Ce mecanisme are minciuna
De ce ajung oamenii sa minta si cum sa ne comportam cu mincinosii? Cum dezvatam copiii de acest obicei? Ce efecte are minciuna si ce comportamente o incurajeaza? Raspunsuri de la Alexandru Cojocaru, psihoterapeut.
Motivatiile de la baza minciunii
Motivatiile minciunii sunt multiple – de exemplu, dorinta de a fi special, de a fi in centrul atentiei, apreciat.
Un alt motiv poate fi cel al evitarii situatiilor jenante („Mai bine spun ca ma doare capul, decat sa recunosc ca, in loc sa ma pregatesc pentru job sau examene, m-am uitat la filme toata noaptea“).
Putem sa mintim pentru a mentine un status quo si a evita confruntarea, si atunci te trezesti spunand unui partener gelos ca ai fost sa mananci singur in oras, in loc sa ii povestesti ca te-ai intalnit cu o veche prietena.
In alta ordine de idei, tot pentru a evita situatiile neplacute sau jenante, acceptam sa complimentam cea mai ingrozitoare coafura, cel mai obositor sau plictisitor om.
De asemenea, putem sa mintim de frica (daca spun adevarul, parintii ma vor pedepsi). Si, uneori, ar mai fi cazurile in care mintim doar pentru ca adevarul este atat de complicat sau de ireal, incat nimeni nu o sa ne creada si atunci generam o minciuna acceptabila.
Sigur ca exista si minciuni bune, care merita, dar acestea sunt foarte rare. Daca, de exemplu, o minciuna salveaza o viata, atunci merita: ganditi-va la scenariul din filmul Argo, in care o misiune de salvare intr-un teritoriu strain foloseste minciuna pentru a-si duce la bun sfarsit planul. Efectele minciunii
Indiferent ca sunt minciuni inofensive, care nu au o gravitate in sine, sau minciuni compulsive, toate au in spate un mecanism al neincrederii:
„Ceilalti nu ma vor crede, vor rade de mine, deci nu o sa ma ia in serios, voi fi abuzat sau batut; pentru ca cei de langa mine nu vor intelege, prefer sa mint ca sa-i protejez etc.“
Efectele minciunii se traduc intr-o si mai mare neincredere ce se asterne intre oameni, intr-un univers fals, in complicatii si mai mari decat in conditiile in care spunem adevarul.
Exceptand situatiile extreme de care vorbeam anterior, minciuna este o eroare in sine. Si nu pentru ca ar avea picioare scurte, asa cum invatam noi in copilarie, ci pentru ca, mintindu-i pe ceilalti, te minti si pe tine. In primul rand, pe tine!
Pe de alta parte, cand complimentezi ceva ce nu este adevarat, nu ajuti pe nimeni: intr-o masura, privezi cealalta persoana de un raspuns autentic, care ar putea sa o faca sa reflecteze la un alt punct de vedere.
Daca unei asistente medicale care ia sange si este nepriceputa, toata lumea ii spune ca este minunata, ce sanse mai are sa invete si sa-si imbunatateasca abilitatile?
Cand si cum invata copiii sa minta
Copiii invata sa minta odata cu educatia. Nu de putine ori, parintii isi avertizeaza copiii: „Vedeti ca vine bunica pe la voi si va aduce cadouri. Daca nu va plac, sa nu-i spuneti, ca o faceti sa se simta prost“.
Pare o minciuna nevinovata, ba chiar potrivita, dar rezultatul este ca nu reflecta realitatea si il invata pe copil sa distorsioneze adevarul.
Studiile au demonstrat ca minciuna incepe de pe la varsta de doi ani si capata o forma mai evoluata la patru ani, pentru ca, pana la opt ani, sa ajunga la complexitatea minciunilor unui adult.
De obicei, copiii vor invata sa minta si ca o forma de aparare. In cazul in care sunt pedepsiti cu duritate pentru orice fel de greseala, vor incerca sa acopere urmele oricarei greseli.
