Opinii despre casatorie de la „experimentati”

Am intervievat casatoriti, divortati si celibatari mai mult sau mai putin convinsi. Concluziile  sunt complicate.

 

Le-am adresat urmatoarele intrebari:

1. In ce masura crezi ca a fi casatorit este o garantie a linistii, fericirii si implinirii in viata?
2. Ce crezi despre cineva care alege sa traiasca singur/a sau intr-o conjugalitate limitata pana la o varsta mai coapta (peste 40, sa zicem)? Adica, intalniri cu un/o partener/a de sex de cateva ori pe saptamana, ocazii, concedii sau sarbatori cu celalalt, dar nu mereu, lipsa dorintei de a avea copii etc.
3.  Ce avantaje si dezavantaje are, in viziunea ta, casatoria? Dar celibatul?

 

Simona, 35 de ani, free lancer

1

Casatoria poate fi multe lucruri: un pasaj de initiere, o alegere, o munca in echipa, un parteneriat, dar mai putin o polita de asigurare. Statisticile arata ca jumatate dintre casatorii ajung la divort, iar psihologii stiu ca mai bine de jumatate dintre casniciile care nu ajung la divort se platesc din greu cu scandaluri, singuratate in doi, aventuri, cumparaturi in exces si psihoterapie.

2

Este de preferat o astfel de alegere, asumata, unei casatorii pripite, de dragul de a intra in randul lumii sau de a bifa un eveniment inevitabil – nunta – dupa o relatie in care, poate, cei doi au ramas, in virtutea inertiei, ani buni.

Desi poate fi interpretata ca o lipsa de maturitate emotionala, o astfel de alegere mi se pare, dimpotriva, o dovada de intelepciune – este de preferat sa nu deraiezi viata cuiva ori sa risti sa aduci pe lume un copil intr-o casnicie in care nu esti foarte sigura de ce ai intrat sau daca merita sa stai.

3

Casatoria (in varianta ideala, de parteneriat real) poate aduce un echilibru emotional pe care il gasim cu greu si il pierdem cu foarte mare usurinta singuri.

Principalul dezavantaj al casatoriei este ca, paradoxal, atunci cand iti gasesti „jumatatea“, tu devii, mai degraba, un sfert – unul sau altul dintre soti tinde sa renunte la propriile aspiratii, preocupari, placeri, de dragul relatiei, pentru ca apoi sa il urasca chiar pe partenerul pentru care el/ea s-a sacrificat.

Un alt dezavantaj ar fi ca, avand siguranta unei relatii „oficiale“, lucrurile tind sa ramana la un anumit nivel, se investeste din ce in ce mai putin in relatie, pana cand aceasta moare.

Celibatul asumat are avantajul de a te ajuta sa te descoperi mai repede decat o poti face intr-o relatie in care un partener nesigur pe el se poate simti intimidat de cautarile tale, iti permite sa cresti mai mult; dar, la polul opus, poate deveni repede o scuza pentru o lipsa de inteligenta emotionala in relatiile afective sau chiar pentru egoism.

 

A., jurnalist, 35 de ani, divortata, mama a doi copii

1

Nu cred ca exista nicio garantie pentru implinire, liniste, fericire, deci nici faptul de a fi sau nu casatorit nu poate sa iti ofere aceasta garantie. Depinde de fiecare in parte: am prieteni care sunt foarte fericiti si impliniti fara sa fie casatoriti si nici nu isi doresc acest lucru.

Cred ca putem sa atingem aceste stari din cand in cand, pentru anumite perioade de timp, si in niste situatii care nu sunt valabile pentru toata lumea.

De cele mai multe ori, nici nu stim exact care sunt aceste situatii, le descoperim cand le traim. Din pacate, cei mai multi dintre noi au aceasta credinta (ca exista fericire pentru totdeauna si casnicia ar fi o garantie a ei) indusa prin teorie, nu prin fapte.

Adica nu stim exemple reale de fericire pana la adanci batraneti, dar credem totusi in ea. Exista oameni care si-au dorit o viata intreaga sa se casatoreasca si, cand au facut-o, si-au dat seama ca nu sunt deloc fericiti.

Problema e ca au trait intr-un anumit tip de cultura, in care fericirea era trasata pe puncte – termini scoala, iti iei un serviciu stabil, te casatoresti, faci copii. Si esti fericit.

Nimeni nu le-a explicat cand anume se intampla acest lucru: pe parcurs sau la final? Din pacate, aceeasi cultura care tine strans ideea de casnicie, de fericire, liniste, implinire, face de multe ori un deserviciu tuturor acestor concepte.

Stiu nenumarate exemple de casnicii (aflate la inceput de drum) care pastreaza aparenta de liniste, implinire, in timp ce unul dintre soti sau amandoi au pe altcineva.

