă vreme reprimată sau considerată o “datorie”, viața sexuală pare încă tributară unei mentalități aproape medievale. Inconștientul colectiv masculin și inconștientul colectiv feminin sunt  încă impregnate de secole de îndeplinire a obligațiilor conjugale.

Bărbatul se așteaptă ca femeia să-i fie fidelă, să-i crească copiii și să-i satisfacă nevoile sexuale.

Femeia, pe de altă parte, își face “datoria”, în multe cazuri oferindu-se partenerului oarecum mecanic, fără a lua în calcul propria-i plăcere și dăruirea sufletească în actul amoros. Asta, în situații aparent “fericite”.  În cazul în care copiii și munca îi solicită prea multe resurse pentru a-și mai bate capul cu accesarea senzualității, a farmecului și grației sale feminine înnăscute, femeia ajunge până la neglijarea cu desăvârșire a vieții de cuplu. [Nu, nu vorbim aici de femei cu traume de natură sexuală, care le-au condus la o respingere a sexualității și la o închidere afectivă, fapt ce nu le permite să trăiască plăcerea orgasmică în timpul unei fuziuni amoroase.]

De aici, rezultă o înstrăinare nedorită de persoana care îți făcea inima să vibreze pe vremea când erai îndrăgostit(ă) și trupul să danseze frenetic, pe ritmurile iubirii pasionale. O înstrăinare perfidă, care, uneori, ajunge să-și facă simțită prezența abia când este prea târziu… Aleth Naquet, psiholog clinician și mentorul meu în Metoda ESPERE®, avea o vorbă dură la adresa femeilor care se plângeau de lipsa de înțelegere a soților când vine vorba de sex. O intransigență uluitoare, mai ales că venea din partea unei femei: “Dacă tu nu ai chef sau timp să faci sex cu soțul tău, să nu te miri că și-a găsit pe alta”.

Fie că ai ajuns sau nu în punctul de mai sus, deteriorarea relației de cuplu doare. Însă criza poate fi o neprețuită lecție de viață. O situație din care – prin iubire conștientă, înțelegere, tact, răbdare și acceptare reciprocă – îți poți pune relația de cuplu pe baze sănătoase. O criză din care puteți ieși mai puternici, mai bogați sufletește și cu adevărat fericiți pe termen lung. Pe termen scurt, intensitatea durerii pare insuportabilă, aneantizantă. Dacă, însă, găsiți un strop de luciditate în acest montaigne-rousse emoțional, aveți șansa să descoperiți că durerea se preschimbă în recunoștință și apoi în fericire. Recunoștință, că puteți avea o relație de cuplu bazată pe autenticitate (ați renunțat la iluzia în care vă complăceați anterior). Și fericire, că v-ați reconectat sufletește și v-ați reamintit sensul relației voastre de cuplu.

Este o moarte urmată de o re-naștere. Este momentul în care faceți parastasul suferinței și sărbătoriți bucuria iubirii. Este momentul în care coliva este înlocuită de tort. Iar bomboana zaharisită, vopsită cu E-uri strident colorate, se preschimbă într-o cireașă delicioasă. Fiți atenți să-i păstrați prospețimea, spre a o savura ori de câte ori viața v-o dăruiește!