Familie

Din dorinţa de a-i oferi tot ceea ce-i mai bun, noi părinţi, ajungem, uneori, să avem un copil răsfățat în exces. Acest lucru are efecte negative şi în perioada copilăriei, însă acestea pot fi mult mai evidente și împovărătoare în viaţa de adult.

Creșterea și dezvoltarea potențialului unui copil cu tulburări de dezvoltare psihică, psihomotrică și fizică sunt mult mai importante decât încadrarea acestuia pe o scală de competențe. Iată ce putem face pentru dezvoltarea personală a acestor copii.

Copiii cu dizabilități au dreptul la educație adaptată nevoilor lor dar, mai ales, au nevoie de șansa de a-și dezvolta potențialul și de a crește incluși în societatea din care fac parte. Am discutat despre nevoia și rolul important al școlilor incluzive cu Maria Mădălina Turza, președinte Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități.

Pentru cei care decid să adopte un copil, una dintre temerile justificate este și: „pentru cine voi încerca să fiu un părinte bun?“. Este firesc și sănătos să vrei să cunoști mediul din care provine viitorul tău copil, părinții și genele pe care le va moșteni. Nu este nimic condamnabil. Totuși, să nu uităm cât de importantă este educația și ce avem noi de oferit acelui copil. Nu vorbim de bunuri materiale, ci de o inventariere a propriului istoric, a propriilor limite, probleme sau vulnerabilități și – de ce nu? – de o dezvoltare personală.

Ești mamă, îți iubești enorm copilul și vrei să-i oferi tot ce-i mai bun. Însă un comportament anume este extrem de dăunător atât pentru tine, cât și pentru copil sau întreaga familie. Este timpul să demontăm acel mit care spune că „o mamă bună se sacrifică“. Iată de ce.

Nu doar adulți reacționează la stres, ci și copiii. Ei se pot îngrijora atunci când aud fragmente din discuțiile părinților, când performanțele academice nu sunt cele așteptate și pot deveni confuzi când primesc mesaje contradictorii de la membrii familiei. Iată câteva dintre reacțiile și manifestările lor în astfel de situații.

Pe unii dintre noi stresul ne mobilizează, pe alții ne inhibă, poate chiar ne încremenește. În terapie, copiii au descris stresul ca o ploaie rece de toamnă, ca un fulger sau cutremur, ca un scrijelit de cretă pe tablă, un ocean de gânduri amestecate, o furculiță ascuțită. Aceste metafore vorbesc despre cum trăiesc ei îngrijorarea, confuzia, anxietatea sau frica.

Nevoia de a ierta părinții care au greșit este importantă pentru vindecarea noastră emoțională. Furia purtată în noi este una toxică, nocivă, iar pentru echilibrul nostru psihic, acceptarea limitelor umane ale celor care ne-au dat viață, este esențială.

Printre multele reguli de parenting se numără și zicala conform căreia „un copil îl faci pentru el, nu pentru tine”. Chiar dacă nu recunoaștem față de noi înșine, cu toții ajungem să avem așteptări de la copiii noștri. Dar uneori, acestea pot fi nesănătoase. Copiii au nevoie de sprijin necondiționat, chiar dacă nu urmează drumul visat de noi.

Un divorț poate însemna furie, frustrare, dezamăgire și un întreg vârtej de emoții negative. Iar dacă există și copii, deseori sunt prinși în războiul dintre părinți. Separarea este și așa dificilă pentru ei… să nu o facem și mai dificilă.

Vrei sa placi, sa seduci, sa fii feminina… De unde invatam aceste comportamente? Desi ne-am astepta ca mama sa fie modelul, despre feminitate nu invatam doar de la ea.