Now Reading
Indicii pentru o compatibilitate buna in cuplu

Indicii pentru o compatibilitate buna in cuplu

Revista Psychologies

O relatie in care exista compatibilitate inseamna mai putine eforturi si compromisuri. Iata cateva indicii ca ai o relatie de cuplu reusita.

 

Comunicarea: o conditie fundamentala

O buna comunicare in cuplu este benefica atat ambilor parteneri, cat si cuplului ca tot unitar. In momentul in care ambii parteneri inteleg ca o relatie are atat asteptari comune cat si asteptari personale, ei invata pe rand sa fie atat emitatori cat si receptori ai unor idei, dorinte si sentimente.

Ei vor asculta si vor transmite exact ceea ce isi doresc si isi vor implini reciproc nevoile. Trasarea unor limite confortabile si existenta unei doze suficiente de empatie sunt elemente cheie in stabilirea unei relatii echilibrate.

Astfel, cei implicati in relatia de cuplu stiu sa ofere, dar in egala masura stiu sa si primeasca. Invata sa intuiesti singura cand e nevoie sa vorbesti si cand sa asculti. O balanta echilibrata a limbajului in cuplu, creeaza o armonie fireasca intre cei doi parteneri.

 

Sprijinul emotional si social

A te simti sustinuta in relatia de cuplu inseamna sa simti ca cel de langa tine este in acord cu ceea ce iti doresti, cu ceea ce reprezinti tu, fara a face vreun efort in a te schimba.

Sprijinul fiecarui partener de cuplu trebuie sa fie orientat spre valorile comune ale celor doi si spre planurile de viitor pe care si le impartasesc.

Sustinerea vine atat in comportamentele si activitatile „de echipa” in cuplu, cat si pentru cele individuale. Astfel, fiecare partener trebuie sa dea dovada de sustinere si intelegere inclusiv pentru alegerile profesionale pe care fiecare in parte si le asuma si le urmeaza.

Munca reprezinta o decizie comuna daca implica si partenerul (schimbarea jobului sau o oferta de munca in alt oras), dar si una individuala ce poate fi incurajata de partener (mai multe ore petrecute la serviciu pentru un proiect important).

De cele mai multe ori, implicarea activa intr-o relatie nu inseamna nicidecum sufocare, ci o libertate sustinuta si inteleasa. Aceasta ajunge, de-a lungul relatiei, sa devina un punct solid de sprijin care ofera in final siguranta si stabilitate.

Invata sa iti validezi cat mai des partenerul de cuplu, cu ajutorul cuvintelor frumoase si incurajatoare, al gesturilor mici si al surprizelor si vei observa cum relatia ta devine treptat o relatia sanatoasa si implinita. De asemenea, este frumos si firesc sa te astepti la aceleasi raspunsuri si din partea lui.

 

Valorile comune

Deseori, la inceputul unui cuplu, evitam sa discutam prea multe despre viziunile noastre despre viata, asteptarile, dorintele si idealurile pe care le avem.

La debut, o relatie tinde sa se bazeze pe atractie, pe descoperirea trasaturilor placute ale noului partener si pe optimism.

Totusi, discutiile in care fiecare dintre voi spuneti ce va asteptati de la un partener de cuplu sau ce planuri de viitor aveti, sunt foarte importante.

Planurile de viitor sunt un subiect sensibil, dar poti gasi o cale sanatoasa si responsabila prin care sa afli daca este partenerul potrivit tie. Pe parcursul relatiei, astfel de lucruri va pot apropia mai mult sau, din contra, va vor distanta.

Faptul ca tu vrei copii si el nu, ca tie iti place sa calatoresti, iar el devine gelos cand esti plecata cu serviciul, faptul ca doar unul dintre voi pune munca pe primul plan, sunt conditii favorabile certurilor, neintelegerilor sau despartirilor. Iar toate acestea pot fi clarificate inca din etapa in care va descoperiti reciproc.

 

Intimitatea in cuplu

Nivelul de intimitate la care reusim sa ajungem in cuplu este un indicator foarte bun al compatibilitatii pe care o avem. Cu siguranta o relatie sexuala satisfacatoare este la fel de importanta ca valorile comune pe care le aveti.

Intimitatea de acest gen se construieste in timp si se bazeaza destul de mult pe comunicare. Dorinta de a explora impreuna cu partenerul ceea ce va doriti, libertatea de a discuta pe aceste teme, precum si asteptarile similare, va sunt benefice in cuplu.

O alta intimitate la fel de importanta si cladita in timp, este cea emotionala. Siguranta ca cel de langa tine te intelege, te accepta asa cum esti si ca va puteti impartasi ceea ce tine de intimitatea personala, sunt factorii care apropie cuplul.

Deseori, se pune problema separarii cuplurilor care au traversat o infidelitate. Cercetarile arata ca acele cupluri care supravietuiesc acestei etape, sunt cele in care exista intimitate emotionala (chiar daca este zdruncinata) si valori comune. Astfel, cei doi impreuna, sunt reprezentati de mult mai multe decat relatia sexuala si atat.

In final, dar nu mai putin important, partenerul de cuplu iti este compatibil, atunci cand te simti libera sa fii tu insati, iubita si acceptata pentru tot ceea ce esti.

 

De Ioana Andreea Nitica, psiholog clinician

[email protected]

Tel. 0743.162.914

Editare Iulia Barca

Foto: shutterstock.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top