Pana la urma, daca a spart o farfurie si rezultatul este ca parintii l-au batut cu cruzime pe copil (si se intampla din plin astfel de cazuri in societatea romaneasca), atunci cand copilul va minti, ca sa evite pedeapsa, putem fi siguri ca vorbim de un comportament de aparare.
Daca parintii nu apreciaza valoarea adevarului, atunci copiii vor invata sa minta. Daca un copil isi recunoaste greseala, ar trebui sa-l apreciem, nu sa-l facem sa se simta umilit.
Un alt gen de educatie care poate conduce la minciuna este cel indreptat mereu spre perfectiune. Daca pentru parinti copilul lor este de 10 si este de neconceput sa ia 9 sau 8, atunci copilul va simti o mare presiune cand nu va avea rezultate perfecte si va fi tentat sa minta.
De aceea, este important ca educatia sa fie indreptata spre adevar, spre valoarea adevarului in jurul nostru si in relatia cu noi insine.
Cum sa reactionam si sa ii dezvatam
Cum spuneam, de fiecare data sa valorizam momentele cand copiii spun adevarul si sa le aratam partea ascunsa si urata a minciunii.
Le putem arata de ce este gresit si putem fi alaturi de ei cand traiesc pe pielea lor efectele neplacute asociate minciunii. Este important sa sustinem adevarul, spus intr-o forma civilizata, diplomata.
Pentru ca, daca nu-ti place noul pulover rosu pe care ti l-a adus matusa, nu trebuie sa-i spui: „Doamne, nu am vazut alegere mai proasta“, ci poti spune: „culoarea imi place foarte mult (sigur, daca asa este), dar materialul ma inteapa.
Am putea merge impreuna sa cautam un altul, la fel de frumos colorat, dar mai prietenos cu pielea“. Sau preparam o mancare pentru cineva drag: daca nu-i este foame sau daca nu i-a placut, pentru ca nu e pe gustul lui, nu are rost sa ne suparam.
Ar fi mai rau sa-l fortam sa manance, pentru ca am pregatit mancarea cu dragoste si nu putem concepe ca nu-i place; chiar daca nu e cel mai fericit mod de a afla, ai sansa ca data viitoare sa stii exact ce-i place.
Minciuna buna?
Nu prea exista minciuna buna, exista minciuna politicoasa, diplomatica, contextuala, minciuna alba (white lie), dar niciuna nu este buna.
Exista minciuna acceptata, cand are un efect pozitiv intr-o situatie de urgenta, in care nu avem alternative. Singura minciuna pe care eu, personal, o consider buna, este cea care poate salva o viata nevinovata.
Au existat in istoria lumii nenumarate excese nebune, in urma carora, daca erai de o alta rasa, religie, natie, riscai sa-ti pierzi viata; asa ca, pentru a proteja o persoana de nebunia sau dereglarea unui sistem sau a unei persoane, consider ca minciuna poate fi de folos uneori.
Cand ajungem sa ne mintim pe noi insine…
… trebuie sa intelegem de unde am plecat si, mai inainte de toate, sa acceptam ca am ajuns sa facem asta. Ceea ce, tinand cont ca suntem maestri in arta autoinselarii, este foarte greu de depistat. Sa luam ca exemplu trairile din interiorul cuplului.
Ca sa intelegi daca traiesti in congruenta cu tine sau nu, incearca sa-ti urmaresti emotiile, gandurile si comportamentul. Dar incearca sa faci asta fara judecata sau evaluare, ci ca o simpla observatie.
Daca traiesti emotii intense de gelozie fata de un partener, incearca sa decantezi lucrurile si sa observi daca aceasta reactie este legata de el sau de ea, ori este o teama ramasa mostenire dintr-o relatie trecuta.
Aceasta poate izvora din neincrederea sadita in tine din copilarie sau din interactiunile cu ceilalti, deci neancorate in realitatea relatiei, ci in realitatea lumii tale interioare.
