5 lucruri pe care sa nu i le spui niciodata copilului tau
Sa fii un parinte bun este cu siguranta o sarcina dificila. Cu totii avem defecte si facem greseli. Iata, totusi, ce lucruri trebuie sa evitam sa i le spunem propriului copil.
Ce inseamna sa fii un parinte bun
Nefiind o sarcina usoara nu este deloc de mirare ca nu excelam cu totii in asta, mai ales ca in ecuatie intram cu un bagaj cu o serie de minusuri sau plusuri.
Personalitatea, modul in care am fost crescuti, felul in care ne exprimam emotiile, capacitatea de a empatiza si, desigur, cat de confortabil ne simtim cu noi insine, contribuie la ce fel de parinte suntem.
Orice parinte poate spune ca desi rolul acesta este unul dintre cele mai solicitante, ce necesita flexibilitate mentala si multa rabdare, este unul de nepretuit.
O crestere buna a copilului se face prin evitarea comportamentelor ce ii pot dauna. Este bine cunoscut faptul ca raul este mai puternic decat binele, altfel spus comportamentele si evenimentele negative au un impact mult mai puternic asupra psihicului uman.
Acest lucru ne sta in gene si ne-a ajutat milenii intregi sa supravietuim, predecesorii nostri fiind mult mai receptivi la stimulii negativi decat la cei pozitivi.
Bagajul emotional
Acesta este incarcat cu istoria noastra personala, copilaria, adolescenta, pana la eul de azi. Ei bine, de la acest bagaj emotional porneste parenting-ul.
In cartea “Parentaj sensibil si inteligent”, Daniel Siegel si Mary Hartzwell fac diferenta intre doua directii ale procesului mental.
Una in care esti constient de bagajul emotional pe care il ai, si ce stimuli iti trezesc reactii negative, si alta in care uiti de acest bagaj emotional si iti reversi emotiile negative asupra copiilor.
Poti alege sa fii cea mai buna varianta a sinelui tau, rationala, pozitiva si empatica sau, exact opusul. Spre exemplu, ai foarte mult de lucru si, din senin, copilul incepe sa planga.
Reactia fireasca ar fi sa te opresti din ceea ce faci si sa incerci sa descoperi motivul pentru care el plange. Procesarea mentala ce omite bagajul emotional ne saboteaza capacitatea de a empatiza, astfel, incepem sa tipam la el sa se opreasca din plans.
Exemplele de mai jos sunt reactii la aceasta omisiune a bagajului emotional si care te impiedica sa fii un bun parinte.
Folosesti cuvintele drept arme
Cuvintele ranesc, poate mai mult decat o palma. Fie ca ii spui unui copil ca e “plangacios”, “prost”, “gras” sau “lenes”, efectul e acelasi, unul negativ.
Studii recente au demonstrat ca reteaua neuronala responsabila pentru durerea fizica si cea psihica e una si aceeasi, si ca stresul indus de violenta verbala poate produce schimbari in dezvoltarea creierului. Cat de puternica este influenta violentei verbale?
In anul 2014, doctorul Martin Teicher si colegii sai au examinat daca afectiunea verbala din partea unuia sau ambilor parinti poate contracara efectele violentei verbale ale unuia dintre acestia asupra copilului. Raspunsul este: NU.
Afectiunea verbala a unuia dintre parinti, chiar si a aceluia care a fost initial agresiv, nu diminueaza efectele agresiunii verbale. Astfel, raul este mai puternic decat binele.
Umilirea unui copil este un comportament abuziv, care produce traume. E gresita conceptia ca un limbaj agresiv il va face pe copil mai dur, din contra, acesta devine din ce in ce mai fragil din punct de vedere emotional. Cuvintele sunt arme.
Mustrarile de tipul generalizarilor
Lucrurile se strica sau se pierd, copiii fac greseli si uneori se comporta urat. Toate acestea sunt adevarate si, ca parinte, vor fi momente in care mustrarea va fi necesara.
