Alexandru Anton

Crescut atât la oraş, cât şi printre cântecele şi jocurile satului românesc, am fost dintotdeauna fascinat de natură şi de oameni. Am trăit intens diferenţele de la sat la oraş, dar nu m-am gândit niciodată că ar trebui să aleg între ele – astfel că astăzi sunt un călător care savurează unicitatea fiecărui loc şi a fiecărui om întâlnit, creând legături deschizătoare de drumuri şi aducătoare de inspiraţie. După ce mult timp am crezut că voi îmbrăţişa o carieră de informatician programator, am avut parte de o explozie emoţională care mi-a arătat că potenţialul meu era mult mai variat şi că, de fapt, am nevoie să îmi exprim trăirile (nu doar să gândesc şi să calculez) – prin scris, prin pictură, prin cântec, prin dans – nu contează cum, doar să o fac, dacă am vreo pretenţie la sănătate şi echilibru, ca să nu mai vorbim de fericire. Pasul de cotitură s-a manifestat apoi prin urmarea cursurilor facultăţii de psihologie şi s-a continuat prin formări în şamanism, constelaţii familiale şi vindecarea traumei transgeneraţionale. În 2010 am avut primul contact cu cântarea guturală siberiană (throat-singing) la atelierul de vindecare prin sunet cu Vladislav Matrenitsky şi de-atunci am rămas fascinat de aceste sunete. Am călătorit apoi la originea cântării guturale, în Republica Tuva, la festivalul „Întâlnirea celor 13 şamani”, iar în 2016, fascinat şi mai mult de şamanismul siberian, am zburat câteva mii de kilometri până în Republica Sakha, acolo unde oamenii cântă şi natura răspunde. Mi-este cel mai uşor să mă conectez la inima mea prin cântec. Aşa cum m-a oglindit o persoană apropiată mie, atunci când cânt dau jos un „dop” de la inimă şi las cântecul din inimă să se reverse în mine şi în jurul meu. În acest spaţiu, graniţele dintre oameni se pot dizolva şi putem rezona împreună cu adevărat.