Sa fim mai indulgenti cu noi insine

Critici, autoflagelari, reprosuri – nu de putine ori, ne suntem, noua insine, cel mai redutabil inamic. Dar daca ne-am arata putina bunavointa?! Specialistii o recomanda.

Psychologies pretuieste atat de mult gentiletea, incat, anual, ii dedica fiecare zi de 13 noiembrie, nu doar in Romania, ci in toate editiile internationale. Mai mult, in Franta, Ziua Bunavointei a nascut un adevarat curent national, inspirand emisiuni tv si radio. Aceasta bunavointa, pe care o avem mai mult sau mai putin fata de cei din jur, noua ne-o acordam foarte rar:

„De cand sunt mica, in momentul in care fac o greseala ori sunt criticata, o voce interioara imi spune ca nu sunt in stare de nimic, ca sunt ultimul om. Nu conteaza cat de mica sau de mare este respectiva greseala ori ce fundament serios sau nu are critica“, marturiseste M., 45 de ani.

O chestiune cu puternice radacini culturale sau specific feminina? De ce nu?! Daca analizam cu atentie, orientalii sunt mult mai putin severi cu ei insisi decat occidentalii, la care detestarea de sine este deja un fapt comun. Poate ca de vina e si natura religiei noastre, in care cu totii ne nastem cu un pacat originar. O mostenire grea, pe care o purtam in mod inconstient, credinciosi

si necredinciosi, si pe care societatea de competitie o intareste. Caci refuzandu-ne dreptul la greseala, supunandu-ne fara incetare la o evaluare cifrata, in ciuda dimensiunii noastre umane fragile, societatea actuala ne priveaza de umanitatea fata de noi insine si fata de ceilalti.

Copilarie ranita

„Atunci cand mama imi facea un compliment, il spunea mereu dupa o rautate. Nici nu puteam sa ma bucur, iar ceea ce mi-a ramas in minte de-a lungul anilor este doar un sir de critici“, marturiseste D., 46 de ani.

Parintii, care ar trebui sa ne protejeze, sa ne ofere tot sprijinul, de la care invatam sa ne autoadministram iubirea de sine, pot fi chiar cei care ne denigreaza.

Desigur, educatia joaca un rol important in aceasta tendinta de autoflagelare, ea participand la edificarea unui supraeu mai mult sau mai putin sever. Daca am avut parinti prea exigenti sau rauvoitori, vom avea tendinta sa le adoptam punctul de vedere si stilul critic, prin identificare.

Circumstantele mai pot influenta stima de sine, fara existenta unor vorbe devalorizante – cel mai bun exemplu este copilul care se crede responsabil de divortul parintilor pentru ca nu a fost suficient de cuminte, de bun. O credinta eronata, cu serioase repercusiuni in viitor.

O spirala nefasta

In mod cert, gandurile negative ne duc spre angoasa, ne deprima si sunt la originea multor conduite de esec. Cel care crede ceea ce i s-a spus despre sine in copilarie, nu va inceta sa verifice acest lucru multiplicandu-si comportamentele care vor naste respingerea, aratandu-si ca are dreptate sa nu se iubeasca. Este spirala infernala a credintelor autoverificate.

La fel, persoanele care cred ca, fiind dure cu ele insele, vor reusi sa progreseze, sunt identic expuse. Nefiind capabile de blandete sau empatie cu sine, ele nu indraznesc sa se lanseze in provocari noi, de teama ca nu vor putea face fata unui eventual esec. Rezultatul: pasi timizi pe drumul vietii sau o reala brutalitate autocauzata, pentru a evita situatiile vulnerabile, ce au potentialul unei expuneri emo¬tionale.

Blandetea contagioasa

Dupa o serioasa analiza a ceea ce se intampla in timpul unei sedinte de meditatie, specialistii ne propun sa vizualizam cum gandurile negative trec pe langa noi, aluneca, fara sa ni se ataseze de corp, deci fara sa le integram.

Pe de alta parte, intrarea in relatie cu gandurile parazite reprezinta un instrument esential pentru acceptarea vulnerabilitatii, devenind astfel mai binevoitori cu noi insine. Nu este vorba despre repetarea frenetica a unor fraze sau propozitii motivationale, dimineata, in oglinda, ci de a ne ingriji acel copil interior ranit, cu blandete si tandrete, exact asa cum ar face mama.

Accept sa simt suferinta, chiar si fata de ceea ce nu imi place la mine, intrucat dorinta mea febrila de a fi fara defecte nu face altceva decat sa imi dauneze si mai mult. Dar, atentie la autocompasiune, care nu ofera satisfactie, ci reprezinta doar un mic pansament pus pe rani, cu eficienta scurta, pe o perioada determinata de timp.

Acestea fiind spuse, prin bunavointa fata de sine se subintelege, in mod evident, o dorinta intacta de viata. Caci, daca nucleul autodistructiv inconstient este prea puternic, va fi foarte dificil de actionat doar la nivel constient, incat numai un efort analitic va putea sa rezolve problema si sa elibereze energia necesara acestei bunavointe.

In final, nu stim care sens este cel corect: drumul spre sine ne conduce si spre ceilalti sau a avea compasiune pentru cei din anturaj este cel mai simplu mod de a intelege cum functioneaza bunavointa si pentru sine? Oricum ar fi, in orice forma s-ar prezenta, important este sa existe, pentru ca, speram noi, nimic nu e mai contagios decat bunavointa!

Autocritica, specific feminina

Pe divanul psihoterapeutilor, terapia multor doamne incepe printr-un proces complex de restaurare a respectului de sine. Indiferent de clasele sociale, de nivelul cultural, de frumusetea fizica, in general, femeile au tendinta de a se autocritica. Barbatii, in schimb, sunt mai putin inclinati spre autocritica.

Fac asta numai daca viata a fost foarte dura cu ei, au trecut sau trec prin experiente extrem de grele. De unde aceasta diferenta? Din educatie! Barbatii sunt inca crescuti precum niste regi in miniatura, in timp ce fetele se dezvolta adesea intr-o ambianta ceva mai critica, pe care nu o contesta si o perpetueaza la maturitate.

De unde si submisivitatea la serviciu, inegalitatea in ceea ce priveste salariile, teama de a cere o marire de salariu sau acceptarea unor relatii toxice, abuzive, in cadrul carora nu se pot dezvolta personal, ca identitate feminina, si sunt tratate constant ca fiind inferioare.

6 EXERCITII BINEVOITOARE

„Autocompasiunea nu aboleste durerea, ci o imbraca intr-o cuvertura blanda“, spune Kristin Neff, profesor asociat de psihologie la Universitatea din Austin (Texas), care ne dezvaluie sase exercitii prin care sa devenim mai atenti si binevoitori cu noi insine.

1 Imbratiseaza-te singura. La fel cum ai lua in brate un bebelus pentru a-l mangaia. Strange-te in brate cat poti de mult, mangaie-ti bratele, leagana-te incet. Poate suna nefiresc sau chiar ridicol, dar acest contact fizic elibereaza oxitocina, hormonul linistirii si al atasamentului.

2 Concentreaza-te pe senzatiile pe care le simti. Observa impactul pe care gandurile negative le au asupra corpului tau, mai degraba decat continutul formal al mesajului. Unde se localizeaza aceasta senzatie dureroasa? Defineste-o mental, apoi gandeste-te la un mesaj de sustinere: „Este foarte dificil prin ce treci acum, este normal sa iti fie greu si sa nu te simti bine fizic“.

3 Gaseste-ti mantra de consolare. Sa ai mereu la dispozitie o fraza de sustinere pentru situatiile mai putin placute, de exemplu: „Sunt in acord cu mine insami, ma sustin emotional, stiu ca va trece, altii se confrunta cu situatii asemanatoare, poate chiar mai rele“. Doar de tine depinde sa gasesti formula care ti se potriveste.

4 Refugiaza-te intr-un loc primitor. Gaseste-ti refugiu intr-un loc care te linisteste, real pe cat posibil sau imaginar. Sa stai langa un semineu, acasa; la soare, pe o terasa; la munte, intr-o poiana – descrie locul cat mai precis posibil. La un moment dat, cortizolul, hormonul stresului, va scadea, la fel ca si agresivitatea fata de propria persoana.

5 Vorbeste-ti ca unui prieten. Ce ii spui unui prieten care nu a facut o alegere potrivita: „Esti imbecil?“. Sau mai degraba il ajuti sa isi analizeze greseala, ce l-a determinat sa o faca? Sa obtii ceva constructiv? De fiecare data cand te denigrezi, gandeste-te la acest prieten, la ceea ce i-ai spune.

6 Fii blanda cu corpul tau. Trateaza-ti corpul cu respect, fara sa-l neglijezi ori sa il supui unor standarde aberante de perfectionism. Sa ai grija de corpul tau este o forma de bunavointa fata de tine insati.