Daca nu te asculta, fac tocmai ce le-ai spus sa nu faca, primul impuls este sa ii certi. Totusi, acesta este momentul in care trebuie sa ai o abordare mai empatica.
De ce nu trebuie sa folosesti formulari de tipul „tu mereu…”? Pentru ca nu mai este atacat comportamentul in sine ci copilul, pentru cine este.
Aceasta sintagma schimba raspunsul parintelui referitor la un singur eveniment, intr-un discurs despre ceea ce copilul ar trebui sa fie si nu este.
Acest comportament este extrem de toxic si in relatiile adulte insa, pentru un copil, are un impact mult mai puternic in ceea ce priveste perceptia sinelui. Din aceeasi serie sunt formulari precum: “Niciodata nu poti..”, “Ce e in neregula cu tine?” etc.
Respingerea sentimentelor copilului
A spune unui copil ca este prea sensibil este un discurs comun al parintilor neafectuosi, care muta responsabilitatea si vina pentru comportamentul lor pe imperfectiunea copilului.
Un copil nu are indeajunsa stima de sine incat sa contracareze aceasta afirmatie si, astfel, asuma ca a facut ceva gresit. Va considera ca sensibilitatea lui este problema, lucru ce va duce la o lipsa de incredere in sentimentele si perceptia sa.
Aceasta este o forma mai subtila de abuz emotional, dar este foarte daunatoare, deoarece mesajul transmis este acela ca: “Ceea ce simti nu conteaza pentru mine sau altii” sau “Vina e a ta pentru ca e ceva in neregula cu tine!”.
Comparatiile intre copii
Rivalitatea dintre frati este comuna, insa inofensiva. Orice parinte care manipuleaza tensiunile dintre frati este ori teribil dezinformat, ori este in intregime rau.
Afirmatii precum: “De ce nu poti fi mai mult ca fratele tau?” sau “Succesul surorii tale ar trebui sa te inspire sa faci si tu ceva bun!” il vor face sa se simta inferior fata de fratele sau sora lui. Un parinte iubitor recunoaste si accepta individualitatea fiecaruia dintre copii.
Ignorarea spatiului si limitelor personale ale copilului
In timp ce un copil creste si se dezvolta, parintii trebuie sa se adapteze din mers. Ceea ce functioneaza in abordarea unui bebelus, nu o sa aiba acelasi efect asupra unui adolescent.
Respectarea limitelor personale are ca scop crearea unui spatiu in care acesta sa isi poata explora gandurile si sentimentele fara a se teme de critica si represalii. Il ajuta sa fie el insusi, sa inteleaga importanta barierelor personale ale fiecaruia si sa le respecte la randul sau.
Sunt numeroase modalitati prin care parintii ignora limitele. Un parinte autoritar poate constrange copilul sa faca ceva ce trebuie, conform regulilor impuse, ignorand astfel individualitatea sa personala. Acesti parinti pot desconsidera interesele copilului, daca nu sunt in concordanta cu cele acceptate de ei.
Similar, parintii care vad in copii extensii ale lor, nu vor respecta, prin definitie, limitele personale ale acestora.
Acestia nu fac decat sa creasca insecuritatile copiilor si sa schimbe perceptia acestora asupra propriei persoane. Exista posibilitatea ca acestia sa sufere in relatiile adulte deoarece confunda limitele cu ziduri, evitand astfel conexiunea cu o alta persoana, devenind, totodata, anxiosi si disperati.
Parintii care nu accepta greselile copilului lor, comunica de fapt mesajul ca acesta este incompetent si incapabil sa functioneze de unul singur.
Parentajul este un comportament ce se invata si nimic nu ne poate imipedica sa devenim studenti dedicati, sa invatam din greselile noastre si sa tintim catre un parenting mai bun.
De Claudia Dinu
Foto: shutterstock.com
