Relatia cu cei care ne-au dat viata si alaturi de care ne petrecem o buna parte din ea e destul de rar una calma. Dar pana unde e vorba de o revolta normala si unde incepe cea anormala, alimentata artificial? Ce inseamna iertarea si acceptarea parintilor? Iata explicatiile unui psihanalist cu experienta.
Particularitatile fiecaruia, la inceput atragatoare, sunt si sursa de numeroase conflicte. A accepta diferentele nu este mereu usor, in schimb ramane mereu necesar pentru a imbogati relatia.
Sunt mandria parintilor si a profesorilor. Medaliatii, olimpicii pot face uneori eforturi foarte mari. Si clacheaza. De abia atunci incep intrebarile. Cum s-a ajuns aici? Sunt premiantii multumiti cu adevarat de ei insisi?
Unii se mai alinta, altii redevin agresivi, ca la 15 ani. La orice varsta, in fata parintilor nostri emotiile ne coplesesc. Dar daca maturitatea ar fi chiar acceptarea propriei copilarii?
Plictiseala, certuri, diminuarea dorintei sexuale… Putin cate putin, se naste gandul despartirii. Dar chiar si atunci cand ne hotaram sa incheiem relatia, apare indoiala. Constatam ca ne este foarte greu sa rupem legatura. Ce ne retine oare de la acest pas?
Cand gelozia devine maladiva, incepe cosmarul atat pentru cel care o suporta, cat si pentru cel care o traieste. Diverse metode terapeutice fac posibila, daca nu „vindecarea” de aceasta boala, macar controlarea efectelor sale negative.
Dorinta fizica moare daca nu este alimentata prin comunicare, complicitate, reinventare a fiecarui gest de tandrete. Iubirea cere imaginatie si… bunavointa. Cere rabdare si intelegere. Iata sugestiile unui psiholog de cuplu cu experienta.
Obligati sa-si satisfaca partenera cu orice pret, determinati biologic sa fie performanti, barbatii trebuie sa impace si fantasma penisului XXL si reusita lor sociala. Consecintele acestei competitii? Diminuarea placerii, nelinisti si angoase.
Enervarea, cearta, apoi… linistea. Si, intr-o zi, nevoia de a-l regasi pe celalalt. Sa reluam legatura? Iata ceva delicat, un pas care trece prin reflectia asupra sinelui, a celuilalt, asupra relatiei… si care ofera o buna ocazie pentru a ne descoperi pe noi insine.
In valtoarea si tumultul vietii oare cate urmase ale Evei traiesc ce simt si mai ales cate simt ce traiesc? Traiesc in societate, traiesc dupa norme si reguli. Traiesc judecate si judecand, analizate si analizand. Isi programeaza viata, isi fixeaza prioritatile, isi doresc, vai cate isi doresc! Si la un moment dat vor realiza ca toate dispar in fata unei singure dorinte: de a fi mama.
Fiecare vine cu un copil dintr-o casatorie anterioara. Noile familii se confrunta cu problema rolurilor…
Cum poti descrie dorinta? E foarte greu, pentru ca ea e ceva care depaseste puterea de a rationa, de a descrie, limbajul. Poetii au descris-o in metafore. Un pictor si o poeta scriu pentru noi despre „pasiune”. Felul cum personalitatea fiecaruia apare in cuvinte e evident: barbatul vede si se excita, femeia vibreaza la sugestii mai subtile.
Se tem de sexul anal. Felatia le dezgusta. Totusi, din teama de a fi inselate sau parasite, nu spun „nu” barbatului iubit. Sa fie aceasta o atitudine sexuala sanatoasa in cuplu?
Nu vrei, nu te intereseaza, nu ai orgasm.
Frigiditate? Nu chiar. Absenta orgasmului, mai frecventa, se refera la un blocaj al extazului. Dar ambele se vindeca.
Ce e dincolo de singuratatea femeilor: teama de esec sentimental sau neputinta de a construi un cuplu in parametrii mosteniti? Cum resimt astazi, in Romania, femeile absenta unui partener?
Dragostea, chiar daca ne procura atata placere, este un sentiment deloc usor de „gestionat”. Intra in ecuatie experientele noastre anterioare, esecurile, fricile, „razboiul” tacit dintre sexe. Cam care sa fie solutia?
O sarcina intamplatoare este oare cu totul involuntara? Iata o realitate necunoscuta: dorinta de a fi insarcinata nu corespunde intotdeauna dorintei de a avea copii.
Uneori le reprosam ca nu ne-au iubit asa cum ne doream. Insa maturizarea inseamna a te putea desparti de propriile iluzii si deceptii. Si mai inseamna sa poti depasi iluzia parintelui perfect.
Inhibitiile din pat isi au originea in ceea ce am trait cu alti parteneri sau chiar in relatia cu parintii. Dar care sa fie rezolvarea?
Dupa inceputul fabulos al vietii in doi, vine ora criticilor: „Renunta la obiceiul asta!” Dar o fi spre binele lui sau al meu sa renunte? Care sunt motivatiile dorintei de a-l schimba pe celalalt?
In alegerea partenerului ne putem insela uneori grav. De ce ne fascineaza cineva care nu ni se potriveste? Indragostirea suspenda deseori discernamantul. Dar impulsul acesta puternic ascunde motivatii adanci…
Un cuplu este un… proiect. O relatie ce trebuie permanent alimentata. Cum? Iata cateva raspunsuri si sfaturi ale unui experimentat psihoterapeut de cuplu.
Unii se iubesc timp de 5 luni apoi se despart. Altii se despart dupa trei ani… sapte ani… Nu exista statistici care sa prezica succesul sau esecul unui cuplu. Dar daca acesta rezista, succesul e rezultatul efortului amandurora.
Vrem sa le transmitem copiilor nostri bucuria de a trai, in loc sa-i influentam cu starile noastre negative. Pentru a-i ajuta sa mearga in directia cea buna, iata cu ce sfaturi vin parintii si psihologii.