Asadar, cand ai o reactie emotionala, pune pauza si intreaba-te de unde vine acea emotie, ce reprezinta ea, ce anume a declansat-o.
La fel putem face si cu gandurile: de obicei, credem despre noi ca suntem detinatorii adevarului absolut, lucru ce nu poate fi mai fals. Putem poetiza persoana de langa noi sau o putem picta in cele mai negre culori, dar de fapt ne mintim pe noi.
De aceea, merita sa vedem daca ne putem evalua gandurile, si cand acestea devin irationale, in disonanta totala cu ceea ce vad ceilalti, sa spunem stop! Si sa analizam cum ne descriem partenerul: sunt gandurile mele veridice? Pe ce se bazeaza gandurile mele?
Toate acestea sunt exagerari, prin care ne mintim frumos. Si ultimul aspect de analizat este comportamentul cand faci lucruri care sunt straine de tine, pe care nu le recunosti, care nu sunt in concordanta cu cine iti doresti sa fii sau sustii ca esti.
Pune din nou un stop, deruleaza banda inapoi si intreaba-te de ce actionezi asa, ce iti motiveaza comportamentul.
Nu putem fi onesti cu ceilalti pana nu devenim onesti cu noi, asa cum nu putem iubi pe ceilalti, pana nu ne iubim pe noi insine.
Cum sa ne comportam cu mincinosii
In primul rand, sa acceptam ca sunt niste mari mincinosi si sa tinem minte asta atunci cand interactionam cu ei.
Este evident ca nu vei putea pune o prea mare baza pe ce spun, si atunci cand te increzi prea mult in ei, inseamna ca ai uitat cu cine ai de a face.
Apoi, pastreaza-ti calmul si, ori de cate ori ai ocazia, spune-i persoanei din fata ta ca stii ca minte. Ne putem amuza copios pe baza calitatilor sale de a face din tantar armasar, daca nu ne lasam coplesiti de cuvintele pe care le auzim, astfel incat sa ne pastram in congruenta cu noi insine.
Daca noi mintim des
Este bine sa intelegem motivele din spatele acestor minciuni. Pe masura ce descoperim spaimele, temerile, neincrederile care se ascund in spatele cuvintelor masluite, al emotiilor si comportamentelor trucate, atunci vom putea sa ne ajutam mult mai mult.
Comportamente care incurajeaza minciuna
De mic sa inveti copilul ca, indiferent de cadou, sa spuna ca-i place, cu consecinta magulirilor excesive, incurajarea bravadei, fortarea performantelor si asteptarea unor rezultate ireale.
Un alt comportament ce duce la acelasi rezultat ar fi si incurajarea hiperbolizarilor de orice fel din societate…
Omisiunea
Conform DEX-ului, omisiunea pare ca nu are prea multe in comun cu minciuna; omisiunea este legata de fapte scapate din vedere, de lacune sau de fapte uitate din greseala.
Cautand mai intens printre definitii, descoperim ca „a omite“ poate sa reprezinte si actiunea de a lasa deoparte in mod intentionat aspecte ce tin de un subiect sau altul.
Din punctul meu de vedere, intentionalitatea transforma omiterea intr-un neadevar sau intr-un adevar incomplet.
Diferenta principala dintre minciuna si omitere este ca, in cazul minciunii, se incearca manipularea interlocutorului prin crearea unui univers artificial; in cazul omisiunii, se prezinta realitatea, dar la un nivel incomplet.
Se folosesc elemente din universul situational, iar daca in mod intentionat sunt folosite numai anumite elemente, acestea au, la randul lor, un rol disimulativ.
Minciuna si omisiunea se intrepatrund, dar nu se confunda. Omisiunea directionata poate fi privita ca un subtip sau o categorie a minciunii.
Alexandru Cojocaru este psihoterapeut de orientare analitica
www.alexandrucojocaru.ro
A consemnat Catalina Cristescu
Foto: shutterstock.com
