Imi este frica de intuneric
In plina noapte, se trezeste si traverseaza apartamentul: „Imi este teama sa nu vad ochi stralucitori sau umbre pe pereti. Ma fortez sa nu ma gandesc la asta, dar mi-e atat de frica“.
Totusi, Cristina este o femeie adulta, de 53 de ani. Copil fiind, putea apela la ajutor, o linistea. Astazi, nu mai povesteste nimanui. Angoasa a ramas si rusinea s-a amplificat.
Contrar fricii, care avertizeaza asupra unui pericol real, fobia se dezvolta fara motiv aparent si provoaca neintelegere din partea anturajului.
Totodata, cei care sufera raman blocati in angoasa pana la ivirea zorilor. Cu inima stransa, nu au alta solutie decat sa diversifice strategiile de evitare a situatiilor anxiogene: sa lase luminile aprinse, sa se uite de zece ori sub pat, sa refuze sa iasa singuri noaptea.
Or, evitarea nu face decat sa intareasca teama, si ritualurile concepute pentru a proteja sfarsesc prin a deveni obsesive si impiedica persoana respectiva sa traiasca normal.
Absenta reperelor
Dar de ce anume le este frica acestor oameni? De un agresor la coltul strazii, de un monstru din spatele perdelei? Mai mult decat orice, le este frica sa fie surprinsi, sa fie nepregatiti in fata unui pericol neprevazut si sa isi piarda capul.
Daca, subit, monstrii ar exista in realitate? Daca irationalul ar erupe in real, bulversandu-i regulile si legile? Aceasta pierdere a controlului este cea care creeaza angoasa.
Astfel, cei cu fobie de intuneric anticipeaza pericolul, in speranta ca il vor putea evita. Sunt vigilenti pana la extrem pentru ca obscuritatea ii priveaza de orice repere.
Se regasesc fata in fata cu ei insisi, conflictele interne preluand astfel controlul. Monstrul sau agresorul simbolizeaza acesti demoni interiori, care vin sa umple un vid nelinistitor: cu ei, nu mai esti singur.
Marele vid interior
Pentru copil, noaptea este o rupere a relatiei sale cu mama. Pentru a o regasi, acesta isi utilizeaza resursele psihice: se gandeste la ea si, chiar daca nu o vede, stie ca este tot timpul acolo.
Si poate adormi linistit, caci ea il „tine“ de mana… Diferite sunt cazurile in care legatura mama-copil este prea rece sau prea patimasa, iar aceste separari devin sursa de angoasa profunda.
O mama emotiva nu-i poate transmite niciodata copilului siguranta interioara necesara pentru ca acesta sa infrunte noaptea si singuratatea. In spiritul celor de mai sus, cand totul dispare din campul vizual, totul… moare.
Angoasa mortii (ultima separare) se poate afla deci la baza acestei frici de intuneric. La anumite persoane, terorile nocturne din copilarie nu se domolesc niciodata cu adevarat.
Pentru ca nu a primit „armele“ necesare, adultul nu stie cum sa-si calmeze anxietatea. El nu a devenit o persoana sigura, nici macar pentru el.
La altii, aceste frici sunt brutal reactivate de anumite intamplari ale vietii: dificultati profesionale, separare, doliu. Fara protectie, singur in noapte, atunci este momentul cand copilul isi cheama mama.
Ce este de facut?
Obisnuieste-te progresiv cu intunericul
Stai mai intai cateva minute intr-o zona de semiumbra. Respira, realizeaza ca nu ti se intampla nimic. Repeta exercitiul, crescand gradat durata sederii si intensitatea intunericului. De fiecare data, ai in minte ideea scopului terapeutic.
Sa nu iti fie rusine sa lasi aprinsa o veioza
Citeste un roman bun, gandeste-te la proiectele tale de vacanta etc. Aportul de imagini pozitive impiedica instalarea panicii. Dar, daca angoasa persista, mergi la un terapeut. Cauzele profunde trebuie identificate.
Intreaba-te
Pentru mine, noaptea a fost infricosatoare? Cum a decurs momentul adormirii? Refacand firul fricii, vei putea sa o dezamorsezi.