Presiunea fericirii si implinirii garantate de casnicie ii impiedica pe cei doi sa isi discute sincer problemele. Se gandesc la cum „trebuie“ sa fie casnicia si, probabil, din teama de a recunoaste ca nu sunt la anumite standarde, prefera sa pastreze imaginea care se cere si sa isi gaseasca adevarata fericire in alte situatii.

2

Cred ca fiecare este liber sa isi aleaga viata pe care si-o doreste, atat timp cat isi asuma aceasta alegere. Cine isi doreste acest lucru, poate sa fie un individ care nu recunoaste cultura in care traim, despre care spuneam mai sus, deci traieste in afara valorilor ei, creandu-si propriile valori, dar poate fi si cineva caruia ii este teama sa faca un pas spre casnicie sau o relatie stabila tocmai pentru ca se simte sufocat de ideile acestei culturi si ii este teama de un eventual esec.

Stiu pe cineva care a trecut printr-o casnicie ratata, care isi doreste sa aiba din nou o relatie de acest fel, dar renunta de fiecare data cand lucrurile devin stabile, doar pentru ca nu are incredere ca standardul de „casnicie“ poate fi, in mod real, atins.

3

Celibatul are avantajul ca individul poate sa se manifeste. Chiar daca si in acest caz esti  pus sub lupa unei idei gata formate, exista mai multe sanse sa fii tu insuti si nu trebuie sa faci fata unei rigori impuse de societate, familie, partener.

Egocentrismul este la el acasa, nimeni nu-mi poate spune ce si cum sa fac, sa simt, sa planific sau imi poate spune, dar eu sunt cel care hotaraste.

Doar ca pentru acest mod de viata trebuie sa fii foarte hotarat si sa treci cu vederea momentele in care se fac petreceri pentru care poate nu ai partener si ar fi mai bine sa ai, cand poate nu ai copii si poate ar fi mai bine sa ai.

Si exista, in acest univers al egocentricului, riscul de a te inconjura de alti egocentrici, ceea ce iti poate transforma modul de a relationa. Marele dezavantaj al celibatului este, probabil, si marele avantaj al acestuia si se numeste singuratate.

Casnicia sau relatia stabila este reversul. Are avantajul (vorbim despre una reusita) ca poti sa impartasesti cuiva propriile tare trairi, ganduri, bucurii, griji. Poti cere ajutor si sa ai, in acelasi timp, asteptari clare, dar  toate acestea sunt valabile si pentru partener.

Trebuie sa asculti oricand cu grija, sa fii deschis, sa fii partas la ganduri, bucurii, trairi, sa fii pregatit sa implinesti asteptari clare din partea celuilalt. Dezavantajul este si avantajul acestei stari de fapt – mereu (in momentele importante) esti impreuna cu celalalt.

In privinta vietii sexuale, stabilitatea in casnicie este inlocuita cu varietatea din celibat. Cele doua pot fi privite ca avantaje sau dezavantaje, in functie de ceea ce isi doreste fiecare.

 

Mihnea Andrei, 49 de ani, divortat de doua ori

„Un prieten rosteste cu umor cuvantul casnicie cu «z», «caznicie», cu referire la «caznele» unui mariaj. Dupa mine, cuvantul «casnicie» este derivat din «castel».

De ce? Pentru ca cei care intemeiaza o familie, construiesc de fapt un «castel», in care sotul devine rege, si sotia – regina. Traiul la castel are multe avantaje, dar si neajunsuri.

In castel, ei se simt in siguranta, zidurile ii protejeaza de pericolele si tentatiile lumii exterioare, la castel au loc petreceri si serbari in compania curtenilor si a altor familii regale, vistieria este alimentata in comun.

Copiii se simt protejati de zidurile castelului. Din castel, celibatarii sunt vazuti ca niste cavaleri ratacitori, fara «titlu regal».

Uneori, ei pot sa «asedieze» castelul; de aceea, castelanii sunt reticenti fata de legaturile cu ei, mai degraba ii resping, decat ii accepta in preajma.

Viata in castel poate deveni, insa, cu timpul, plictisitoare prin repetitie, uneori apasatoare si stresanta. In acele momente, zidurile castelului se fisureaza si, cu timpul, se pot darama. Si castelanii devin, dupa divort, din nou, cavaleri ratacitori.

Fiind mult mai expusi la neprevazut, tentatii si «pericole», cavalerii ratacitori trebuie sa stea in permanenta cu sabia ascutita, dar se plictisesc mai rar, au experiente si relatii mai multe, traiesc viata mai intens. Eu am construit pana acum doua castele, care s-au naruit, si acum sunt din nou cavaler ratacitor…

Ma veti intreba daca mai vreau sa devin castelan. Raspunsul meu este «nu stiu», poate ca da, daca si prietena mea si-ar dori sa fie regina si daca voi simti ca zidurile castelului vor fi, de aceasta data, mai greu de daramat…“