
Recent, mai exact in Sex and the City 2, am auzit din nou expresia the terrible two’s (teribila varsta de 2 ani), varsta la care un copil poate ajunge sa aduca la limita rabdarii si pe cel mai calm si devotat parinte din lume. Orice parinte isi poate pune intrebarea: daca simt ca nu ii mai suport toanele, sunt un parinte rau? Unde gresesc?
Sa spui,,te iubesc“ inseamna ,,vreau sa fiu cu tine, si cand nu sunt in prezenta ta, ma simt nefericit, imi lipsesti“. Sa spui ,,te iubesc“ inseamna ,,atunci cand te privesc, sufletul meu se incalzeste si vreau sa te strang in brate“. ,,Atunci cand facem dragoste, sunt transportat intr-o dimensiune pe care nu o cunosteam inainte si in care ma simt extraordinar de bine“.

Un copil se adapteaza fara probleme la doua moduri de viata, cu conditia ca regulile fundamentale sa fie aceleasi. Divortul este un subiect sensibil, dar atunci cand cel mic este la mijloc, lucrurile tind sa se complice. Iata o reteta pentru o relatie sanatoasa intre parinti, castigul fiind al copilului.

Angoasati de viitorul lor profesional, stresati de frica esecului si de frica de a nu fi la inaltime, adolescentii si copiii nostri sunt sub o presiune permanenta. Si fricile si proiectiile noastre de parinti apasa destul de mult asupra umerilor lor firavi. Iata cateva sfaturi si explicatii pentru a nu ne mai stresa copiii.

Iubire eterna, barbatul ideal, sacrificiu feminin din dragoste, erotism coplesitor, senzatii coplesitoare, romantism inflacarat… Le cunoastem, suntem asediati cultural de aceste mesaje seducatoare. Astazi, insa, unele femei intuiesc in intriga ce cuprinde toate aceste elemente desprinse, parca, din basme cu cava-leri si domnite, un esafodaj tot mai subred.

Centrul de zi AURORA a fost lansat in 1995 ca proiect al unei asociatii de parinti (ASCHF-R, filiala Bucuresti), conceput pentru a oferi un spatiu de socializare copiilor cu afectiuni neuromotorii severe, lipsiti la acea ora de accesul la orice forma de educatie. Din 2004, centrul de zi se orienteaza si spre copiii prescolari si desfasoara activitati destinate educatiei parentale.

„Pentru mama, voi fi mereu un copil.“ Iata un gand pe care nu o data l-am simtit, indiferent de varsta noastra sau cea a mamelor. Am stiut ca vor fi acei protectori pe care ne putem baza, ca vom putea apela la ele, ne vor asculta si ne vor sprijini. Ce se intampla insa cand mama, imbatranind, are nevoie de sprijinul nostru?

„A fi pregatit” nu este o vorba in vant si nu se refera numai la conditiile materiale: o locuinta si venituri suficiente, sigure. Conditiile de viata modeste sunt uneori compensate cu succes de hotarare si tenacitate. Pe de alta parte, este posibil ca toate conditiile exterioare sa fie la inaltime, dar potentialii parinti sa nu se simta, inca pregatiti. Teama, indoiala, dorinta de a se mai concentra o vreme pe cariera, de a se mai distra, de a mai calatori ii fac pe unii sa amane aducerea pe lume a unui copil.

Copilaria este nu doar fundamentul ci intregul schelet pe care se construieste personalitatea fiecarui om. Afectiunea pe care acesta o va avea de oferit se naste din afectiunea pe care o primeste in copilarie. Modalitatile de exprimare afectiva pot sa diferere. Importante sint certitudinea, lipsa conditionarii, sentimentul de apartenenta la familie si, de aici, de siguranta.

Intre teoriile conform carora plansul dezvolta plamanii noului nascut si adevarul demonstrat stiintific este o mare distanta. Copilul nu planga fara sa aiba un motiv. Un disconfort fizic, chiar daca nu foarte mare, trebuie anuntat, iar plansul este singura cIntre teoriile conform carora plinsul dezvolta plaminii noului nascut si adevarul demonstrat stiintific este o mare distanta. Copilul nu plinge fara sa aiba un motiv.

Durerea, triumful si emotia nasterii unui copil este un miracol ce nu inceteaza sa i uimeasca si sa i incinte pe toti cei implicati. Bebelusul este inspectat rapid si in scurt timp incepe sa plinga, anuntindu si venirea pe lume si propria sa infaptuire. Apoi e infasat, incalzit si adesea prea somnoros pentru a suge. Ce anume se intimpla in creierul lui?
Sunt casatorita de un an jumate si inca de la inceput i-am spus sotului meu ca imi doresc sa imi pastrez si numele de fata pe langa al lui. Pentru ca la starea civila nu este posibil sa faci asta direct la casatorie (decat daca si sotul preia numele meu de fata) ar trebui sa fac niste demersuri mai elaborate in acest sens. Pana acum nu am avut timp pentru asta dar sotul meu stie ca imi doresc acest lucru.
Problema este ca desi spune ca este de acord, orice ocazie in care mai figurez pe undeva cu vechiul nume este prilej de discordie si sursa unui repros permanent ca nu as fi mandra cu numele lui (in prezent am doar numele lui).
Ar trebui sa renunt la dorinta mea ca sa nu-l mai supar sau el incearca sa-mi transmita ceva?