adriana-radu

Adriana Radu

Adriana Radu este Consultant Wellness, Ambasador al brandului doTERRA şi a unei vieţi echilibrate asumate de propriile decizii. Primii paşi pe care i-a făcut în carieră au fost ca asistentă medicală din dorinţa de a ajuta oamenii să se vindece. Apoi, a urmat o experienţă de peste 20 de ani în dezvoltarea oamenilor, unde a condus echipe de resurse umane în companii multinaţionale şi locale, cât şi specializarea în coaching. Anul acesta s-a reîntors către prima sa pasiune, şi anume vindecarea oamenilor, însă a ales o abordare holistică, într-un mod cât mai natural, cu putinţă, luând în considerare echilibrul individului din toate punctele de vedere, nu doar partea fizică, ci şi emoţională, spirituală, ocupaţională şi socială.

3 Articles Published | Follow: