
Modul in care percepem realitatea si alegem sa raspundem la dificultatile vietii sunt determinate de ceea ce am invatat in familie, scoala, anturaj, dar si de experientele de viata pe care le-am avut pana in prezent. Uneori insa, intensitatea sau diversitatea problemelor intampinate depasesc posibilitatile noastre de a face fata sau raspunsurile noastre sunt… neobisnuite.

Am sustinut de curand un workshop cu tema relatia parinte-copil, la o scoala de renume din Bucuresti. Parintii elevilor de clasa a VI-a se declarau oarecum coplesti sau depasiti de problemele copiilor. Unul dintre ei chiar a declarat fatis: „Eu unul, recunosc ca nu sunt pregatit sa fiu parintele copilului meu. Observ sincer ca m-a depasit de mult in modul de a gandi, reactiona si chiar prin comportament”. Cam asa se prezinta realitatea, trista de altfel, a legaturilor dintre parinti si copiii. Parintii sunt oarecum depasiti de situatie, iar copiii se simt neintelesi sau invadati in propria intimitate, ori constransi de reguli sau pedepse rigide

Ce se intampla? Auzim ca la scoala elevii nu mai au simtul limitei dintre ei si cel de la catedra, ca raspund cu obraznicie, nu doar parintilor si bunicilor, ci si celor care ii educa. Politetea este oare o valoare depasita? Nici vorba, doar ca este tot mai greu de imprimat copiilor care cresc intr-o societate agresiva.

Fie ca isi doresc un copil de tinere, fie ca il programeaza la o varsta mai inaintata, el completeaza rolurile pe care o femeie le indeplineste. Totodata, momentul sarcinii si cel al nasterii atrag dupa sine o serie de schimbari de ordin biologic si psihologic carora, uneori, le facem fata mai greu. De ce unele femei par mai pregatite decat altele?

„Care e cea mai importanta femeie din viata ta, dragule?“ Raspunsul corect e: mama. Chiar asa, ne convine sau nu, mama unui baiat este alfa si omega. Dar ce se intampla in viata unui baiat ajuns barbat si unde o „contine“ acesta pe mama lui? Cateva lamuriri intr-o carte superba aparuta la Editura Trei, Prezenta invizibila.