Imaginea corporala se refera la felul in care ne percepem pe noi insene. Pentru o adolescenta ce traverseaza o perioada a transformarilor, aceasta imagine poate fi distorsionata.
Deseori ne revine in minte o iubire din trecutul nostru, pe care o regretam si careia ii ducem dorul. Iata de ce se intampla acest lucru si ce putem face pentru a depasi constructiv aceste trairi.
Ne dorim ce este mai bun pentru copiii nostri, iar timiditatea deseori ne atrage atentia. Pentru ca nu am vrea ca cei mic sa fie neincrezator si temator, iata cum il putem ajuta.
Dorim sa ne ajutam copilul ajuns adolescent sa isi aleaga drumul in viata. Iata cum il indrumam fara sa cadem in capcana de a decide noi meseria copilului nostru.
Atunci cand copiii sunt investiti cu prea multe responsabilitati, rolurile din familie sunt inversate. Aceasta schimbare marcheaza psihicul unui copil, avand efecte pe termen lung.
Ridicat uneori la rang de arta, flirtul face parte din natura umana, regasindu-se in toate culturile si societatile de pe glob. Iata ce este, dar si ce nu este flirtul.
Cu totii ne dorim sa ne aflam intr-o relatie, iar aceasta sa fie frumoasa, functionala si aducatoare de satisfactii. Iar varsta partenerului care ne poate oferi aceste lucruri este doar un detaliu.
Initiativa este un ingredient care ne ajuta sa ne mentinem relatia de cuplu apropiata. Este un mod prin care aratam celuilalt interes, atentie, afectiune. Prin urmare, avem toate motivele sa o cultivam.
Uneori, dragostea se poate transforma intr-un cosmar ce poate cauza multe suferinte. Cand se ajunge la iubiri obsesive sunt afectate nu doar persoanele implicate, ci si iubirea insasi.
Este minunat sa ne gasim un partener cu care ne intelegem pe majoritatea planurilor. Pe toate, ar fi un deziderat prea inalt. Mersul la cumparaturi, cu siguranta il abordam diferit.
Daca o persoana apropiata trece printr-o despartire, vrem ii fim de ajutor. Uneori, insa, putem gresi fara sa ne dam seama. Iata ce nu ar trebui sa-i spunem.
Adevarul este ca suntem mai mult atrase de cum ne imaginam un mariaj decat de realitate. Iata care sunt cele mai raspandite motive pentru a amana casatoria.
Un cuplu nu este afectat doar de anumite comportamente sau nepotriviri. In egala masura, propriile ganduri negative pot afecta o relatie, pe care ajungem sa o percepem distorsionat.
Pentru ca cel mic sa creasca avand o buna imagine de sine, un rol important il joaca modul in care aceasta ii este construita de parinti. Prin sustinere, incurajare, dar mai ales iubire neconditionata, echilibrul va veni de la sine.
Asa cum sa fii single a devenit o realitate coplesitoare, si dorinta de a deveni mama s-a diminuat simtitor. Intre statistici si decizii personale, oare este de neinteles ca unele femei nu vor copii?
Epuizare, suferinta, teama, copii neglijati si un sentiment general de neadecvare. Depresia post-partum este mult mai comuna decat am crede. Diana Lucia Vasile, psihoterapeut si profesor universitar, ne vorbeste despre aceasta afectiune.
Cu cat copilul creste, cu atat mai dificil ne este sa ii impunem ora de culcare. Iata cateva idei pentru a-l ajuta sa corecteze acest obicei si sa nu se confrunte cu efectele lipsei de somn.
Anorgasmie? Frigiditate? Raceala in comportamentul afectiv? Aversiune fata de intimitatea sexuala? Frigiditatea are diferite stadii si manifestari, iar sexologii recomanda terapia ca mod de identificare a cauzelor ascunse ale acestei probleme.
Dupa varsta de 50 de ani, viata sexuala a unui cuplu poate balansa intre raceala si redescoperire. Despre erotism la maturitate ne vorbeste psihologul Domnica Petrovai.
Apetitul sexual feminin este, oare, mai scazut? Ce le starneste si ce le inhiba pe femei cand vine vorba despre sex? Iata cateva raspunsuri de la psihologul Domnica Petrovai.
Atunci cand suntem interesate sentimental de o persoana, putem sa ne facem curaj sa o abordam. Totusi, acest lucru nu garanteaza reciprocitatea. Iata ce poti face pentru a-ti reveni dupa o respingere.
Multe pareri gresite despre sexualitatea masculina au fost adoptate in masa. Una dintre ele ar fi aceea ca barbatii fac amor doar ca sa se relaxeze. O idee falsa.
Chiar si cei mici se pot confrunta cu episoade indelungate de tristete. Depresia la copii poate fi observata de catre parinti si nu trebuie neglijata. Iata o perspectiva veridica asupra acestei realitati.
In timp ce lista lucrurilor nedorite in cuplu este destul de clara si personalizata pentru fiecare dintre noi, exista si zone de compromis. Printre acestea, iata in ce privinte putem fi mai relaxate.
Chiar daca nu tu i-ai dat nastere ci i-ai devenit mama vitrega, copilul cu siguranta are nevoie de afectiunea si implicarea ta. Iata un mic ghid de conduita pentru o relatie de familie cat mai armonioasa.
Televiziunea, cinematograful si cartile au darul de a ne prezenta, deseori, romantismul sub o forma la care, inconstient, ajungem sa tanjim. Fictiunea cu iz de realitate ne deruteaza intrucat poarta amprenta posibilului.
Cu totii ne dorim o relatie semnificativa, care sa functioneze si sa ne aduca implinire. Totusi, majoritatea cuplurilor sunt sortite esecului. Iata trei dintre cele mai frecvente motive pentru care relatiile se incheie.